anticorupție.md

„A avut loc o situație rușinoasă”. Un deputat PAS reclamă că se încearcă limitarea drepturilor opoziției

Deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, susține că în parlament se încearcă îngrpdirea drepturilor opoziției. Într-o conferință de presă din 13 februarie, parlamentarul a dezvăluit că la ședința din ajun a Biroului permanent al legislativului s-a propus ca în sala de conferințe a instituției să aibă acces doar deputații, nu și cetățenii sau unii experți.

„Ieri la ședința Biroului parlamentului a avut loc o situație rușinoasă. Conducerea parlamentului a venit cu o propunere de regulament prin care în sala de conferințe a parlamentului să se permită doar prezența deputaților. Deci, Doamne ferește să aducă aici un cetățean sau un expert. Prin acest demers nu se îngrădește doar dreptul opoziției, dar și al cetățenilor. Colegii socialiști nu au nevoie de această platformă, ei au un ditamai holding mediatic. Acest parlament nu este al lui Dodon, al doamnei Greceanîi, este al cetățenilor”, a spus Mihai Popșoi.

Amintim că, uneori, în cadrul conferințelor sau briefingurilor de presă din cadrul legislativului, deputații invită anumite persoane din afara instituției. Astfel, săptămâna trecută, deputatul Partidului Demnitate și Adevăr, Alexandr Slusari, a fost însoțit de un avocat ucrainean în cadrul unei conferințe de presă.

Un alt caz recent a avut loc în data de 30 ianuarie, când deputații PDA au invitat să participe la o conferință de presă comună un grup de angajați ai Stației de Irigare din Briceni, care nu-și primiseră salariile de circa un an.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

procuratura.md

Aproape 13 milioane de lei, confiscați în folosul statului: urmau să fie scoși ilegal din Moldova

Sume în dolari și euro, echivalente cu aproape 13 milioane de lei, urmau să fie scoase ilegal din Republica Moldova de două cetățene străine în 2022. Pe 12 octombrie 2026, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că banii au fost confiscați în folosul statului.

PCCOCS a anunțat confiscarea în folosul statului a unei sume în dolari și euro, echivalentă cu aproape 13.000.000 lei.

Instituția a declarat că, în martie 2022, cele două femei, în vârstă de 49 și, respectiv, 24 de ani, cetățene ale Ucrainei, au declarat că nu au nimic de declarat la punctul de trecere a frontierei Sculeni, la trecerea frontierei spre România. Acestea se aflau în mijloace de transport diferite: prima inculpată era la volanul unui automobil de model Land Rover, iar cea de-a doua era pasageră într-un microbuz de rută. În urma unui control amănunțit, în geanta primei inculpate a fost găsită suma de aproape 400.000 de dolari, iar în valiza celei de-a doua, aflată în microbuz, a fost descoperită o altă sumă, de aproape 270.000 de euro, ascunsă într-o cutie de absorbante.

Potrivit datelor din dosarul penal instrumentat de PCCOCS, „inculpatele ar fi comis tentativa de contrabandă în cadrul unei scheme infracționale, cu prima inculpată care conducea automobilul de lux în rol de organizator”. Potrivit PCCOCS, pe lângă confiscarea în folosul statului a ambelor sume de bani , care, convertite la cursul de schimb valutar din acea perioadă, echivalau cu aproape 13.000.000 lei, organizatoarea a fost condamnată între timp la șase ani de închisoare, iar cea de-a doua inculpată, care era pasageră în microbuz, a fost condamnată la patru ani și șase luni de închisoare. Condamnările nu sunt definitive.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: