Angajat al policlinicii din Edineț – trimis în judecată pentru falsificarea certificatelor de vaccinare
Full Article 2 minutes read

Angajat al policlinicii din Edineț – trimis în judecată pentru falsificarea certificatelor de vaccinare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a trimis pe banca acuzaților un angajat al policlinicii din orașul Edineț. El este învinuit de falsificarea, în anul 2021, a certificatelor de vaccinare împotriva Covid-19.

Potrivit procurorilor, angajatul a introdus în baza de date a persoanelor vaccinate anumite persoane dintr-un sat al raionului Edineț, fără ca aceștia să-și fi administrat de facto vaccinul. Astfel, în aceeași zi, acesta le-a eliberat certificatele de vaccinare cu prima și a doua doză, pe care aceștia urmau să le prezinte inclusiv la traversarea frontierei de stat. Pentru acest serviciu, inculpatul a fost remunerat cu suma de 2000 de lei.

Prin urmare, procurorii oficiului Nord al PCCOCS i-au incriminat bărbatului comiterea falsului în acte publice, adică înscrierea de către el în documente oficiale a datelor vădit false despre vaccinare, din interes material; precum și falsul informatic, adică introducerea ilegală a datelor informatice, care nu corespund adevărului.

Pentru faptele comise, bărbatul riscă o amendă de până la 67.500 lei sau de la 2 la 5 ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției.

Cu privire la alte persoane implicate în comiterea acestor infracțiuni, urmărirea penală continuă.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: