RTE Chișinău

Arest preventiv de 30 de zile pentru atacatorul de la Aeroport, aflat în stare gravă la spital

În privința cetățeanului din Tadjikistan, învinuit de dublul omor – la Aeroportul Internațional Chișinău, a fost aplicat arestul preventiv pentru un termen de 30 de zile. Precizările au fost făcute pe 3 iulie de reprezentanții Procuraturii Generale a Republicii Moldova. 

Decizia a fost luată la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău.

Procuratura Generală a adăugat că „în continuare se află în proces de discuții și schimb de informații cu autoritățile din Tadjikistan pentru cercetarea cauzei”.

„Investigațiile pe dosar sunt în plină desfășurare, iar societatea urmează să fie informată despre evoluțiile majore, cu respectarea principiului confidențialității urmăririi penale”, au adăugat reprezentanții instituției.

***

Un cetățean al Tadjikistanului a tras focuri de armă la Aeroportul din Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în țară. La scurt timp, agresorul a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară Igor Ciofu au fost omorâți.

Numele cetățeanului din Tadjikistan, care a ucis 2 persoane, este Rustam Așurov. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală de la Dușanbe. Bărbatul era implicat în răpirea prim-vicepreședintelui unei bănci din Tadjikistan și era căutat de autoritățile din țara de origine. După comiterea infracțiunii, acesta a fugit în Moldova prin Turcia cu intenția de a se ascunde în țările Uniunii Europene.

Reprezentanți ai organelor de drept din Tadjikistan și oficiali ai ambasadei țării în Ucraina, care prezintă inclusiv interesele Tadjikistanului în Moldova, au sosit la Chișinău, a scris pe 2 iulie Ria Novosti – „pentru a interacționa cu colegii moldoveni, pentru a clarifica toate împrejurările incidentului din 30 iunie în care este implicat un cetățean al Tadjikistanului”.

Patru iulie a fost declarată zi de doliu național în Moldova. Totodată, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean.

Polițistul de frontieră Serghei Muntean va fi înmormântat pe 4 iulie la Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat că înainte de ceremonia de înmormântare, corpul neînsuflețit al polițistului va fi adus la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Chișinău. Aici, colegii lui Muntean își vor lua rămas bun cu onoruri militare.

Înmormântarea angajatului din securitatea aeroportuară Igor Ciofu a avut loc astăzi, 3 iulie. Ciofu a fost înmormântat în satul Nimoreni, raionul Ialoveni. La ceremonia funerară a participat și premierul Dorin Recean.

Rustam Așurov este internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, în secția de reanimare. Informația a fost comunicată pentru NM, pe 3 iulie, de către o sursă familiarizată cu situația. Aceasta a adăugat că prognoza medicilor este foarte rezervată. Contactată de NM pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției Diana Fetco a precizat că, întradevăr, starea individului este „extrem de gravă”.

Tot pe 3 iulie, Procuratura Generală a anunțat inițierea unui proces penal pentru a verifica dacă persoanele implicate în asigurarea securității la Aeroport și-au exercitat obligațiunile de serviciu pe 30 iunie, în contextul atacului soldat cu 2 morți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Președinția, prima reacție după ce opoziția a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu din funcție: „Își va continua mandatul”

Maia Sandu își va continua mandatul, transmite Președinția în prima sa reacție, după ce opoziția parlamentară a anunțat, pe 29 septembrie, inițierea procedurii de suspendare a șefei statului. Potrivit instituției, președinta își va exercita în continuare mandatul „inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”.

„Președinta Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 000 de cetățeni pentru a menține pacea și securitatea în Republica Moldova și a asigura direcția europeană de dezvoltare. Președinta Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni, inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”, se arată în reacția Președinției.

Amintim, deputatul „Alternativa” Ion Chicu a anunțat, pe 29 septembrie, că inițiază procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu. Fracțiunile de opoziție PCRM, PSRM, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat că vor susține proiectul. Opoziția parlamentară o acuză pe șefa statului că ar fi săvârșit, pe parcursul mandatului, „în mod repetat fapte grave de încălcare a Constituției și legilor țării”. Detalii – AICI.

Potrivit Constituției, propunerea de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputați. Președinta poate oferi Parlamentului explicații cu privire la faptele care i se impută. Pentru aprobarea suspendării sunt necesare voturile a două treimi dintre deputați, adică cel puțin 68. PAS deține 55 de mandate, iar celelalte formațiuni parlamentare au împreună 46. Dacă propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: