Ultimele materiale

Cetățeanca Siriei, Ahlam Albashir, autoarea exploziei din 2022, în orașul Istanbul, Turcia, a fost condamnată la 1 794 ani de închisoare. Femeia a fost găsită vinovată de „violarea unității și integrității statului” și „crimă cu premeditare”. Sentința a fost pronunțată pe 26 aprilie de un tribunal din Istanbul, relatează The

Pe rețelele de socializare au apărut imagini care arată că pe acoperișul unui bloc de apartamente din Chișinău este amplasată… o casă. Într-o reacție, Pretura sectorului Centru al capitalei a precizat că locuința, care a fost construită ilegal, se află pe acoperișul clădirii multietajate din anul 2016. Totodată, instituția a

Proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență a fost adoptat, în a doua lectură, în cadrul ședinței Parlamentului din 26 aprilie. Documentul a fost votat de 57 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Iar 11 deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și neafiliați au votat

Agenția Franceză pentru Dezvoltare va oferi suport Republicii Moldova pentru reformarea și modernizarea domeniului forestier, în conformitate cu reglementările și acquis-ul Uniunii Europene. În cadrul ședinței Parlamentului din 26 aprilie, deputații au votat, în prima lectură, pentru ratificarea unui acord de facilitate de credit care prevede acest lucru. Astfel, în

MoldovaGaz a depus, pe 26 aprilie, o adresare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind revizuirea tariful pentru gazele naturale. Compania cere ca tariful să fie redus cu 9,3%. Precizările au fost făcute de șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban. „SA „Moldovagaz” a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

Actele care țin de eliberarea certificatului de moștenitor sau de certificatele legate de moștenire nu vor mai fi competența exclusivă a notarului de la locul deschiderii succesiunii. Astfel, cetățenii se vor putea adresa la orice notar din Republica Moldova pentru proceduri de acest gen. În cadrul ședinței Parlamentului din 26

Comuna Stăuceni din municipiului Chișinău ar putea deveni oraș. În cadrul ședinței Parlamentul din 26 aprilie, deputații au votat în prima lectură inițiativa legislativă ce prevede modificarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în vederea atribuirii comunei Stăuceni a statutului de localitate urbană. Proiectul de lege a fost elaborat

Georgia – țară candidat la integrare în Uniunea Europeană – nu va putea începe negocierile de aderare dacă legea privind „agenții străini” va intra în vigoare. În cazul în care legea va fi adoptată, UE ar putea, de asemenea, să reconsidere condițiile regimului fără vize pentru cetățenii Georgiei. Precizările se

Renumita bloggeriță din Rusia Anastasia Ivleeva a fost amendată cu 50 000 de ruble (505 euro) pentru „discreditarea” armatei ruse, după ce, în martie 2022, a postat un mesaj în care a cerut încetarea invaziei din Ucraina. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Tverskoy din Moscova, pe 25 aprilie. Anastasia

Propunerea Tiraspolului privind instalarea unui „post de menținere a păcii” la centrala hidroelectrică de la Dubăsari, amplasată pe malul drept al Nistrului, este o „manevră de altă umplutură informațională” menită să distragă atenția de la problemele din Zona de Securitate. Declarația a fost făcută de delegația Chișinăului din cadrul Comisiei

Ultimele știri

x
x