interfax.ru

Alte două laboratoare au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu o substanță din grupul Noviciok

Guvernul german a anunţat că alte două laboratoare au confirmat în mod independent că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok şi a îndemnat din nou Rusia să coopereze în anchetă, informează Agerpres cu referire la Reuters.

Laboratoare specializate din Suedia şi Franţa au confirmat rezultatele iniţiale din Germania, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

„Facem din nou apel către Rusia să dea explicaţii cu privire la evenimente. De asemenea, suntem în strâns contact cu partenerii noştri europeni pentru următorii paşi”, a declarat Seibert.

Amintim că Alexei Navalnîi a fost spitalizat într-un spital din Omsk pe 20 august, după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa spre Moscova. Familia și susținătorii politicianului au declarat că acesta ar fi fost otrăvit. Reprezentanții spitalului din Omsk au declarat că în organismul lui Navalnîi nu au fost găsite urme de otravă. Medicul-șef al spitalului susține că Navalnîi a suferit un dezechilibru al carbohidraţilor.

Apropiații lui Navalnîi au decis să îl transporteze într-o clinică din Germania, însă medicii din Omsk au refuzat acest lucru, motivând că starea politicianului este instabilă. Medicii au permis transportarea în Germania a lui Navalnîi abia pe 21 august. În dimineața de 22 august, acesta a fost transferat la spitalul Charité din Berlin.

Ulterior, pe 2 septembrie, guvernul german a anunțat că în corpul lui Alexei Navalnîi au fost găsite urme de substanțe otrăvitoare din grupul Noviciok. Pe 10 septembrie, Navalnîi a fost scos din coma medicală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dosarul concesionării Aeroportului: ultimul martor al acuzării, audiat. Ce urmează?

La ședința din 7 iulie, Judecătoria sectorului Buiucani a audiat ultimul martor al acuzării în dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Inculpați în această cauză sunt fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă, și fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr. Procesul urmează să intre în etapa prezentării probelor de către apărare.

Cu toate acestea, avocații celor doi au solicitat reaudierea unor martori, invocând existența unor contradicții esențiale în declarațiile anterioare, considerate importante pentru construcția liniei apărării.

Inculpații au reclamat și faptul că nu au avut acces complet la toate documentele relevante din dosar, inclusiv la expertiza tehnico-economică a proiectului de concesiune. Potrivit lui Valeriu Lazăr, apărării i-a fost transmis doar un disc cu copii ale materialelor cauzei, fără a putea consulta probele materiale originale.

Reprezentanții acuzării au respins acuzațiile și au susținut că toate probele au fost prezentate în timpul procesului. Totuși, instanța a dispus verificarea proceselor-verbale și a procedurii de prezentare a probelor materiale.

În aceeași ședință, avocații apărării au prezentat o listă actualizată a martorilor. Anterior, instanța aprobase o listă ce includea mai mulți foști membri ai Guvernului Leancă, printre care actuala președintă Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

***

Decizia de a concesiona Aeroportul Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani companiei Avia Invest a fost luată de executivul condus de Iurie Leancă în 2013. Cinci ani mai târziu, o comisie parlamentară de anchetă a constatat multiple nereguli la semnarea contractului.

În mai 2023, Procuratura Anticorupție a finalizat ancheta penală și a trimis în judecată opt persoane acuzate de abuz în serviciu, infracțiune pasibilă de până la 15 ani de închisoare. Printre inculpați se regăsesc Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, foștii șefi ai Agenției Proprietății Publice – Tudor Copaci și Maria Șendilă, dar și foști conducători ai Aeroportului Chișinău.

În iulie 2020, autoritățile au anunțat rezilierea contractului de concesiune cu Avia Invest, invocând nerespectarea obligațiilor contractuale, în special cele investiționale. Până la sfârșitul lunii martie 2023, statul a finalizat procedura de preluare a Aeroportului Chișinău în proprietatea publică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: