NewsMaker / Denis Borsevici

Alegeri repetate pentru funcția de primar la Bubuieci: 112 persoane au votat în primele două ore de la deschiderea secțiilor

În comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, au loc alegeri repetate pentru funcția de primar pe 11 februarie. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că procesul de vot se desfășoară în regim normal. Potrivit CEC, până la ora 09:00, dreptul la vot a fost exercitat de către 112 alegători sau 1,28% din cei înscriși în listele electorale. La urnele de vot sunt așteptați 7 954 de alegători.

Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea va fi însoțită și de un certificat medical.

Secțiile de vot s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la 21:00.

CEC a precizat că, în cadrul votării repetate, alegerile sunt declarate valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.

Alegeri cu scandal la Bubuieci

Urmare a turului II al alegerilor locale din Bubuieci a câștigat fotoliul de primar Leonid Umaneț, candidatul Mișcării Alternative Naționale (MAN) – partid condus de primarul de Chișinău Ion Ceban. Scrutinul a avut loc pe 19 noiembrie 2023, trei zile mai târziu Ministerul Educației a anunțat că a sesizat Centrul Național Anticorupție în privința situației școlare a lui Umaneț. Ministrul Dan Perciun ar fi constatat că Umaneț nu a absolvit studiile generale – o condiție obligatorie pe care trebuie să o întrunească candidații la funcții elective.

Pe 1 decembrie, consiliul electoral al circumscripției electorale Bubuieci a invalidat mandatul de primar al candidatului MAN. Anunțul a fost făcut de Ion Ceban, tot el primar ales al capitalei. Ceban a acuzat guvernarea că ar încerca să-i „fure” mandatul lui Umaneț. Contactată de NM pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a PAS Adriana Vlas a catalogat declarațiile lui Ceban drept „aberații”. „Nu PAS validează mandate” – a precizat ea.

Pe 26 ianuarie 2024, CEC a declarat nule rezultatele alegerilor de la Bubuieci, municipiul Chișinău. Decizia a fost susținută de șase din cei opt membri ai CEC, reuniți în ședință. Hotărârea a fost criticată de liderul MAN. „Continuă „dezmățul” în instituțiile statului controlate politic de PAS” – a scris Ceban pe rețelele de socializare.

CEC a anunțat votarea repetată și a precizat că în buletinul de vot vor fi incluși candidații care au participat în primul tur de scrutin – pe 5 noiembrie 2023, în ordinea stabilită de organul electoral, cu excepția candidatului Leonid Umaneț din partea MAN.

Pe 3 februarie, la Bubuieci a avut loc un protest. La acțiunea, care ar fi fost organizată de MAN au fost afișate mai multe pancarte, cu mesaje anti-guvernamentale: „PAS, luați mâinile de pe Bubuieci. Poporul nu vă vrea”, „Bubuieci a ales”. Cu trei zile înainte de scrutin, pe 8 februarie, Ion Ceban a îndemnat locuitorii din Bubuieci să boicoteze alegerile, iar candidații electorali – să se retragă (Detalii – AICI).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

24.hu

Accidentul din Ungaria: în ce stare sunt cele două persoane care au supraviețuit

Una dintre cele două persoane rănite în accidentul din Ungaria este șoferul microbuzului înmatriculat în Republica Moldova. Acesta se află în stare gravă. Cea de-a doua persoană este un pasager, care se află în stare stabilă. Informațiile au fost comunicate pe 15 iunie de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Ministerul de Externe a anunțat, pe baza informațiilor comunicate de Ambasada Republicii Moldova în Ungaria, că șoferul microbuzului se află în stare gravă și prezintă multiple fracturi. Pasagerul rănit este în stare stabilă și beneficiază de îngrijirile medicale necesare, a adăugat instituția.

„Ambasada Republicii Moldova în Ungaria este în contact permanent cu autoritățile și instituțiile medicale competente și acordă asistență consulară în vederea repatrierii persoanelor decedate”, a comunicat Ministerul de Externe.

***

Tragedia s-a produs în dimineața zilei de 12 iunie, pe o autostradă din apropierea orașului Győr. Presa din Ungaria menționa că în accident au fost implicate un microbuz și un camion înmatriculate în Republica Moldova. Ulterior, Chișinăul a confirmat că microbuzul este înmatriculat în Republica Moldova, însă nu și autocamionul.

Presa mai relata că accidentul cu microbuzul a fost generat de un alt accident. Se menționa că inițial a avut loc un impact între un camion și un utilaj de lucru, după care microbuzul înmatriculat în Republica Moldova a lovit un camion oprit din cauza primului accident. Potrivit presei, în primul accident a murit o persoană, iar în al doilea – șapte persoane. Victimele sunt cetățeni străini, toți bărbați, mai nota presa.

Ministerul de Externe de la Chișinău a declarat, cu referire la primul accident, că acesta a avut loc între un autocamion și un autoturism, iar în privința celui de-al doilea, că microbuzul înmatriculat în Republica Moldova a lovit autocamionul aflat pe carosabil.

Ministerul raporta că la bordul microbuzului se aflau nouă persoane, dintre care șapte au murit, iar două au fost transportate în stare gravă la spital. Din totalul celor șapte decese, patru sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar trei sunt cetățeni români. Cele două persoane rănite sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: