screenshot

„Au devenit victime”. Reacția lui Igor Dodon privind plecarea mai multor deputați din PSRM

Ex-președintele Igor Dodon s-a arătat revoltat de plecarea mai multor deputați din fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și alăturarea acestora la „Mișcare pentru Popor”. El zice că acest „haos va dispărea când ne vom reîntâlni cu toți cei care vor cu adevărat să lupte, indiferent de ce partid sunt”.

Igor Dodon spune că și-a imaginat altfel consolidarea forțelor de opoziție.

„Nu prin migrarea organizațiilor de partid, nici prin furtul deputaților. Nu prin mituirea liderilor din teritorii și distrugerea stângii politice. Cu toate acestea, din păcate, asta este exact ceea ce se întâmplă acum. Opoziţia pare slabă şi divizată, inclusiv la sugestia unor presupuşi lideri fugari”, scrie politicianul.

Potrivit fostului președinte, partidele din opoziție trebuiau „să creeze un front comun de luptă, nu să concureze între ele”.

„Partidele de opoziție trebuiau să comunice, să-și arate caracterul, să creeze un front comun de luptă și să nu concureze între ele și să se lovească în spate, jucând în secret cu autoritățile. Regret că unii deputați PSRM au devenit victime ale unor scenarii care se desfășoară în favoarea PAS. Cu toate acestea, acest haos va fi oprit într-o zi. Și astăzi înțeleg din ce în ce mai mult că haosul din opoziție va dispărea când, la revenirea la politica activă, ne vom reîntâlni cu toți cei care vor cu adevărat să lupte, indiferent de ce partid sunt. Oamenii vor claritate și autoritate politică. Schimbarea este inevitabilă”, a adăugat Dodon.

Amintim că parlamentarul Alexandr Nesterovschii a anunțat că părăsește Partidul Socialiștilor (PSRM). Acesta a precizat că va rămâne deputat independent. Totodată, Nesterovschii a declarat că se alătură „Mișcării pentru popor” pentru a obliga Guvernul să achite facturile la energia electrică, încălzire și gaze pentru lunile de iarnă tuturor cetățenilor.

Ulterior, deputata Irina Lozovan și-a anunțat ieșirea din fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și plec din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Ea va rămâne deputat independent, dar se va alătura „Mișcării pentru Popor”.

Totodată, deputatul PSRM, Gaik Vartanean, părăsește formațiunea socialistă și se alătura Mișcării Alternative Naționele (MAN), în frunte cu primarul Ion Ceban.

De asemenea, 10 primari aleși pe lista PSRM au anunțat aderarea la Mișcarea Pentru Popor cu scopul de a impune guvernarea să îndeplinească solicitarea celor aproape 800 de mii de oameni, care au semnat inițiativa achitării integrale a facturilor pentru lunile de iarnă.

Socialistul Vlad Batrîncea anunță că-i va acționa în judecată pe deputații care au părăsit fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și s-au alăturat „Mișcării pentru Popor”. Parlamentul susține că colegii lui „au cedat promisiunilor dulci”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Grosu respinge criticile la regulamentul propus de PAS privind etica deputaților: „Comisia va fi creată inclusiv pentru iepurașii care ne fac de râs” VIDEO

Președintele Parlamentului Igor Grosu a răspuns criticilor la noul regulament al Parlamentului propus de PAS privind etica și integritatea deputaților. Înainte de ședința plenară din 26 februarie, speakerul a declarat că „aceste argumente sunt foarte ieftine, de doi bani” și că, în mare parte, cadrul rămâne același. Potrivit lui Grosu, Comisia de etică va fi creată inclusiv pentru „iepurașii care ne fac de râs”, iar modificările vizează comportamentele „degradante” ale unor deputați, cărora li se vor aplica sancțiuni în funcție de gravitate.

„Se repetă, inventează din mers, adresează întrebări pe teme care nu sunt pe ordinea de zi, este un argument foarte ieftin de doi bani”, a declarat Grosu.

Răspunzând la critica adusă de Igor Dodon, conform căreia prin acest regulament PAS ar putea extinde „temeiurile pentru retragerea mandatului”, Grosu a subliniat că rămâne același cadru de lege.

„Același cadru care a fost și până acum: imposibilitatea de a-și exercita funcția, nu se prezintă la un număr de ședințe. Vă amintesc, data trecută, Șor, care era fugar și nu s-a prezentat la mai multe ședințe. El nu a fost prezent, este condamnat, o condamnare definitivă” (n.r. Lui Ilan Șor ia fost retras mandatul de deputat în legislatura trecută, cu votul majoritar al deputaților, după ce a fost condamnat definitiv la înch soare în dosarul „Frauda bancară), a precizat Grosu.

Noutatea regulamentului, potrivit lui Grosu, constă în comisia de etică, care se va ocupa de „iepurașii care ne fac de râs” și de comportamentele „degradante” care afectează imaginea instituției, aplicând sancțiuni în funcție de situație.

Amintim că ieri, deputatul și liderul PSRM, Igor Dodon a criticat noul regulament al Parlamentului propus de PAS privind etica și integritatea deputaților. Ex-președintele țării a spus că documentul este un instrument de cenzură și intimidare a opoziției. El a explicat că, potrivit noilor reguli, deputaților li se pot aplica sancțiuni precum interzicerea de a vorbi la tribună sau chiar blocarea participării la ședințe, dacă nu respectă normele de conduită. 

Totodată Dodon a mai spus că un „lucru grav” în noile modificări propuse sunt temeiurile extinse pentru retragerea mandatului.

Proiectul de lege făcut public și consultat de NewsMaker, prevede că mandatul unui deputat poate fi ridicat forțat în caz de ineligibilitate, imposibilitate de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de patru luni consecutive sau absență nemotivată de la activitatea parlamentară mai mult de patru luni.

Deputatul devine ineligibil în situații precum recunoașterea incapacității de exercițiu, condamnarea pentru infracțiuni cu intenție sau privarea de libertate prin hotărâre judecătorească definitivă, pierderea cetățeniei, încălcarea conflictului de interese, nedepunerea declarației de avere și interese personale, confiscarea averii nejustificate sau refuzul de a depune jurământul. În anumite cazuri, ridicarea mandatului se face de drept, iar în altele, la cererea Autorității Naționale de Integritate, Parlamentul decide prin vot majoritar.

***

Printre noile modificări întâlnite în proiectul de regulament al Parlamentului se numără măsuri mai stricte pentru menținerea ordinii în timpul ședințelor, sancțiuni legate de participarea deputaților la delegații internaționale, aplicarea de sancțiuni financiare și limitarea accesului la informații confidențiale.

Președintele ședinței poate întrerupe transmisia în direct sau chiar suspenda ședința dacă un deputat folosește un limbaj calomnios, rasist sau xenofob ori perturbă continuarea dezbaterilor. Aceasta vizează situațiile în care agitația compromite desfășurarea normală a dezbaterilor și se poate aplica atât în cadrul ședințelor Parlamentului, cât și al organelor sale de lucru.

Deputatul poate fi exclus din componența delegațiilor parlamentare permanente sau a altor forumuri internaționale pentru comportament necorespunzător în timpul deplasărilor de serviciu, încălcarea normelor de protocol sau nerespectarea legislației statului-gazdă. Sancțiunile pot fi aplicate pentru o perioadă de până la un an și se adaugă la alte măsuri disciplinare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: