youtube

Armenia blochează difuzarea emisiunilor propagandistului rus Vladimir Soloviov. Motivul

Rețeaua de Televiziune și Radiodifuziune din Armenia a blocat difuzarea programelor de autor ale propagandistului rus Vladimir Soloviov. Anunțul a fost făcut pe 29 martie, într-o publicație pe Facebook, de viceministrul armean pentru industrie high-tech Avet Pogoșian.

„CJSC, Rețeaua de Televiziune și Radiodifuziune din Armenia, în baza articolelor 5 și 6 din acordul „Cu privire la cooperarea în domeniul telecomunicațiilor de masă între Guvernul Republicii Armenia și Guvernul Federației Ruse”, având în vedere încălcările constante înregistrate în regiune au blocat difuzarea programelor „Seara cu Vladimir Soloviov” și „Seara de duminică cu Vladimir Soloviov” (…) pe pe teritoriul Republicii Armenia”, a declarat Pogoșian, potrivit Hotnews.

Articolul 5 din acordul invocat asigură „excluderea programelor cu conținut ofensator la adresa popoarelor și a valorilor naționale” și „excluderea interferențelor în campaniile electorale și în viața politică internă”.

Iar articolul 6 stabilește „respectarea regulilor în timpul sărbătorilor și comemorărilor naționale” și „respectarea regulilor generale în timpul legii marțiale și al stării de urgență”.

Precizăm că Vladimir Soloviov, un susținător al invaziei ruse din Ucraina, este cunoscut pentru discursul său agresiv. În septembrie 2023, propagandistul a făcut o declarație ostilă față de Armenia în contextul deteriorării relațiilor dintre Moscova și Erevan. Atunci, Soloviov sugera ca Moscova să trimită din nou trupe să atace nu doar Georgia, ci și în Armenia. „De data aceasta nu ne vom opri lângă Tbilisi”, a declarat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: