Ana-Maria Guja deces

Ana-Maria, tânăra de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, ar fi fost găsită moartă după o săptămână de căutări. Ce spune poliția

Ana-Maria Guja, tânăra în vârstă de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, a fost găsită moartă, după peste o săptămână de căutări. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară.

„În timpul acțiunilor masive întreprinse de polițiști și societatea civilă, cu regret, acum oamenii legii au găsit cadavrul unei tinere cu semnalmente și vestimentație asemănătoare fetei de 19 ani dispărută la Orhei”, a precizat IGP.

ACTUALIZARE: Noi detalii au ieșit la iveală în cazul Anei-Maria. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul neînsuflețit al tinerei fost găsit cu greu, lângă un pârâu. Potrivit TV8, cadavrul a fost aruncat într-o groapă, acoperită cu crengi.

Sursa citată precizează că, deocamdată, medicii legiști și criminaliștii fac investigații la fața locului. Poliția nu poate da o cauză preliminară a morții, urmând să comunice mai multe detalii, în urma expertizei.

Cernăuțeanu a declarat că poliția a decis să intensifice căutările la Chițcanii Vechi, după ce o echipă de experți a analizat camerele de supraveghere de la casa principalului suspect, un bărbat în vârstă de 45 de ani, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Menționăm că sute de polițiști, voluntari și localnici au căutat-o pe Ana-Maria Guja timp de opt zile, inclusiv cu drone.

***

Amintim că Ana-Maria Guja, o tânără de 19 ani dintr-o localitate din Orhei, a dispărut pe 12 aprilie. S-a întâmplat după ce fata a urcat într-un automobil pe strada 31 august din Orhei, la ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Acesta se întorcea dintr-o localitate vecină, unde făcea meditații cu un copil. Ea învăța la Colegiul Pedagogic din orașul Orhei și, totodată, oferea servicii de meditații unor copii. Fata este însărcinată în șase luni.

Oamenii legii au anunțat în seara zilei de 16 aprilie că șoferul în mașina căruia a urcat fata a fost reținut. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, refuză să colaboreze cu ancheta.

Pe 19 aprilie, Inspectoratul General de Poliție (IGP) a anunțat că oamenii legii, împreună cu voluntari, vânători și localnici, continuă căutările tinerei. IGP a precizat că căutările au fost extinse în raionul Telenești, după apariția unor noi circumstanțe.

Tot pe 19 aprilie, principalul suspectat a fost plasat în arest pentru o perioada de 30 de zile. El este acuzat de răpire, însă nu își recunoaște vina. Detalii – AICI.

Între timp Poliția a îndemnat cetățenii să sesizeze de urgență oamenii legii, dacă au avut interacțiuni „dubioase” cu principalul suspect în cazul dispariției tinerii de 19 ani, în Orhei. Apelul vine după ce, în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul și mașina bărbatului de 45 de ani, au fost găsite mai multe lucruri pentru femei. Oamenii legii atrag atenția că, între timp, bărbatul și-a schimbat de nenumărate ori atât înfățișarea, cât și mașinile pe care le conducea. Vezi cum arată principalul suspect acum, cum a arătat în ultima perioadă, dar și ce mașini a condus – AICI.

Vezi ce spune mama și iubitul tinerii dispărute despre caz – AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sindicate.md

Sindicatele insistă, pentru al doilea an consecutiv: cer salariu minim de 8.000 lei în Moldova, deja din ianuarie 2027

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) propune majorarea treptată a salariului minim pe țară până la aproximativ 8 000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2027. Propunerea a fost discutată luni, 14 septembrie, la Guvern, în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Sindicaliștii susțin că salariul minim trebuie apropiat de standardele europene și de prevederile Directivei UE 2022/2041, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu pe economie.

CNSM spune că majorarea ar contribui la protejarea angajaților cu venituri mici și a lucrătorilor necalificați, în contextul creșterii costurilor de trai.

În cadrul ședinței, președintele CNSM, Igor Zubcu, a vorbit și despre situația lucrătorilor medicali și necesitatea unor măsuri pentru motivarea acestora și compensarea efectelor inflației. La rândul său, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, a cerut soluții pentru majorarea salariilor angajaților din educație.

Un alt subiect a fost regimul fiscal al sindicatelor și patronatelor. CNSM și Confederația Națională a Patronatului din Moldova susțin menținerea scutirii acestora de impozitul pe venit și includerea lor în categoria organizațiilor necomerciale prevăzute de Codul fiscal.

La ședință a fost discutat și deficitul de personal din sănătate. Potrivit datelor prezentate, sistemul public are un deficit de aproximativ 2.000 de medici, problema fiind mai accentuată în localitățile rurale și în sectorul farmaceutic.

Membrii Comisiei au analizat soluții pentru îmbunătățirea formării și rezidențiatului, precum și măsuri pentru atragerea și menținerea tinerilor specialiști în sistemul public.

Amintim că este pentru al doilea an consecutiv în care CNSM propune Guvernului majorarea salariului minim pe economie la aproximativ 8 000 de lei.

***

În prezent, salariul minim pe țară este de 6 300 de lei pe lună, pentru un program complet de lucru de 169 de ore. Noul cuantum a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026 și este cu 800 de lei mai mare decât în 2025, când salariul minim era de 5 500 de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: