Adunarea Populară a Găgăuziei a stabilit data pentru alegerea bașcanului. Când expiră mandatul Irinei Vlah

Deputații Adunării Populare au stabilit în ședința de astăzi data alegerii bașcanului Găgăuziei. Astfel, alegerea președintelui Comitetului Executiv va avea loc pe 30 aprilie 2023, potrivit nokta.

Această dată a fost propusă de speakerul APG Dmitri Constantinov. Inițiativa a fost susținută de 20 de deputați.

Această problemă a stârnit dezbateri aprinse în Adunarea Populară, pentru că unii deputați nu erau la curent că acest subiect va fi inclus în ordinea de zi a ședinței de astăzi.

Vicepreședintele Comitetului Executiv, Olesea Tanasoglo, s-a opus acestei date.

„Puterile legale ale Bașcanului expiră pe 19 iulie”, a spus Tanasoglo.

De precizat că guvernatorul Găgăuziei este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pentru un mandat de 4 ani, pe bază alternativă.  Alegerea bașcanului se consideră nevalabilă dacă la primul tur de scrutin au participat mai puțin de jumătate, iar la al doilea tur de scrutin mai puțin de o treime din alegători. Se consideră ales candidatul care a întrunit mai mult de jumătate din voturile alegătorilor care au participat la votare.

Rezultatul alegerii Guvernatorului Găgăuziei este validat de Tribunalul Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/army.md

Moldova cumpără rachete antiaeriene? Ministerul Apărării: „Toate eforturile sunt pentru creșterea nivelului de siguranță”

Ministerul Apărării al Republicii Moldova anunță că a luat măsuri pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană ale țării, în contextul încălcărilor repetate ale spațiului aerian național de către rachete și drone din Federația Rusă. Potrivit instituției, astfel de incidente au fost înregistrate în ultimii trei ani și au reprezentat o amenințare directă la adresa securității cetățenilor.

„Aceste situații au pus în pericol direct siguranța cetățenilor noștri. Protejarea vieții și securității oamenilor rămâne o prioritate esențială pentru Ministerul Apărării. În acest context, instituția a întreprins măsurile necesare pentru consolidarea capacităților de apărare aeriană ale țării, inclusiv cu sprijinul partenerilor externi”, anunță Ministerul Apărării.

Instituția precizează că, din considerente de securitate și confidențialitate, nu poate anunța public mai multe detalii: „Vă asigurăm, însă, că toate aceste eforturi sunt pentru creșterea nivelului de siguranță a populației și protecția spațiului aerian național”.

Potrivit portalului Agora.md, care citează date din Registrul armamentului convențional al ONU, Republica Moldova a achiziționat din Polonia 44 de sisteme antiaeriene portabile de tip Piorun. Nu este clar dacă livrarea include doar lansatoarele, doar rachetele sau ambele.

Sistemele Piorun, produse de compania poloneză MESKO, sunt concepute pentru a combate elicoptere, avioane, drone și rachete de croazieră. Acestea sunt echipate cu focoase dotate cu senzori de proximitate, ceea ce le permite să neutralizeze ținta chiar și în cazul unei treceri foarte apropiate.

Amintim că, în aprilie, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi declara că Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de asistență militară pentru Republica Moldova, care va include și sisteme de apărare antiaeriană. Potrivit acestuia, noile sistem vor fi capabile să intercepteze și să distrugă aparate de zbor, avioane, elicoptere și unele tipuri de rachete. Ajutorul urmează să fie acordat sub formă de grant.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: