Ambasadoarea Moldovei la Paris explică apelul pentru donații de 25.000 de euro destinate iluminării Turnului Eiffel: „Nu a fost coordonat cu Centrala”

Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, a venit cu explicații după ce a lansat un apel către oamenii de afaceri pentru a dona 25.000 de euro în vederea iluminării Turnului Eiffel în culorile drapelului Republicii Moldova, cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a Independenței.

Într-un mesaj publicat pe 4 august, diplomata afirmă că proiectul, intitulat „MOLDOVA-35 la Paris”, urmărește promovarea imaginii Republicii Moldova și consolidarea solidarității în jurul Zilei Independenței.

„Mi-am permis această abordare, pornind de la convingerea că independența Republicii Moldova proclamată la 27 august a fost un act susținut masiv de majoritatea moldovenilor și va rămâne și de acum înainte o sărbătoare cu o adeziune populară majoră. Aceasta nu este sărbătoarea guvernărilor Republicii Moldova, care au fost și care vor veni, ci a poporului ei. De aceea, am considerat că cetățenii pot participa, dacă doresc la celebrarea zilei noastre naționale, implicându-se într-un efort comun cu statul lor”, se arată în mesajul publicat pe pagina Ambasadei R. Moldova în Franța.

Lorina Bălteanu susține că a inițiat demersurile pentru obținerea aprobărilor din partea autorităților franceze, însă apelul pentru colectarea fondurilor a fost promovat „mai curând în nume propriu”: „Acest apel nu trebuia și nici nu a fost coordonat cu Centrala, fiind în totalitate pe agenda de lucru autonomă a misiunii diplomatice de la Paris”.

Diplomata a adăugat că proiectul depinde în continuare de aprobările autorităților franceze și de mai multe circumstanțe tehnice, inclusiv de temperaturile ridicate din Paris, care afectează funcționarea Turnului Eiffel.

„Îmi păstrez totuși certitudinea că Turnul Eiffel va fi iluminat în culorile drapelului național al Republicii Moldova dacă nu acum, atunci cu o altă ocazie importantă”, se mai arată în mesajul semnat de ambasadoarea Lorina Bălteanu.

Amintim, ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, a lansat un apel către oamenii de afaceri, antreprenori și susținătorii Republicii Moldova să contribuie financiar la iluminarea Turnului Eiffel în culorile drapelului național, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței. Potrivit acesteia, costul iluminării este estimat la aproximativ 50.000 de euro. Primăria Parisului s-a angajat să acopere jumătate din sumă, iar pentru realizarea proiectului mai sunt necesari 25.000 de euro. Lorina Bălteanu a anunțat că va contribui personal cu 3.000 de euro și i-a îndemnat pe cei care susțin inițiativa să se alăture campaniei. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Fără telefoane și ceasuri: Parlamentul va examina cu ușile închise structura și efectivul Armatei Naționale. Apelul lui Grosu🔥🔥🔥

Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.

„Proiectul de hotărâre va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat”, anunță Grosu.

Potrivit speakerului, la ședința închisă vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces în baza legitimației și nu vor putea avea asupra lor dispozitive electronice, inclusiv telefoane, laptopuri sau ceasuri.

„Facem apel la deputați să dea dovadă de responsabilitate și respect pentru Armata Națională și pentru eforturile depuse de aceasta pentru a proteja pacea și liniștea în Republica Moldova”, a mai scris Grosu în mesajul transmis.

Ședința plenară din 8 octombrie va începe la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: