Ultimele materiale

Din cauza crizei energetice, în Moldova crește cererea de surse regenerabile de energie. La 21 octombrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a majorat de două ori – până la 10% – limita de capacitate a centralelor electrice „verzi” care vor fi instalate de consumatorii casnici. Una dintre metodele

Pe rețelele de socializare apar tot mai des istorii despre cetățenii Rusiei, care fug de mobilizarea militară și nu sunt acceptați în Republica Moldova. NM a clarificat, câte cazuri de acest gen există în realitate, dar și ce trebuie să facă rușii pentru a intra în Republica Moldova. Cum rușii

Ziua Independenței Republicii Moldova a fost mereu un motiv pentru a vorbi despre ceea ce nu am reușit să realizăm. Și nu am reușit cam multe: să formulăm o idee națională, să ne găsim locul nostru în distribuția globală a muncii, să edificăm un stat social și un sistem funcțional

Forțele politice extraparlamentare au început pregătirile de un nou sezon politic: primarul de Chișinău Ion Ceban a anunțat despre înființarea unui partid pro-european, iar președintele de onoare al Partidului Democrat Dumitru Diacov încearcă să înființeze un bloc politic de centru. Peisajul politic moldovenesc, care se transformă rapid sub influența războiului

NM a constatat că Moldova ar putea să participe la un proiect de construcție a unor centrale nucleare mici pe teritoriul României. Guvernul discută deja cu Bucureștiul despre această oportunitate. NM relatează despre ce fel de tehnologii este vorba, cine mai produce reactoare mici și cum România ar putea să

În Moldova au reapărut deținuții politici, iar guvernarea preferă să înarmeze statul, în loc să întărească neutralitatea. Toate în timp ce țara este cuprinsă de o criză economică acută. Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Socialiștilor Vasile Bolea, singurul dintre parlamentarii moldoveni care a participat la ședința plenară

Furnizorilor de gaze naturale, în primul rând Moldovagaz, li se poate cere să stocheze gaze în țările vecine într-o cantitate suficientă pentru a acoperi consumul pe parcursul a două luni de iarnă. Un astfel de proiect de lege a fost adoptat, în primă lectură, în ședința din 7 aprilie cu

De la începutul războiului în Ucraina, numărul cererilor cu privire la obținerea sau redobândirea cetățeniei R. Moldova, depuse la Ambasada R. Moldova din Rusia, a crescut de patru ori. Informația a fost oferită pentru NM de către secretarul III al misiunii diplomatice moldovenești de la Moscova, Sergiu Corcodel. Potrivit diplomatului,

Sute de oameni au reacționat la adresarea publicată de Ambasada Rusiei în R. Moldova către cetățenii și „compatrioții” ruși, cu îndemnul de a semnala orice caz de discriminare. Majoritatea au scris că nu se simt discriminați și au rugat insistent diplomații ruși, în niciun caz, să nu încerce „să îi

Socialiștii i-au îndemnat, public, încă o dată pe colegii lor din ACUM să semneze un acord politic în care vor fi specificate viitoarele planuri comune ale majorității de guvernământ. Cei din blocul de dreapta susțin că și ei sunt interesați de aceasta. Și PSRM, și ACUM recunosc că încă nu

x
x