Ambasadorul UE în Moldova comentează în premieră referendumul propus de Maia Sandu: „Întrebarea a pus-o inclusiv opoziția”
Full Article 4 minutes read

Ambasadorul UE în Moldova comentează în premieră referendumul propus de Maia Sandu: „Întrebarea a pus-o inclusiv opoziția”

Ambasadorului Uniunii Europene (UE) în Moldova îi lipsesc detalii despre referendumul anunțat de președinta Maia Sandu, cu privire la aderarea țării noastre la UE. Mai exact, diplomatul nu ar cunoaște tipul referendumului. Cu toate acestea, Janis Mazeiks a spus că vede o „valoare adăugată a acestui referendum, că cetățenii vor răspunde la întrebarea pe care a pus-o inclusiv opoziția”. În același timp, ambasadorul nu a exclus că după încheierea negocierilor cu privire la aderarea la UE să fie necesară organizarea unui nou referendum. 

Într-un interviu pentru NordNews, Janis Mazeiks a spus că vede important referendumul anunțat de Maia Sandu, „că cetățenii vor răspunde la întrebarea pe care a pus-o inclusiv opoziția”.

„Încă ne lipsesc detaliile despre acest referendum, deoarece în conformitate cu legislația Moldovei referendumurile pot fi de diferite tipuri – constituțional, referendum pe probleme politice importante. Și multe vor depinde de ce fel de referendum va fi. Dar eu văd valoarea adăugată a acestui referendum, că cetățenii vor răspunde la întrebarea pe care a pus-o inclusiv opoziția – vor cetățenii Moldovei să se îndrepte spre integrarea europeană”, a spus ambasadorul.

În același timp, diplomatul nu a exclus că după încheierea negocierilor cu privire la aderarea la UE să fie necesară organizarea unui nou referendum.

„Pentru că acum este răspunsul la întrebarea dacă doresc cetățenii să meargă în această direcție. Dar ei nu pot răspunde dacă sunt mulțumiți de condițiile care au fost stabilite în timpul negocierilor [de aderare la UE]. Multe țări care au fost candidate pentru aderarea la UE au desfășurat un referendum după încheierea negocierilor, când totul era deja clar”, a conchis Janis Mazeiks. 

***

Pe 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la UE, iar la 23 iunie Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată. Ulterior, Consiliul European a decis să dea aviz pozitiv deschiderii negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată, în seara de 14 decembrie 2023, de președintele Consiliului European Charles Michel.

În decembrie 2023, președinta Maia Sandu a solicitat desfășurarea în toamna anului 2024 a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană. În aceeași zi, la trei ani de mandat, șefa statului a anunțat oficial că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024.

Tot în decembrie, pentru NewsMaker, Mihai Popșoi – atunci vicepreședinte al Parlamentului – a declarat că se planifică desfășurarea unui referendum constituțional, nu consultativ.

Pe 25 ianuarie 2024, Sandu a început consultările cu privire la organizarea referendumului. Primii, la masa de discuții, au fost un grup de jurnaliști, experți din societatea civilă și formatori de opinie. Potrivit instituției prezidențiale, consultările – care urmează să aibă loc în perioada următoare – vor reuni reprezentanți din comunitățile locale, mediul privat, oameni din diverse ramuri ale economiei și vieții socio-culturale, precum și partide politice.

În februarie 2024, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Jānis Mažeiks. Potrivit instituției prezidențiale, Sandu i-a vorbit lui Mazeiks despre importanța referendumului privind aderarea la UE.

Pe 8 februarie, Maia Sandu organizează consultări la Președinție cu partidele politice. Discuțiile vor viza tema referendumului inițiat de șefa statului privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. La discuții nu au fost invitate, însă, formațiunile politice afiliate oligarhului fugar Ilan Șor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: