Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) își va revizui Codul deontologic al studenților, urmând a fi introduse sancțiuni mai aspre pentru cei depistați copiind în timpul examenelor. Acestea ar putea include chiar și exmatricularea din cadrul instituție, fără drept de restabilire la studii. Afirmațiile au fost făcute de rectorul UTM, Viorel
Soldatul implicat în incidentul armat de la unitatea militară din Cahul, în urma căruia a decedat un adolescent de 16 ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată de purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, pe 12 mai, pentru NewsMaker. Amintim
Iulia Mendel, ex-purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei, a acordat un interviu de o oră și jumătate jurnalistului american Tucker Carlson, în care s-a exprimat în termeni extrem de negativi la adresa fostului său șef. Ea a spus, între altele, că Vladimir Zelenski ar fi un „obstacol” în calea încheierii
Președinta Maia Sandu a avut astăzi, 12 mai, o întrevedere cu ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene. Discuțiile au avut loc în contextul în care Republica Moldova se pregătește să facă următorii pași în procesul de aderare la UE și au vizat progresele înregistrate pe
Președintele României a declarat că discursul său de Ziua Europei, în care a vorbit despre greșelile pe care consideră că le-a făcut Uniunea Europeană de-a lungul timpului, nu a fost un mesaj împotriva UE. El a menționat că alocuțiunea sa a fost menită drept un apel la inițierea unei dezbatere
Curtea de Conturi a constatat mai multe deficiențe în raportul de audit al Ministerului Justiției pentru anul 2025. Printre acestea se numără cheltuieli suplimentare de circa 165 000 de euro și costuri de salarizare de 6 ori mai mari decât nivelul aprobat în proiectul de construcție a noului penitenciar din
Autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor emisă pentru compania Prest Energy, care gestionează stația de sortare de la Sângera, aflată în centrul unui scandal ecologic, a fost suspendată parțial luni, 11 mai. Astfel, firmei i-a fost interzisă transportarea de gunoi la stația de sortare. Anunțul a fost făcut de Agenția
Viceprimarul Chișinăului, Irina Gutnic, a fost revocată din funcție astăzi, 11 mai. Anunțul a fost făcut de edilul capitalei, Ion Ceban, care nu a precizat motivul demiterii. „Astăzi am semnat dispoziția de revocare din funcție a viceprimarului, Irina Gutnic. Cu încetarea exercitării atribuțiilor delegate”, a transmis Ion Ceban pe canalul
Deputatul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a primit astăzi, 11 mai, la Parlament, o pereche de mănuși de box din partea unui fost polițist. Politicianul de opoziție, care a filmat și publicat momentul pe rețelele de socializare, a declarat că va folosi mănușile în legislativ. Ghenadie Caraman a venit la Parlament
Peste două treimi dintre cetățenii României au o opinie pozitivă despre activitatea Maiei Sandu în calitate de președintă a Republicii Moldova. Asta arată datele unui sondaj INSCOP Research, care a fost publicat pe 11 mai, relatează News.ro. Datele cercetării sociologice arată că 28,9% dintre români au o părere foarte bună