„Vor avea oportunitatea să-și exprime voința”. Sandu i-a vorbit lui Mazeiks despre importanța referendumului privind aderarea la UE
Full Article 2 minutes read

„Vor avea oportunitatea să-și exprime voința”. Sandu i-a vorbit lui Mazeiks despre importanța referendumului privind aderarea la UE

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău Jānis Mažeiks. Potrivit reprezentanților Președinției, Sandu și Mažeiks au vorbit despre următorii pași în procesul de aderare la UE. 

Reprezentanții instituției prezidențiale au declarat că „interlocutorii au discutat despre următorii pași în parcursul nostru european, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu țara noastră în luna decembrie a anului trecut”.

„Printre acești pași se numără inițierea unei analize a gradului de conformitate a legislației moldovenești cu standardele europene, elaborarea și adoptarea unui cadru de negocieri de către țările membre ale Uniunii Europene, precum și punerea în aplicare completă a recomandărilor formulate de Comisia Europeană”, au relatat reprezentanții Președinției.

Se mai precizează că în timpul întâlnirii „președinta a subliniat importanța implicării cetățenilor în acest proces”: „În toamnă, în cadrul unui referendum, aceștia vor avea oportunitatea să-și exprime voința cu privire la viitorul european al Moldovei și aspirația țării de a deveni stat membru al Uniunii Europene”.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022. Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la UE, iar la 23 iunie Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată.

Ulterior, Consiliul European a decis să dea aviz pozitiv deschiderii negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată, în seara de 14 decembrie 2023, de președintele Consiliului European Charles Michel.

În decembrie 2023, președinta Maia Sandu a solicitat desfășurarea în toamna anului 2024 a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană. În aceeași zi, la trei ani de mandat, șefa statului a anunțat oficial că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: