Ambasadorul Moldovei în SUA, despre suspendarea emiterii vizelor de imigrare: Relația rămâne solidă

Ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Vladislav Kulminski, a declarat că moldovenii vor putea depune în continuare cereri de vize de imigrare în SUA, deși autoritățile americane au decis să suspende temporar emiterea acestora. El a menționat că dosarele vor fi procesate, însă vizele de imigrare nu vor fi emise până la ridicarea măsurii. Totodată, diplomatul a mai spus că relația dintre cele două țări „rămâne solidă”. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 15 ianuarie a emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Statele Unite au luat această măsură cu caracter administrativ și au suspendat temporar emiterea vizelor de emigrare pentru cetățenii unor state, inclusiv a Republicii Moldova. (…) Această suspendare administrativă va fi valabilă până când Statele Unite vor parcurge un proces de reevaluare a criteriilor privind utilizarea asistenței publice. (…) Este vorba despre un impact limitat asupra cetățenilor Republicii Moldova, pentru că per an, dacă nu greșesc, era vorba de câteva zeci de vize de emigrare eliberate de către ambasada Statelor Unite”, a declarat Vladislav Kulminski.

Ambasadorul Republicii Moldova la Washington a mai subliniat că cererile de vize de imigrare aflate în procesare „nu vor fi nici anulate, nici suspendate”. „Toate cererile pentru vize de imigrare în continuare pot fi depuse, în continuare vor avea loc aceste interviuri pentru vize de imigrare, însă emiterea vizelor va fi temporar suspendată, până la ridicarea acestei măsuri administrative”, a adăugat el.

Totodată, Kulminski a spus că relația dintre Republica Moldova și SUA „rămâne solidă”. El a menționat că autoritățile celor două state continuă colaborarea și dialogul politic, subliniind că, în perioada 14 -15 ianuarie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, efectuează o vizită la Washington, în cadrul căreia se va întâlni inclusiv cu omologul său, secretarul de stat al Energiei, Chris Wright. „Planificăm și alte vizite la nivel înalt în diferite domenii, inclusiv în domeniul economiei. Lucrăm foarte intens la reducerea tarifelor pe exporturi din Republica Moldova în Statele Unite”, a precizat diplomatul.

(UPDATE 18:15) Ambasada Republicii Moldova la Washington a publicat un videoclip în care Vladislav Kulminski menționează că decizia privind suspendarea emiterii vizelor de imigrare ține „strict” de politica migrațională a SUA.

Nu va afecta relația bilaterală dintre Statele Unite și Republica Moldova. (…) Relația noastră cu Statele Unite rămâne puternică. Noi avem o agendă foarte încărcată pe acest an care include vizite bilaterale, care include comerț, care include cooperare în sectorul energetic și în perioada imediat următoare, noi vom avea foarte multe vizite a oficialilor din Republica Moldova în Statele Unite”, a adăugat el.

Amintim că Departamentul de Stat al SUA va suspenda emiterea vizelor de emigrare pentru cetățenii din 75 de țări, inclusiv din Republica Moldova. Măsura va intra în vigoare din 21 ianuarie, pe un termen nedefinit.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a comunicat că hotărârea autorităților americane face parte dintr-un proces de reevaluare a criteriilor privind utilizarea asistenței publice, cunoscut sub denumirea de „public charge”.

Instituția a subliniat că vizele de imigrare deja eliberate rămân valabile și nu vor fi revocate. De asemenea, MAE a menționat că vizele neimigrante – inclusiv cele turistice, de studii, de muncă sau de afaceri – nu sunt afectate și vor continua să fie procesate și eliberate în regim normal.

Decizia autorităților americane vine în contextul înăspririi politicii de migrație a SUA de către administrația președintelui Donald Trump, de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie 2025. Anterior, în țară au fost înăsprite, printre altele, regulile de eliberare a vizelor turistice și de studii, au început verificări în masă ale tuturor deținătorilor de vize americane, a fost suspendată loteria pentru green card și a fost instituită, de asemenea, o taxă de 100 000 de dolari pentru vizele de muncă destinate străinilor, notează Meduza.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Valeriu Cojocaru, condamnat în dosarul angajărilor fictive, cere azil politic în Germania: „Pentru a fi protejat”

Fostul șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, susține că se află în Germania. El a anunțat că a cerut azil politic în această țară pentru că, în opinia sa, sentința pronunțată în privința sa ar fi o decizie politică. Afirmațiile au fost făcute într-un mesaj pe Facebook publicat pe 23 ianuarie.

Nu mă ascund, la moment mă aflu în Uniunea Europeană, dar mai exact în Germania, acum în orașul Berlin”, a declarat Valeriu Cojocaru.

El a spus că este domiciliat și are loc de muncă permanent în Germania, iar autoritățile acestei țări cunosc locul său de muncă și domiciliu.

La data de 21.01.2026, am inițiat procedura și am aplicat la Azil Politic în Germania, în scop de protecție, pentru a fi protejat de instituțiile statului german împotriva fărădelegilor, răzbunării și persecutării cu dosare false și puternic politizate de către organele de drept din Moldova”, a menționat acesta.

Cojocaru susține că condamnarea sa ar fi o „răzbunare” din partea actualei guvernări de la Chișinău pentru că, în perioada 2016-2019, când activa în calitate de șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, ar fi „documentat și curmat” tentative de preluare a puterii în stat „prin proteste violente” de către oficialii care conduc astăzi Republica Moldova. Acesta a precizat că a contestat sentința la instanța de apel.

Totodată, Cojocaru a criticat decizia privind anunțarea sa în căutare internațională. „Nu înțeleg de ce să anunți în căutare un om care a ieșit legal de pe teritoriul țării, cu permisiunea instanței de judecată, a contestat decizia ilegală de condamnare și iese public zilnic video și arată și explică locul aflarii sale?”, a spus acesta.

Amintim că, pe 19 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani i-a condamnat la câte 3 ani de închisoare pe Valeriu Cojocaru, președintele FEA, Dorin Damir, și fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, care este și fost ministru al Apărării, în dosarul angajărilor fictive la Ministerul Afacerilor Interne.

Faptele din cauza penală își au originea în luna iunie a anului 2017, atunci când șeful din acea perioadă al IGP, Alexandru Pînzari, și șeful din acea perioadă al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, l-au angajat pe Damir formal și ilegal în Secția nr.1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, care era o unitate specială a MAI.

În perioada de timp cuprinsă între iulie 2017 – septembrie 2019, președintele asociației FEA, fără a exercita în fapt nicio activitate în cadrul Direcției nr. 5 a INI, a încasat sume necuvenite de bani. Potrivit procurorilor, suma prejudiciului bugetului de stat constituie 170.294,75 lei. Mai mult, peste doar două luni de la angajare, i-a fost acordat înainte de termen gradul special – „inspector-principal”, iar în februarie 2019 (prin aceleași metode ilegale) i-a fost acordat gradul special de „comisar”.

Totodată, fără a exercita activități polițienești, lui Damir i-au fost acordate un șir de distincții departamentale, precum: premiu bănesc, grade înainte de termen, inclusiv distincțiile – Crucea „Meritul polițienesc clasa II”, Medalia „Pentru merite în combaterea criminalității clasa II” și altele.

Instanța a pronunțat sentința în lipsa celor trei inculpați.

Dorin Damir a fost reținut de poliție la scurt timp după pronunțarea deciziei judecătorești. Iar Valeriu Cojocaru a publicat pe 20 ianuarie un mesaj pe Facebook, în care menționa că nu se eschivează de justiție și că nu ar fi fost citat să se prezinte în instanță pentru pronunțarea sentinței. La acel moment, el susținea că s-ar afla în localitatea Nagylac, Ungaria.

Pe 23 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției a comunicat pentru ZdG că pe numele lui Cojocaru și Pînzari au fost deschise dosare de căutare. Totodată, autoritățile au remis materialele pentru căutare internațională în adresa Biroului central Interpol din Lion.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: