Ploile torențiale și vântul puternic din 30 mai au provocat pagube în mai multe raioane ale Republicii Moldova, cele mai afectate fiind Ungheni, Nisporeni și Fălești. În aceste zone au fost deteriorate locuințe, un obiectiv comercial și un depozit agricol.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe parcursul zilei au fost raportate 14 incidente legate de vremea severă. În jumătate dintre cazuri, pompierii au intervenit direct pentru a îndepărta copaci doborâți de vânt și pentru a elibera drumurile blocate.
Cele mai multe solicitări au venit din raioanele Fălești, Glodeni, Cantemir, Leova, Taraclia și UTA Găgăuzia. În aceste zone, intervențiile s-au concentrat pe degajarea carosabilului și eliminarea riscurilor pentru locuitori și infrastructură.
Cele mai serioase pagube au fost înregistrate la Ungheni. În municipiu, mai multe gospodării, mașini și acoperișuri au fost afectate de vânt. Pe strada Ștefan cel Mare, un obiectiv comercial a rămas fără aproximativ 20 de metri pătrați de acoperiș din tablă.
Probleme au fost raportate și în satul Ciorești, raionul Nisporeni, unde șase locuințe au suferit avarii parțiale la acoperișuri. Iar în satul Hitrești, raionul Fălești, un depozit agricol a fost de asemenea afectat.
Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime. De asemenea, nu s-au produs întreruperi majore de energie electrică și nici avarii semnificative la diguri.
Amintim că, pe 30 mai, între orele 11:00 – 17:00, Republica Moldova s-a aflat sub Cod galben de instabilitate atmosferică.