Ultimele materiale

Începând de astăzi și până pe 15 decembrie, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare vor verifica în ce condiții sunt transportați călătorii, cum este respectat regulamentul circulației rutiere și care este starea tehnică a mijloacelor de transport. Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie prin intermediul unui comunicat. „În aceste zile,

Primăria Chișinău a primit deja cel puțin șase oferte de la agenții economici, pentru a oferi un nou sediu funcționarilor din cadrul instituției. Potrivit primarului interimar, Ion Ceban, costul de întreținere a noii clădiri nu trebuie să fie mai mare decât cel pe care îl plătește în prezent municipalitatea pentru

Igor Dodon susține că ar deține informații, potrivit cărora, Vladimir Plahontiuc s-ar afla în SUA. Acesta nu exclude că „vor exista solicitări pentru extrădarea acestuia”. Declarația a fost făcută de șeful statului într-un interviu pentru agenția TASS, publicat pe 2 decembrie. „Potrivit informațiilor noastre, el se ascunde în Statele Unite

Dosarul în care Gheorghe Petic este învinut de viol va fi reluat. Asta deși, în luna iulie, acesta a fost eliberat în urma deciziei Curții de Apel Chișinău. Mâine, 3 decembrie, la judecătoria Orhei urmează să aibă loc prima ședință de judecată. Anunțul a fost făcut de Petic pe pagina

Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, a reacționat la moțiunea de cenzură simplă pe care au depus-o deputații din blocul ACUM, în cadrul ședinței de vineri a parlamentului. „Încearcă să-şi justifice în faţa cetăţenilor lipsa de activitate parlamentară şi criza de idei în care se află, prin inventarea de false pretexte pentru

Banca comercială „Moldindconbank” SA are o nouă structură a consiliului de administrare. Anunțul a fost făcut de Banca Națională a Moldovei, într-un comunicat publicat astăzi, 2 decembrie. Totodată, potrivit sursei citate, mandatele administratorilor temporari care exercitau funcțiile de membri ai consiliului băncii vor înceta. În cadrul ședinței de vineri, 29

Călătorii cursei Moscova-Chișinău-Moscova vor putea beneficia de reduceri semnificative pentru biletele la tren, în perioada 09 ianuarie – 20 decembrie 2020. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 2 decembrie, de ÎS „Calea Ferată din Moldova”, reducerile sunt între 10 și 20%. Reducerile se vor aplica în funcție de cât de devreme

De la începutul acestui an, centrul de sterilizare a câinilor vagabonzi din municipiul Chișinău a primit peste 1570 de solicitări verbale și peste 350 de cereri în scris privind problema maidanezilor. Șeful ÎM Regia „Autosalubritate”, Eugen Axentev, s-a plâns, în cadrul ședinței de astăzi, 2 decembrie, a primăriei, că adăpostul

Primul caz de gripă din municipiul Chișinău a fost înregistrat la începutul săptămânii trecute. Pacienta în vârstă de 60 ani a fost internată la spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă”, iar starea ei este de gravitate medie. Despre acest lucru a anunțat Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și

Startul sărbătorilor de iarnă a fost dat, în acest an, concomitent în mai multe regiuni. Potrivit unui mesaj postat de președintele Igor Dodon, ieri, 1 decembrie, pe pagina sa de facebook, ceremonia inaugurării pomilor din cele cinci localități, cu participarea lui Igor Dodon, a Zinaidei Grecianîi, Irinei Vlah și a

x
x