Moldova, la 31 de ani. Ce am reușit?

Ziua Independenței Republicii Moldova a fost mereu un motiv pentru a vorbi despre ceea ce nu am reușit să realizăm. Și nu am reușit cam multe: să formulăm o idee națională, să ne găsim locul nostru în distribuția globală a muncii, să edificăm un stat social și un sistem funcțional al justiției, să consolidăm țara și societatea, să îmbunătățim semnificativ calitatea vieții cetățenilor.

Iar cu ocazia celor 31 de ani de independență, noi am decis să amintim de ceea ce am reușit totuși să realizăm. Să ne amintim, ce a reușit să obțină Moldova într-o perioadă dificilă a conflictelor permanente, a schimbării guvernării și a instabilității regionale.

1. Pace

Încă acum un an, mulți ar fi reacționat cu sarcasm la o astfel de realizare a Moldovei, cum ar fi pacea în țară: în lipsa unui succes real, s-a decis ca în lista realizărilor să fie inclus un lucru atât de evident cum ar fi pacea sau, cu alte cuvinte, lipsa războiului. Însă după 24 februarie 2022, e prea puțin probabil că cineva va face glume în acest sens.

Moldova a reușit să mențină pacea după conflictul militar din anul 1992. Oricât de dificilă și pestriță ar fi societatea moldovenească, oricât de divizată ar fi pe criterii politice sau etnice, dragostea de pace, respectul reciproc și capacitatea de a găsi compromisuri învinge, cel mai adesea, în cele mai aprinse dezbateri dintre cetățenii Moldovei. În ciuda eforturilor considerabile ale oricăror lideri de opinie, nivelul urii în societate nu depășește, de obicei, limitele admisibile.

În Moldova a apărut chiar o zicală, care este folosită, de obicei, pentru a sublinia lipsa de voință a protestelor locale: „Mămăliga nu explodează”. Și doar acum, văzând ceea ce se întâmplă în Ucraina vecină, îți dai seama că „explozivitatea” neînsemnată a moldovenilor poate fi considerată un avantaj.

Deși în istoria noastră recentă au fost cazuri în care conflictele politice sau chiar etnice s-au terminat cu violență. În acest context, putem să ne amintim de evenimentele din luna aprilie 2009 sau de încăierările pe motive interetnice din Otaci – un caz destul de neobișnuit pentru Moldova. Cu părere de bine, din astfel de confruntări unice, nu a izbucnit niciodată un incendiu adevărat, iar situația a revenit la echilibru destul de repede.

Moldovenii nu doar că evită violența și agresiunea, dar au demonstrat de nenumărate ori că empatia, compasiunea și solidaritatea nu sunt niște cuvinte deșarte pentru ei. Adesea, când statul nu a reușit să facă față unor situații dificile din istoria noastră, sute și mii de cetățeni, care nu pot fi indiferenți, au venit în ajutor. Așa s-a întâmplat în primele luni ale pandemiei de coronavirus, când voluntarii au distribuit produse alimentare persoanelor în etate și celor care se aflau în carantină. Așa a fost și în primele luni ale războiului din Ucraina, când mii de oameni au încercat pe toate căile posibile să acorde ajutor refugiaților ucraineni.

Găgăuzia

Odată ce am adus vorba despre pace ca despre una dintre realizările statului moldovenesc, nu putem să nu amintim despre unul dintre cele mai grave conflicte politice din istoria Moldovei contemporane care, la începutul anilor 90, era cât pe ce să devină unul dintre punctele fierbinți în spațiul fostei URSS.

Vorbim despre Găgăuzia care, în luna august 1990, după ce autoritățile RSSM au refuzat să acorde autonomie găgăuzilor, s-a proclamat republică independentă. În replică, la Chișinău au început să se formeze echipe de voluntari care urmau să calmeze rebelii găgăuzi, iar la sudul Moldovei a început mobilizarea în masă.

În toamna anului 1990, confruntarea a fost cât pe ce să se transforme într-un conflict militar, dar, până la urmă, părțile au luat loc la masa de negocieri. Până la rezolvarea definitivă a chestiunii găgăuze, regiunea a rămas de facto necontrolată de autoritățile de la Chișinău și a parcurs alte câteva etape ale escaladării care, cu părere de bine, nu a ajuns la o confruntare militară deschisă.

În anul 1994, părțile au reușit să convină asupra unei formule de reglementare a conflictului, aceasta fiind consfințită în Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei care funcționează până în prezent, practic, fără modificări.

Da, viziunile asupra viitorului nostru comun ale unui locuitor obișnuit al Găgăuziei și cele ale majorității locuitorilor din Moldova diferă considerabil. Și acest lucru provoacă o neîncredere reciprocă. Iar numeroasele probleme ce țin de relațiile dintre centru și autonomie rămân nerezolvate. Dar, în pofida acestor divergențe, Găgăuzia rămâne ferm înscrisă în spațiul juridic și economic unic al Moldovei de aproape 30 de ani, iar toate neînțelegerile se soluționează prin negocieri.

Și, ce-i mai important, soluționarea pașnică a problemei găgăuze rămâne a fi unul dintre puținele exemple pozitive de reglementare a conflictelor interetnice grave de pe teritoriul fostei URSS. În această perioadă complicată, ne-am dori să sperăm că acesta așa și va rămâne.

30 de ani de pace pe Nistru

Ne-am apropiat de cea mai tragică și cea mai complicată pagină din istoria contemporană a Moldovei. Spre deosebire de Găgăuzia, unde vărsările de sânge au putut fi evitate, pacea în regiunea transnistreană nu a putut fi menținută. În anul 1992, spiritele încinse între Chișinău și Tiraspol au provocat un adevărat război și sute de victime omenești. Noi încă trăim consecințele acestei tragedii. Conflictul transnistrean nesoluționat continuă să dezbine țara noastră și rămâne una dintre cele mai mari obstacole care împiedică dezvoltarea țării.  Dar nu despre aceasta vom vorbi.

Este greu de identificat în spațiul fostei URSS un alt exemplu de conflict militar care, după înghețare sau după dezescaladare temporară, să nu izbucnească din nou. După primul război din Cecenia, a urmat al doilea, conflictele înghețate din Abhazia și din Osetia de Sud au provocat războiul ruso-georgian din anul 2008, acțiunile militare din Karabahul de Nord au izbucnit din nou în anul 2020 și riscă să se transforme într-un nou război în anul 2022, anexarea Crimeii și conflictul militar din Estul Ucrainei s-au transformat într-un război de amploare al Rusiei împotriva Ucrainei.

Pe acest fundal, 30 de ani de pace și liniște relativă pe Nistru nu par a fi de la sine de înțeles. În toți acești ani, luând în calcul declarațiile, niciuna dintre părți nu a admis eventualitatea încălcării cu forța a status quo-ului satabilit. În privința ideii despre soluționarea pașnică a conflictului există un consens politic intern și extern durabil. Totodată, nimeni dintre participanții la procesul de negocieri nu a pus și nu pune la îndoială integritatea teritorială a Moldovei.

Dacă e să lăsăm într-o parte procesul lent de negocieri și problemele asociate și dacă e să privim latura cotidiană a relațiilor dintre cele două maluri ale Nistrului, putem observa mai multe lucruri bune. Cu excepții rare, nu există ură reciprocă între locuitorii din regiunea transnistreană și cei din restul Moldovei. În schimb, există circulația relativ liberă a persoanelor și mărfurilor prin frontiera administrativă, sunt 80 la sută din locuitorii din regiunea transnistreană care dețin pașapoarte moldovenești, există o integrare mult mai strânsă a întreprinderilor transnistrene în economia moldovenească și în cadrul juridic și această listă poate continua.

Da, încă nu ne putem înscrie la activ soluționarea definitivă a problemei transnistrene. Regiunea este administrată în continuare de autorități neconstituționale care bagă în închisoare oponenții politici și persoanele care critică regimul, acolo nu funcționează legile moldovenești, până recent înflorea contrabanda, iar orice afacere mare este concentrată în mâinile unui holding. Pe lângă toate, în stânga Nistrului se află un contingent militar străin, fără motive întemeiate. Toate aceste probleme încă urmează să fie soluționate.

Cu toate cele menționate, Moldova are și o realizare incontestabilă în ce privește problema transnistreană: pe Nistru nu a fost nicio împușcătură în ultimii 30 de ani.

Securitate

Nivelul scăzut al urii în societate, care se menține în pofida complexității etnice și a unui ghem imens de contradicții politice, precum și capacitatea de a găsi compromisuri și de a ajunge la un numitor comun nu sunt unicele noastre realizări grație cărora viața în Moldova este mai liniștită.

Aici poate fi adăugată și scăderea constantă a numărului de infracțiuni grave în ultimele decenii. În acest sens, Moldova se mișcă în cadrul tendinței globale de scădere a criminalității. În afară de aceasta, Moldova are zero puncte în Indicele global al terorismului și aceasta înseamnă absența oricăror pericole teroriste, ceea ce o diferențiază favorabil de majoritatea statelor din regiune.

Toate acestea luate împreună formează securitatea – o resursă greu de supraestimat în anul 2022.

În Indicele global al păcii pentru anul 2022, Moldova se situează pe locul 62 din 163 de țări. Este cea mai bună poziție dintre țările CSI. Ba mai mult, în ciuda conflictului transnistrean nesoluționat și a războiului din țara vecină, Moldova este unica țară din spațiul CSI care face parte din grupul de state cu un nivel înalt al securității. Rămâne să sperăm că războiul din vecinătate nu va afecta nicicum această situație.

Da, doar securitatea în țară este insuficientă pentru a edifica un stat și o economie eficientă, dar, cu siguranță, toate eforturile vor fi zadarnice fără ea.

2. Libertate

Libertatea de exprimare și libertatea presei

În Indexul libertății presei pe anul 2022, care este alcătuit de organizația neguvernamentală internațională „Reporteri fără frontiere”, Moldova a urcat pe locul 40, o poziție record pentru țara noastră. Noi am depășit toți vecinii apropiați, dar și SUA, Italia și Țările baltice, cedând doar majorității statelor din Europa de Vest și Canadei.

Bineînțeles, situația din domeniul libertății presei de la noi nu este ideală și niciodată nu a fost așa. Piața de publicitate din Moldova este prea mică și slab dezvoltată pentru a oferi presei oportunitatea de a fi independentă de grupurile politice și cele financiare. Adesea, presa din Moldova este direct subordonată politicienilor și, chiar dacă tinde să supraviețuiască datorită publicității și să-și păstreze independența, oricum, este nevoită să țină cont de interesele clanurilor politice.

În Moldova, se pot simți mai liber doar instituțiile media care obțin finanțare sub formă de granturi de la organizațiile internaționale. Acest lucru îi permite presei să mențină un nivel înalt al independenței față de elitele locale. Însă acesta este un mecanism de sprijin artificial, anevoios și instabil.

În pofida tuturor deficiențelor presei moldovenești și a numeroaselor instituții de presă angajate, în spațiul media din Moldova a existat mereu pluralismul de opinii, iar presa a avut mereu posibilitatea să critice guvernarea în mod public. La diferite etape ale istoriei moderne a Moldovei, guvernarea a încercat să lupte cu presa incomodă, au fost tentative de persecutare și intimidare a jurnaliștilor, dar astfel de represiuni nu au avut niciodată un caracter sistemic, de masă.

În general, presa moldovenească a rămas liberă întotdeauna în alegerea politicii sale redacționale și a modelului economic.

Libertatea de întrunire și de asociere

Libertatea exprimării este strâns legată cu alte drepturi consfințite în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Se are în vedere libertatea asocierilor pașnice și libertatea întrunirilor cu alți cetățeni. Grație acestui fapt, cetățenii au posibilitatea de a-și expune punctul de vedere direct, inclusiv prin intermediul protestelor și nu al presei.

Și în acest sens, în Moldova este bine. Începând cu sfârșitul anilor 1990, în țara noastră funcționează o bună legislație despre ONG-uri. Să înființezi o organizație neguvernamentală în Moldova nu e chiar atât de dificil. În ultimele două decenii, în Moldova au fost înregistrate mii de ONG-uri: de experți, de caritate, filiale ale organizațiilor internaționale. Toate acestea contribuie la formarea societății civile locale.

Este mai proastă situația privind sindicatele. Dacă în multe țări dezvoltate, organizațiile sindicale au un impact vizibil asupra procesului de luare a deciziilor în stat, în Moldova, vocea acestora este abia auzită. Dar și în acest caz, problema nu constă în barierele și restricțiile legislative, ci în starea deplorabilă a pieței muncii și, respectiv, în poziția vulnerabilă a angajaților.

Până de curând, nici situația partidelor politice nu era cea mai bună. Cerințele privind înregistrarea unei noi organizații politice erau într-atât de dure, încât puțini reușeau să se înregistreze. Această situație a condus la faptul că partidele care demult au supraviețuit morții lor politice, sau, mai exact, ștampilele și certificatele de înregistrare ale acestora deveneau un produs de valoare pentru care se putea găsi mereu un cumpărător. Astfel, funcția de președinte al unui partid cu un anumit număr de membri de partid „iobagi” și suflete politice moarte putea fi revândută de nenumărate ori. Din anul 2020, cerințele privind numărul membrilor unei organizații politice au fost reduse și acum, revânzarea unui partid politic a devenit cu mult mai puțin avantajoasă, iar pragul de accedere în politică pentru toți doritorii a devenit mult mai accesibil.

O altă formă de activitate politică și civică, situația căreia nu e chiar atât de rea în Moldova, pot fi considerate întrunirile sau, mai simplu fie spus, mitingurile, pichetările, flashmoburile, paradele și alte forme de protest în masă.

Se poate afirma că, în cei 30 de ani de independență, în Moldova s-a format o cultură a protestului politic. O parte considerabilă a cetățenilor țării este dispusă să-și apere drepturile la proteste, în Moldova de mult funcționează o legislație liberală, care reglementează întrunirile. Poliția își permite extrem de rar abuzuri sau mai ales violență în raport cu protestatarii. Iar principala restricție a activității protestatare în Moldova este în ultimii ani demografia și nu guvernarea.

Din anul 2009, în țară și mai ales în capitală s-a redus considerabil numărul de tineri și studenți – principala resursă mobilizatoare a protestelor. Din această cauză, protestul moldovenesc în masa generală s-a maturizat vizibil în ultimul deceniu.

Dar chiar dacă tinerii au devenit mai puțini, aceștia sunt capabili să-și spună cuvântul cu voce tare. În anii 2018-2019, mișcarea protestatară Occupy Guguță a redat protestelor antiguvernamentale drive-ul de cândva și a făcut ca acțiunile de protest să redevină atrăgătoare pentru tineret. Occupy Guguță este un exemplu excelent al modului în care o mișcare de tineret relativ mică poate da tonul activității de protest a întregii țări și poate fi un actor politic foarte puternic.

Spre deosebire de multe alte țări postsovietice, în Moldova sunt posibile și evenimentele publice ale comunității LGBT. Deși acestea se desfășoară, de obicei, sub supravegherea unui număr foarte mare de polițiști, nivelul de ură și de respingere în societate în raport cu astfel de evenimente, la fel ca și față de reprezentanții LGBT, scade în fiecare an.

Libertatea de mișcare

După ce Moldova a obținut, în anul 2014, regimul fără vize cu UE, prețul pașaportului moldovenesc a crescut semnificativ și a simplificat considerabil circulația prin lume a deținătorului acestuia. Grație regimului fără vize, calității de membru a Moldovei în CSI și acordurilor bilaterale ale Moldovei, cetățenii moldoveni pot călători fără viză în majoritatea țărilor din Eurasia, în mai multe țări din America Latină și în unele state din Oceania și Africa.

În Indicele global al țărilor cu cele mai atractive pașapoarte pentru cetățeni pe anul curent, Moldova s-a clasat pe locul 48, fiind depășită în special de țările UE, America de Nord și unele state din Asia. Potrivit autorilor clasamentului, cu pașaportul moldovenesc poți intra, fără viză, în 121 de țări. Să nu uităm că cel puțin o jumătate de milion de cetățeni ai Moldovei dețin pașaport românesc, datorită căruia călătoriile prin lume sunt și mai simple.

Chiar dacă, de obicei, când se vorbește despre mobilitatea moldovenilor, se are în vedere una dintre principalele noastre dureri – emigrarea în masă a populației active. Așa este. Dar atunci când statul și economia sa nu sunt capabile să-și asigure cetățenii cu locuri de muncă și venituri decente, e mai bine ca aceștia să aibă posibilitatea de a lucra în străinătate, iar mai târziu, poate, să aducă acești bani, cunoștințe, experiență și practici internaționale acasă, în Moldova.

Dar și libertatea de mișcare prin lume se rezumă nu doar la oportunitatea de a lucra peste hotare. Este și o oportunitate de a călători. Aici, scepticii ar putea să ne contrazică, că cea mai mare parte a populației Moldovei câștigă prea puțin pentru a-și permite călătoriile prin aceeași Europă. Dar și în acest caz, există niște aspecte.

În ultimii zece ani, industria transportului aerian a avansat foarte mult, în Moldova au venit companiile low-cost (companii aeriene ieftine) și acest lucru a făcut călătoriile prin Europa mult mai accesibile. În prezent, în ciuda consecințelor pandemiei și a războiului din vecinătate, dacă depui niște eforturi, poți zbura de la Chișinău în vreun oraș european cu 25-30 de euro. Prețurile biletelor de avion în aceleași direcții, din aeroporturile din România, pot începe chiar și de la 10 euro. Zborul spre vreo capitală europeană din aeroportul de la Iași este posibil la prețul unei călătorii cu microbuzul de la Chișinău până la Ocnița.

Când Aeroportul Chișinău va fi smuls din concesiunea coruptă sau atunci când acesta își va pierde statutul de monopolist, zborurile cu avionul vor deveni și mai accesibile și în Moldova.

Dacă e să vorbim despre una dintre libertățile economice – libera circulație a mărfurilor, ar fi bine să amintim despre deschiderea Portului Giurgiulești de pe Dunăre, la mijlocul anilor 2000. Indiscutabil, aceasta este o nouă realizare importantă pe calea dezvoltării libertăților logistice.

Grație tuturor celor menționate, Moldova ocupă, pe bună dreptate, o poziție de lider printre țările CSI în ce privește mai mulți indicatori obiectivi, care reflectă nivelul libertăților civice și al respectării drepturilor omului.

Și încă un detaliu foarte important. Drepturile și libertățile despre care s-a vorbit nu constituie ceea ce am moștenit de la RSSM. Cum ar fi, de exemplu, întreaga infrastructură socială, școlile, spitalele, drumurile de care beneficiem până în prezent. Toate libertățile civile și instituțiile care le susțin au fost create în Moldova de la zero, apoi au fost păstrate și dezvoltate în toți anii de independență.

3. Democrație

Schimbarea guvernării

Așadar, în țara noastră există libertatea de întrunire și de asociere, situația privind libertatea de exprimare și libertatea presei nu este cea mai rea, partidele politice, de bine de rău, sunt funcționale și își exercită funcțiile. Toate acestea se convertesc în niște alegeri cât de cât libere și, drept urmare, în schimbarea guvernării. În cei 30 de ani de independență, guvernarea în Moldova s-a schimbat cel puțin de opt ori, dar chiar și de cel puțin zece ori (depinde cum calculăm). În aceeași perioadă, în țara noastră s-au schimbat 15 guverne.

Aproape toate alegerile din Moldova sunt însoțite de abuzuri din partea concurenților și a fraudelor legale, dar, totuși, își îndeplinesc funcția principală și reflectă voința votanților.

Au fost cazuri în care alegerile parlamentare au fost însoțite de abuzuri revoltătoare, cum ar fi excluderea partidului „Patria” din cursă în anul 2014 sau tentativele Partidului Democrat din anul 2019 de a-și crea condiții cât mai confortabile prin sistemul electoral mixt.

Perioada în care Partidul Democrat, sub conducerea lui Vladimir Plahotniuc, s-a aflat la guvernare poate fi numită cea mai evidentă încercare de a reduce transformările democratice din țară. A fost o perioadă de persecuție a oponenților politici, de anulare a rezultatelor alegerilor, de fraude masive, șantaj și încercări de a subordona toate ramurile puterii unei singure persoane.

Regimul de guvernare al unei singure persoane al lui Plahotniuc în Moldova a durat trei ani. Acesta aproape că a reușit să înfrângă regulile de joc care s-au creat în anii de independență. Dar îndată ce democrația moldovenească s-a blocat, i-au venit în ajutor ambasadele străine care, în ciuda contradicțiilor de neînvins din relațiile bilaterale, au coincis la un moment dat într-un anumit punct – în Moldova.

Da, regimul autoritar al lui Plahotniuc a fost învins cu ajutorul intervenției străine, dar, dacă societatea moldovenească nu ar fi arătat clar că nu mai vrea să tolereze despotismul acestuia, am fi continuat probabil să ne bucurăm de toate „frumusețile” oligarhiei suverane a lui Plahotniuc.

Totuși, experiența politică din ultimii 30 de ani denotă faptul că Moldova a reușit să construiască niște instituții politice funcționale. Și chiar dacă partidele din țară sunt slab dezvoltate, există probleme privind cultura politică și activitatea mass-media, dar și în aceste condiții, cetățenii au posibilitatea de a evalua guvernarea și, dacă este necesar, s-o schimbe. Și s-o facă într-un mod civilizat și pașnic. Fără îndoială, acest lucru constituie realizarea și avantajul nostru.

Anul 2022 a demonstrat în mod clar, ce preț care trebuie plătit pentru prăbușirea democrației și pentru anii de prosperitate aparentă sub conducerea unui autocrat care se lipsește de concurența politică.

Da, în timp ce unele regimuri autoritare din fosta URSS își „cumpărau”propriii cetățeni prin creșterea stabilă a veniturilor și printr-o oarecare libertate economică, în Moldova nu s-a întâmplat nimic de acest gen. De aceea a trebuit să construim instituții politice, să schimbăm guvernarea și, de fiecare dată, să cerem schimbări.

Control public

Cetățenii sunt capabili să influențeze guvernarea nu doar în timpul alegerilor. Mecanismul de feedback al aleșilor cu alegătorii lor funcționează cu diferite grade de succes și în perioadele dintre alegeri.

Fie că sunt proteste sau indignări generale pe rețelele de socializare, orice guvernare moldovenească, dacă își poate permite, încearcă să nu ignore nemulțumirea poporului. Așa a fost și în perioada comuniștilor, și în cea a alianțelor pentru integrare europeană (scandalul despre „vânătoarea domnească” s-a soldat cu demiterea procurorului general și căderea guvernului), și în perioada de guvernare a socialiștilor și a partidului „Șor” (nemulțumirea provocată de gestionarea crizei pandemice a impus autoritățile să reacționeze mai activ la provocări), și în perioada guvernării PAS (după protestele împotriva reformei universitare, guvernul și-a revizuit parțial planurile). Chiar și neînvinsul Plahotniuc a încercat să reacționeze la observațiile poporului, atunci când acestea nu contraveneau intereselor sale.

Distanță socială

Moldova este o țară mică, compactă și, dacă vreți, provincială, unde distanța socială dintre oameni nu este chiar atât de mare. Și nu este vorba despre acea distanță fizică pe care trebuia s-o respectăm în timpul pandemiei, dar cea care desparte bogații și săracii, locuitorii din sate și din orașe, reprezentanții diferitelor grupuri etnice sau politice.

Dar mica dimensiune a acestei distanțe nu înseamnă nicidecum că nu există inegalitate în țară. Ci înseamnă că cetățenii bogați și cei relativ non-bogați merg pe aceleași străzi, în aceleași supermarketuri, petrec la una și aceeași nuntă. În raioane, oamenii îi cunosc pe toți oamenii de afaceri înstăriți și pe funcționarii hoți. Și la Chișinău se poate afla, fără prea mare dificultate, în ce fel de case locuiesc judecătorii și procurorii. Totul este la vedere – este destul de complicat să-ți ascunzi nivelul real de consum și de bunătare.

Acest lucru este favorizat de declarațiile de avere și interese personale obligatorie ale demnitarilor, listele deschise ale donatorilor partidelor politice și alte instrumente similare de control civic.

Această transparență prestabilită a societății este o altă resursă pe care se bazează tânăra noastră democrație.

4. Știință și inovații

În sfârșit, acum nu vom vorbi despre politică. În Moldova nu se prea obișnuiește să ne amintim de rețeaua destul de mare de instituții științifice, industrii tehnologice și companii, iar expresia „oameni de știință din Moldova” chiar provoacă pentru unii un zâmbet sarcastic. Dar în zadar.

În Moldova, există știință. Și adesea acest lucru nu este datorită, ci în pofida eforturilor autorităților. Să ne amintim că, periodic, auzim noutăți precum că cercetătorii moldoveni au inventat ceva, au descoperit rezolvarea unei probleme de matematică, iar recent, o echipă de cercetători ai Universității Tehnice a lansat pe orbită primul satelit moldovenesc. Fie și mic și cu un set îngust de sarcini, dar aceasta, se pare, este doar o chestiune de finanțare.

Pentru a nu vorbi în van și pentru a demonstra, prin niște date obiective, că în Moldova există știință, prezentăm câteva cifre.

În Clasamentul Indicelui global al inovației pentru anul 2021, Moldova se situează pe locul 64 din 132 de state. Însă în grupul statelor cu venituri asemănătoare, Moldova este pe locul 6 din 34 de țări.

Potrivit aceluiași clasament, eficiența investițiilor în inovare este cu mult mai mare în Moldova decât media mondială și decât indicatorii mai multor țări dezvoltate.

De exemplu, în anul 2021, Moldova era clasată pe locul 31 după numărul de patente înregistrate în raport cu PIB-ul țării, pe locul 9 – designul industrial brevetat în raport cu PIB, pe locul 20 – după numărul de aplicații mobile elaborate în raport cu PIB și pe locul întâi – după modelele (dispozitivele) utile patentate în raport cu PIB.

Dacă e să credem clasamentului, starea științei moldovenești se agravează constant. Încă acum patru ani, Moldova făcea parte din top-50 cele mai inovative țări ale lumii și din top-3 țări cu venituri mai mici decât cele medii.

Putem presupune, cu prudență, că inovațiile vor începe să aibă un impact vizibil asupra economiei dacă va crește finanțarea industriilor de perspectivă.

Sectorul IT, de exemplu, este deja o parte semnificativă a economiei noastre. În anul 2021, industria IT și comunicațiile au generat aproximativ 6,2% din PIB. Pentru comparație, este cu mult mai mult decât contribuția la PIB a tuturor transportueilor din Moldova, este comparabilă cu contribuția industriei construcțiilor și reprezintă o jumătate din contribuția la PIB a agriculturii. Contribuția sectorului IT la PIB-ul Moldovei este comparabil cu același indicator din Belarus, țară cunoscută prin industria IT.

Și aici, trebuie să recunoaștem că autoritățile Moldovei au acordat atenție mereu sectorului IT. Au fost create parcuri IT, a fost introdus un regim preferențial de impozitare. Și aceste acțiuni au adus rezultate. Volumul exporturilor din industria IT a Moldovei a crescut cu 35% în anul 2021 comparativ cu anul 2020, iar în ultimii cinci ani – cel puțin de cinci ori.

Grație dezvoltării tehnologiilor, Moldova are una dintre mai rapide și mai ieftine rețele de internet din lume. Conform datelor site-ului speedtest.ne, Moldova se află pe locul 23 în lume la capitolul viteza accesului fix la internet. În ceea ce privește costul mediu al accesului lunar la internet, Moldova se situează pe locul opt.

5. Vinuri și vinificație

Odată ce vorbim despre ceea cu ce Moldova ar putea să se mândrească, nu putem să nu amintim și despre vinurile moldovenești. Da, vinificația încă nu este colacul de salvare și nu a scos Moldova din groapa economică, dar, spre deosebire de zootehnia și industria Moldovei sovietice, de exemplu, a reușit să supraviețuiască și continuă să progreseze.

Prăbușirea URSS, apoi și embargoul vinurilor de la mijlocul anilor 2000 au deteriorat numeroase legături comerciale și economice dintre întreprinderile vinicole din Moldova și piețele din spațiul CSI, forșându-le să parcurgă o cale anevoiasă de reorientare spre alte piețe, mult mai exigente. Acest lucru a impus vinăriile locale să renunțe la producția de cantități enorme de vinuri și material vinicol în favoarea respectării unor standarde de calitate mai stricte. Această tranziție nu a fost reușită pentru toți producătorii.

În pofida perioadelor dificile, Moldova se află, în mod constant, printre primii 20 cei mai mari producători de vinuri din lume. Ocupă locul 13 după suprafața de podgorii și, de-a lungul deceniilor, rămâne țara cu cea mai mare suprafață de plantații de viță de vie în raport cu suprafața totală a statului (circa 4% din suprafața țării este plantată cu viță de vie).

Vinificația în Moldova înseamnă ceva mai mult decât o ramură a economiei naționale. Este parte a brandului național și a identității noastre. Este imposibil să ne imaginăm Moldova și moldovenii fără vinuri și vinificație, oriunde ar trăi ei. Probabil, de aceea, în ultimii ani, uneori în ciuda tuturor oportunități economice, în țara noastră apar vinării mici, cele mai adevărate château, care produc vinuri de o calitate excelentă. De aceea tradițiile vinicole din Moldova au fost mereu mai puternice decât orice șocuri sociale și economice.

În ultimii 10-15 ani, după cultura vinificației, în țara noastră s-a dezvoltat rapid și cultura consumului de vin. O dovadă în acest sens îl constituie numărul de magazine, baruri și restaurante specializate din Chișinău, dezvoltarea turismului vinicol intern și creșterea cererii de vinuri de calitate. Creșterea culturii consumului de vin și interesul față de vinificație creează cererea de infrastructură turistică, care atrage treptat și turiști străini. Vinificația a fost și rămâne una dintre cele mai de perspectivă resurse ale Moldovei.

În loc de concluzie

Toate cele menționate până acum nu neagă erorile, calculele greșite, lacunele și deciziile îndoielnice pe care le-am făcut în cei 30 de ani de independență.

În această sinteză a realizărilor, noi nu am inclus, în mod conștient, anumite succese economice. Moldova continuă să fie una dintre cele mai sărace țări din Europa, cu o atractivitate extrem de scăzută a investițiilor. Și nicio libertate a democrației, nici internetul ieftin și nici chiar vinurile moldovenești nu vor compensa acest lucru.

Dar, în ciuda sărăciei și a subdezvoltării economice, moldovenii au reușit totuși să construiască ceva în acești 30 de ani. Și o democrație competitivă, și o țară destul de liberă și deschisă. Dar cel mai important – Moldova a reușit să păstreze pacea pe pământul său, chiar dacă de mai multe ori ar putut alege războiul. Și aceasta este deja o bună provocare pentru a demonstra pe viitor eficacitatea și viabilitatea proiectului numit Republica Moldova.