Anatolie Donțu a rămas fără fotoliul de primar. CEC a anunțat data la care căușenenii își vor alege un nou edil
Full Article 2 minutes read

Anatolie Donțu a rămas fără fotoliul de primar. CEC a anunțat data la care căușenenii își vor alege un nou edil

Anatolie Donțu, ales primar de Căușeni pe listele Platformei „Demnitate și Adevăr” (DA), rămâne fără fotoliul de edil. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat pe 24 aprilie că un nou scrutin va fi organizat la toamnă, pe data de 17 noiembrie 2024. Donțu a fost decăzut din dreptul de a-și exercita funcția pe o perioadă de 3 ani la solicitarea Autorității Naționale de Integritate (ANI).

ANI l-a decăzut pe primarul ales în cadrul alegerilor locale generale din 2023 din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția (mandatul) de primar, pe o perioadă de 3 ani din data rămânerii definitive a actului de constatare ori din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența conflictului de interese.

Decizia CEC vine după ce, pe 3 aprilie, conform deciziei Curții Supreme de Justiție, Anatolie Donțu a fost înscris în Registrul persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pe un termen de 3 ani.

Nici Platforma „DA” și nici Anatolie Donțu nu au comentat, deocamdată, decizia CEC.

***

Amintim că Anatolie Donțu a fost ales în funcția de primar al orașului Căușeni în cadrul primului tur al alegerilor locale generale, care a avut loc pe 5 noiembrie, curent. Acesta a câștigat alegerile cu 76,30% din sufragii, pe listele Platformei Demnitate și Adevăr.

Pe 19 noiembrie, în timp ce în țară se desfășura al doilea tur de scrutin, Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Căușeni a invalidat mandatul lui Donțu. Motivul este interdicția lui Donțu de a ocupa o funcție electivă, din cauza unui conflict de interes depistat de Autoritatea Național de Integritate. Detalii – AICI.

Cazul a fost judecat ulterior la Judecătoria Căușeni, sediul Central, la Curtea Apel, precum și la Curtea Supremă de Justiție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: