Ultimele materiale

Marea revoluție armenească 13 lecții pentru Moldova Revoluția pașnică din Armenia, care a avut loc în lunile aprilie-mai curent, continuă să sensibilizeze întreaga lume. António Guterres, Secretar general al ONU, a numit procesul de transmitere a puterii în Armenia un exemplu „fantastic” de reglementare a problemelor politice dintre popor și
Cât costă cadourile pentru popor? Cum democrații și-au făcut campania de PR cu bani bugetari? Anul acesta, guvernarea moldovenească a fost generoasă ca niciodată. Cadourile despre care a vorbit cu voce tare Partidul Democrat veneau unul după altul: reabilitarea drumurilor rurale, locuințe accesibile, creșterea salariilor, facilități pentru business etc. S-ar
60 de mite într-un minut Patru istorii despre oamenii care nu acceptă corupția din Moldova Un cetățean al Moldovei oferă mită, în medie, o dată la trei luni, iar un om de afaceri din țara noastră – o dată la două luni. Acestea sunt datele unei cercetări efectuate de PNUD.
Copiii-mame Istorii și fapte despre sarcinile în adolescență din Moldova Moldova intră în top-5 țări europene cu cea mai înaltă rată a sarcinilor în adolescență. În fiecare an, aproximativ 3 mii de tinere din Moldova, cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, devin mame. Acestei categorii de vârstă îi revine și
Prezentare NM Magistrul anului Cum poți învăța gratuit în Europa? Studiile europene cresc semnificativ șansele tale de a-ți găsi un serviciu bine plătit în Moldova ori să-ți începi o carieră profesională peste hotarele țării. NM îți propune o prezentare a programelor europene de masterat, care vor fi lansate la începutul
Martorul Moldovei Cum Ilan Șor a devenit Ilan Șor Primarul de Orhei Ilan Șor este numit tot mai frecvent „imaginea” zilelor noastre. Este omul de afaceri care a primit devreme drept moștenire banii și reputația tatălui său, care s-a împotmolit în legături de corupție și care a jucat rolul principal
Afacere cu pește Un fost colaborator al serviciilor speciale crește păstrăv la nordul Moldovei În satul Năslavcea – cea mai nordică localitate din Moldova, deja de câțiva ani crește cu succes un pește neobișnuit pentru Moldova – păstrăvul curcubeu. Ferma de păstrăvi este situată pe o câmpie pitorească în care
O viață într-un sat curat Cum au organizat locuitorii satului Rîșcova, cu forțele proprii, colectarea separată a deșeurilor O viață într-un sat curat Cum au organizat locuitorii satului Rîșcova, cu forțele proprii, colectarea separată a deșeurilor În preajma fiecărui sat din Moldova sunt câteva gunoiști neautorizate, iar în total, în
Inima bate pentru Merlot O selecție a vinurilor alcătuită de redacția NM În ajunul Zilei Naționale a Vinului, noi, jurnaliștii NM, am decis să povestim cititorilor noștri despre preferințele noastre în ale vinurilor și să explicăm de ce le preferăm anume pe acestea. S-ar putea ca aceste informații să ajute
Curtea Armenească Cum a devenit Moldova casă comună pentru diferite popoare. Partea a cincea Armenii au apărut pe teritoriul actual al Moldovei în secolele X-XII. Potrivit istoricilor, caravanele comerciale ale armenilor – carele armenești, care uneau Moldova cu piețele din orient și de cele din occident, au contribuit la apariția

Ultimele știri

x
x