Facebook/Vlad Plahotniuc

ANI a încheiat controlul asupra averii lui Vladimir Plahotniuc. A fost vizat și unul dintre fii săi (DOC)

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control a averii în privința lui Vladimir Plahotniuc, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 25 mai, controlul a fost inițiat în iulie 2019, în baza unei note de autosesizare din oficiu din informații publice. Inspectorul de integritate a depistat mai multe informații „dubioase”.

Procedura de control a fost efectuată pentru perioada martie – iunie 2019. Procedura de control a fost realizată și pe numele unuia dintre copiii fostului deputat, care se află la întreținerea acestuia.

„În rezultatul materialelor probatorii acumulate, atât în țară cât și peste hotare, inspectorul de integritate a constatat anumite situații dubioase ce cad sub incidența legislației penale și fiscale”, se arată în comunicatul ANI.

Astfel, s-a  solicitat de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor informații confirmative referitoare la conexiunile fostului deputat cu companiile afiliate din zone off-shore din Emiratele Arabe Unite și statul independent Samoa. În răspunsul oferit, instituția a motivat că asemenea informații pot fi transmise doar organelor competente în contextul unei cauze penale.

Totuși, inspectorul de integritate a utilizat instituția asistenței juridice internaționale în baza principiului reciprocității și a înaintat demersurile necesare pentru obținerea informațiilor din străinătate despre companiile afiliate,  iar în baza acestora a validat o parte din datele declarate de către subiect. Celelalte informații, care au fost vehiculate și în spațiul public,  au un caracter penal și au fost utilizate într-o sesizare expediată către Procuratura Anticorupție ce instrumentează cauze penale pe același obiect și subiect.

Totodată, inspectorul de integritate a remarcat efectuarea unor tranzacții cu caracter dubios cu privire la înstrăinarea unor bunuri în favoarea fostului deputat. În acest sens, ANI a sesizat Serviciul Fiscal de Stat în vederea stabilirii obligațiunilor fiscale potrivit legii.

„În limitele competențelor ANI, subiectului i s-a acordat un termen de 30 zile pentru a rectifica ultima declarație anuală depusă pe Portalul Public al Declarațiilor. Dacă subiectul nu se va conforma, ANI va aplica prevederile legale cu privire la sancționarea acestuia”, se mai arată în declarația ANI.

Vladimir Plahotniuc by Анна Выприцких on Scribd

***

Precizăm că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova la scurt timp după trecerea în opoziție a Partidului Democrat, pe care îl conducea. Ulterior, Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat și a renunțat la șefia formațiunii politice.

În decembrie 2019, deputatul blocului ACUM, Chiril Moțpan, a dezvăluit că Plahotniuc mai are o identitate în Republica Moldova. Ulterior, președintele de atunci, Igor Dodon, a confirmat că al doilea pașaport pe care îl deținea în Republica Moldova fostul politician este pe numele „Vladislav Novac”.

În ianuarie 2020, Vladimir Plahotniuc, soția și cei doi copii ai săi au primit interdicție de a intra pe teritoriul Statelor Unite.

Pe 18 mai 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că Vladimir Plahotniuc ar fi unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Acesta a precizat că fostul președinte al Partidului Democrat a obținut peste 100 mln de dolari în mod fraudulos.

Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea și conducerea unei organizații criminale”, ”escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

În februarie 2021, președinta Maia Sandu i-a retras lui Vladimir Plahotniuc distincția „Ordinul Republicii”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: