Ultimele materiale

O profesoară de la liceul „Anton Cehov” din Chișinău ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice în cadrul primei lecții a acestui an școlar, în care s-a discutat despre pace. Acesta a vorbit elevilor despre legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex odată cu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană,

50 de funcționari publici din Republica Moldova vor participa, începând de săptămâna viitoare, la cursuri de formare în Ungaria. Ei vor învăța practici eficiente de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acest anunț a fost făcut pe 6 septembrie, la Chișinău, de ministrul ungar al afacerilor externe și

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene declară public că susțin extinderea Uniunii, dar în culise se opun acesteia, a afirmat ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, Péter Szijjártó. Declarația a fost făcută ca răspuns la o întrebare a NewsMaker despre poziția Ungariei privind aderarea Republicii Moldova

O fotografie controversată, care a apărută pe rețelele de socializare pe 10 iulie 2024, a declanșat o investigație penală la Edineț. Imaginea surprinde un bărbat de 43 de ani, cu dizabilități severe, închis într-o cușcă din lemn. Sesizarea către Procuratura Edineț referitor la fotografia sus-menționată a fost depusă de un

Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, a depus la Comisia Electorală Centrală listele cu semnăturile necesare pentru a fi înscrisă în cursa electorală pentru Președinția Republicii Moldova. Grupul de inițiativă a reușit să adune mai mult de 25 de mii de semnături. Maia

Astăzi, 6 septembrie, este ultima zi de înregistrare prealabilă pentru cetățenii moldoveni de peste hotare care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, dar și la referendumul republican constituțional. Până în această dimineață, peste 1700 de persoane s-au înregistrat pentru votul prin corespondență pe portalul CEC. Totodată, alți

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții în această dimineață la Inspectoratul General pentru Migrație. Ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi, a declarat pentru NM că perchezițiile se desfășoară într-un dosar de corupție. „Sunt acțiuni de urmărire penală efectuate într-un dosar de corupție. Urmează să fie atribuită

Republica Moldova a primit un lot de 200.000 de doze de vaccin antigripal. Acestea au fost procurate din banii Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Vaccinul respectă recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și protejează împotriva gripei sezoniere provocate de virusurile A(H1N1), A(H3N2) și B. Cele 200.00 de doze de vaccin

Guvernul ar putea declara stare de urgență în agricultură după modelul României, dar o decizie finală va fi anunțată în următoarele zile, deoarece orice hotărâre de acest fel implică colaborarea mai multor instituții, inclusiv Ministerul Justiției, Banca Națională și alți creditori. Despre aceasta a anunțat Ministerul Agriculturii după ce, pe

O tânără de 23 de ani, care atârna la geamul unui apartament de la etajul 12 din capitală, a fost salvată de serviciile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati. „Poliția a fost sesizată cu puțin timp

x
x