Ambasada Rusiei acuză Chișinăul că a blocat vizita „umanitară” a lui Ozerov la Guțul, în închisoare. Grosu: „Au făcut corect”

Ambasada Rusiei la Chișinău a criticat decizia autorităților moldovenești de a nu-i permite ambasadorului agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, să o viziteze pe bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, la Penitenciarul nr. 13. Protestul a fost exprimat într-un comentariu pentru agenția rusă de stat TASS. Misiunea diplomatică a calificat solicitarea drept una exclusiv umanitară și a acuzat Chișinăul de „duble standarde” față de normele europene.

„Solicitarea de vizitare a bașcanului Găgăuziei a fost dictată exclusiv de considerente umanitare. Aceasta este o practică internațională normală, în deplină concordanță cu obligațiile de bază în domeniul drepturilor omului în cadrul OSCE. Oficialul Chișinău, care se poziționează ca un susținător ferm al normelor și valorilor europene, a ales să le ignore în acest caz concret”, se arată în comentariul Ambasadei.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în ediția din 16 aprilie a emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, că tentativele ambasadorului neagreat al Rusiei de a ajunge la Guțul au fost multiple, nu una singură, și că autoritățile au procedat corect refuzând accesul.

„Un diplomat care, probabil pe un pașaport de diplomat, neacreditat prin acțiunile astea, care sunt provocatoare, până la urmă vizitarea unei persoane condamnate, anume pentru că a fost parte la imixtiunile statului pe care îl reprezintă în treburile interne, în procesele politice și electorale din Republica Moldova. Autoritățile noastre au făcut corect că nu i-au permis lucrul ăsta și trebuie tratat în aceeași manieră în continuare”, a declarat Grosu.

Întrebat dacă Ozerov va fi expulzat, Grosu a răspuns că deocamdată îl lasă „să se mai plimbe pe aici”.

Amintim că Evghenia Guțul, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 după ce, pe 5 august 2025, a fost condamnată în prima instanță la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional. Sentința a fost contestată, iar Curtea de Apel urmează să se pronunțe pe 28 mai.

Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Alexandru Adam, a confirmat că solicitarea ambasadorului rus a fost respinsă prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, precizând că aceasta „nu se încadrează în prevederile de asistență consulară”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Reprezentantul Osetiei în Transnistria, cu interdicție de intrare în Moldova, a fost la Tiraspol? Ce spune Chișinăul

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susține că nu știe cum a ajuns la Tiraspol reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud, Vitali Iancovskii, în condițiile în care acestuia i-a fost interzis accesul în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani, în februarie 2026. De cealaltă parte, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că subiectul nu ține de competența instituției pe care o conduce, ci de controlul frontierelor și securitatea națională. NewsMaker a solicitat un comentariu de la Poliția de Frontieră.

Solicitat să comenteze informațiile din spațiul public privind prezența lui Iancovskii la Tiraspol, vicepremierul pentru reintegrare a declarat că acest fapt „este un gest sfidător la adresa autorităților Republicii Moldova”.

„Personal, nu cunosc cum a ajuns acest individ la Tiraspol. Avem instituțiile statului care ar trebui să țină cont de acest subiect”, a comunicat Valeriu Chiveri în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

De cealaltă parte, Mihai Popșoi a spus că „nu este un subiect de politică externă”. „Este un subiect care ține de controlul frontierelor și securitatea națională”, a adăugat ministrul, solicitat de jurnaliști să comenteze acest caz.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Poliția de Frontieră.

Menționăm că, pe 4 august, publicația „Cotidianul” a relatat că Vitali Iancovskii, reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, s-a aflat la Tiraspol la sfârșitul lunii iulie 2026. Potrivit sursei citate, acesta a participat la evenimente comemorative dedicate așa-zisei „dislocări” a pretinselor „forțe de menținere a păcii” în regiunea transnistreană și a fost surprins în fotografii alături de lideri locali, inclusiv de Vitalii Ignatiev, responsabilul de „relații externe” al regiunii transnistrene. De precizat că, în februarie 2026, Poliția de Frontieră anunța că lui Vitali Iancovskii i-a fost interzis accesul în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani. Detalii AICI.

***

Vitali Iancovskii a fost numit reprezentant al așa-numitei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană pe 10 aprilie 2017. Anterior, el a deținut mai multe funcții în administrația de la Tiraspol.

Osetia de Sud este o regiune separatistă din Georgia, care s-a autoproclamat independentă în decembrie 1991. Ea este recunoscută doar de către Federația Rusă, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Siria.

Osetia de Sud și regiunea transnistreană se recunosc reciproc ca state independente, din 2006.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: