Colaj NM

Ambasadorul UE la Chișinău critică PAS? „Vedem anumite probleme legate de modul în care agenda Parlamentului este formată și ajustată chiar înainte de ședințe”

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mazeiks susține că sunt „anumite probleme legate de modul în care agenda Parlamentului este formată și ajustată chiar înainte de ședințe”. În acest sens, pentru Radio Chișinău, diplomatul a spus că există spațiu de îmbunătățire în viitor. 

Janis Mazeiks a fost întrebat care în opinia lui au fost principalele reușite ale Guvernului de la Chișinău în decursul acestui an în contextul parcursului european al Moldovei și care au fost principalele reușite și restanțe privind implementarea celor 9 recomandări Comisiei Europene, pe care Republica Moldova trebuie să le realizeze pentru a putea începe negocierile de aderare.

Cele mai mari rezultate sunt acolo unde sunt și cele mai mari provocări. Ceea ce am văzut în ultimul an legat de reforma justiției, a fost avansarea Republicii Moldova în procesul de pre-vetting, mai mulți judecători, procurori au fost supuși acestei proceduri. Acest proces a mers înainte. Au fost și obstacole, dar procesul oricum avansează. În același timp, este clar că în acest domeniu nu vom avea un rezultat final până la sfârșitul anului și nici nu ne așteptăm la acest lucru. Vrem să avem un proces de curățare bine făcut și justificat, iată de ce cred că va fi o provocare și pentru anii care urmează. Totuși, în domeniul justiției am avut un progres semnificativ”, a comunicat ambasadorul.

El a adăugat că „au fost deficiențe în domenii pe care le consideram a fi finalizate”.

De exemplu, implicarea în procesul decizional al societății civile. Da, aceasta este prezentă, dar vedem anumite probleme legate de modul în care agenda Parlamentului este formată și ajustată chiar înainte de ședințe. Cred că, în domeniile în care progresul fost unul foarte puternic, există spațiu de îmbunătățire în viitor”, a menționat Janis Mazeiks.

De menționat că Asociația Promo-LEX, care monitorizează ședințele Parlamentului, a raportat în repetate rânduri despre mai multe încălcări care influențează transparența procesului legislativ.

Cu privire la ședințele din perioada 13-14 iulie, Asociația a declarat că 3 proiecte de legi au fost examinate și votate la doar 2 zile de la înregistrare, neavând regim de prioritate sau urgență. În opinia Promo-LEX, votarea proiectelor în termene atât de scurte afectează transparența procesului decizional, dar și prezintă dubii asupra înțelegerii de către deputați a proiectelor propuse și acordării unui vot conștient.

La o altă ședință din 2023, potrivit Asociației, ordinea de zi a fost modificată în proporție de 545%, raportat la numărul subiectelor incluse inițial. În opinia Promo-LEX, aceasta influențează nefavorabil transparența și previzibilitatea procesului legislativ.

Urmare a altei ședințe a Parlamentului, Promo-LEX l-a îndemnat pe Igor Grosu să asigure ordinea. Asociația a menționat că Biroul permanent al Parlamentului nu a respectat procedura de întocmire, iar Parlamentul – procedura de aprobare și publicare a ordinii ședinței. Transparența decizională a fost și ea afectată, a declarat Asociația.

Pe 31 iulie – la ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023, potrivit Asociației, în lipsa opoziției 69% din proiecte au fost votate de majoritatea parlamentară PAS în urma unor dezbateri ce au durat până la 5 minute: „Promo-LEX reiterează necesitatea implicării plenare a opoziției în procedura legislativă și constată că lipsa unui dialog constructiv între majoritate și opoziție afectează negativ procesul legislativ și nu asigură o dezbatere autentică a subiectelor examinate”.

***

Amintim că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 23 iunie 2022. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.

Moldova a îndeplinit, timp de un an, trei din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene. Declarația a fost făcută în iunie 2023 de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi. Oficialul european a declarat că țara noastră a obținut progrese importante în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, dar rămâne restantă pe domeniul justiției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: