Arina Spătaru, ex-deputata care l-a investigat pe Șor sub acoperire, în lacrimi: „Mi-am sacrificat viața ca astăzi să fiu atacată în platouri”

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, candidată la alegerile parlamentare, a apărut în lacrimi într-un live pe rețelele sociale, unde a respins acuzațiile privind o presupusă colaborare cu fugarul Ilan Șor. Spătaru s-a plâns că, în cadrul dezbaterilor electorale și în spațiul public, este întrebată constant dacă ar fi primit bani de la Șor, deși se cunoaște că aceasta a participat la investigarea schemei de finanțare ilegală a partidelor de către oligarh.

„Dacă eu plec la dezbatere ca un politician onest și colegii mei și eu permanent suntem întrebați de un lucru: dacă am luat bani de la Șor, cu toate că toată lumea știe că a fost o investigație. Eu nu am luat bani de la Șor. Dacă nu era această investigație, eu nu stăteam de vorbă cu Șor. (…) Am crezut în organele de drept, am crezut în justiție”, a menționat Arina Spătaru.

Totodată, politiciana a denunțat atacuri și denigrări la adresa colegilor de partid.

„Acum eu plec în platouri și mereu sunt întrebată cum demonstrez integritatea mea. Dar cum să o demonstrez, dacă eu am participat în calitate de investigator, mi-am sacrificat viața ca să văd astăzi țara plină de corupți, de bani murdari, cum colegii mei din ALDE sunt numiți handicapați, oamenii lui Șor, cum așa-zișii păuni ai politicii moldovenești să mă atace în fiecare studiou, ca presa să mă atace (…) Noi cei care spunem deschis ce se întâmplă în R. Moldova suntem blamați. Noi cei care am riscat, am rămas fără familie, căci trăiam cu frica să nu fim omorâți”, a adăugat Spătaru.

Опубликовано Arina Spataru Пятница, 19 сентября 2025 г.

Arina Spătaru a participat la investigarea schemei de finanțare ilegală a partidelor de către Ilan Șor. În urma investigației, deputatul Alexandr Nesterovschi, afiliat oligarhului fugar, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a reușit însă să evite executare sentinței fugind în regiunea transnistreană, cu ajutorul ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Politiciana l-a denunțat la Procuratura Anticorupție după ce i-a propus să înființeze sau să preia conducerea unui partid pretins a fi pro-european, dar care să acționeze în interesele lui Ilan Șor, și a colaborat cu organul de urmărire penală pentru a aduna probe. Printre altele, aceasta a documentat, sub controlul procurorilor anticorupție, întâlnirea cu Nesterovschi, în timpul căreia i-a transmis 50 000 de dolari, 100 000 de lei și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Șor.

În ziua condamnării lui Nesterovschi, Arina Spătaru și Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție pe vremea când a fost anchetat deputatul, au publicat pe rețelele de socializare mesaje în care și-au mulțumit reciproc pentru colaborare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: