Colaj NM. foto: moldova.org/politia.md

Administratorul canalului de Telegram, care publica imagini intime cu femei, dat în căutare internațională

Administratorul canalului de Telegram, pe care erau încărcate fotografii și filmări în ipostaze intime ale unor fete și femei din Republica Moldova, este dat în urmărire internațională. Informația a fost comunicată pentru TVR Moldova de către șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu. Oamenii legii din Moldova susțin că știu țara unde se află persoana și că urmează acţiunile procesuale care vor fi realizate cu responsabilii din ţara respectivă. 

„Noi cunoşteam deja cine este administratorul, investigăm, fiind anunţat chiar şi în căutare internaţională. Bineînţeles nu era pe teritoriul Republicii Moldova persoana respectivă. Este localizată. Cunoaştem locul aflării acesteia. Cunoaştem ţara unde se află persoana. Urmează acţiunile procesuale care vor fi realizate cu colegii din ţara respectivă”, a declarat Cernăuțeanu.

Acest canal de Telegram, potrivit sursei citate, a fost creat în luna martie. Reprezentanţii poliţiei au spus că în acest caz sunt iniţiate şapte cercetări penale pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii persoanei şi pentru şantaj.

Până în prezent sunt cel puţin 33 de victime. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, toţi cei implicaţi riscă până la şapte ani de închisoare.

Amintim că în mai multe grupuri de Telegram erau distribuite imagini intime cu femei din Republica Moldova. Unul dintre cele mai cunoscute grupuri este „Car Vertical”, care de pe 28 august este indisponibil. Totuși, mișcarea în sine nu a dispărut, sunt și alte grupuri care continuă aceleași practici. Poliția Republicii Moldova a declarat anterior că investighează cazurile, inclusiv cu parteneri din afara țării, și că au fost pornite mai multe cauze penale. Totodată, poliția a menționat că a cerut informații despre cei implicați în ilegalitate de la administratorii aplicației Telegram, precum și blocarea unui astfel de cont. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

nordinfo.md/foto simbol

Investiție de peste €500.000 în construcția unui depozit modern pentru semințe la Bălți

La Bălți se construiește un depozit modern pentru păstrarea semințelor, cu o investiție ce depășește jumătate de milion de euro. Noua hală, cu o suprafață de 1200 m², va permite stocarea semințelor în toate fazele de prelucrare. Lucrările sunt programate să se finalizeze la începutul toamnei 2025. Informațiile au fost comunicate pe 11 iulie de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Ministerul a anunțat că depozitul este construit la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, filiala Bălți. Investiția în construcție se ridică la 514 mii de euro și este realizată prin proiectul „Livada Moldovei”, gestionat de minister. „Livada Moldovei” este o linie de creditare oferită de Banca Europeană de Investiții Guvernului Republicii Moldova.

„Noua hală, cu o suprafață de 1200 m², va permite stocarea semințelor în toate fazele de prelucrare și va fi dotată cu un cântar rutier instalat pe structură de beton armat, pentru o gestionare logistică eficientă. Proiectul a fost lansat ca răspuns la uzura avansată a infrastructurii existente, care nu mai asigură condiții corespunzătoare de umiditate, protecție fitosanitară și manipulare mecanizată”, au comunicat reprezentanții ministerului, adăugând că lucrările urmează să fie finalizate la începutul toamnei 2025.

Ministerul a declarat că „infrastructura modernizată va contribui la sporirea capacității naționale de producere și păstrare a semințelor certificate, adaptate condițiilor pedoclimatice locale”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: