„În Moldova au reapărut deținuții politici”. Socialistul Vasile Bolea a reprezentat Moldova la AP OSCE

În Moldova au reapărut deținuții politici, iar guvernarea preferă să înarmeze statul, în loc să întărească neutralitatea. Toate în timp ce țara este cuprinsă de o criză economică acută. Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Socialiștilor Vasile Bolea, singurul dintre parlamentarii moldoveni care a participat la ședința plenară a Adunării Parlamentare (AP) a OSCE.

În debutul discursului din cadrul AP OSCE, care s-a desfășurat în perioada 4-6 iulie în orașul britanic Birmingham, Vasile Bolea a declarat că reformele inițiate de actuala conducere a țării au dus la faptul că, în prezent, în Moldova există din nou deținuți politici. Deputatul socialist a menționat în acest context dosarul procurorului general suspendat din funcție Alexandr Stoianoglo și dosarul penal în care este vizat ex-președintele țării Igor Dodon, președinte al PSRM.

Bolea s-a referit și la criza economică cu care se confruntă Moldova, nivelul înalt al inflației, sărăcirea populației, nerespectarea drepturilor minorităților naționale și nemulțumirea socială. De asemenea, parlamentarul a abordat subiectul refugiaților ucraineni.

Acțiunile militare care au început în Ucraina pe 24 februarie au afectat și țara noastră. Vreau să remarc că din primele zile ale conflictului Moldova a depus eforturi pentru ajutorul refugiaților”, a spus deputatul PSRM.

Potrivit deputatului, autoritățile ar prefera înarmarea țării în locul întăririi statutului de neutralitate al Moldovei la nivel diplomatic.

Moldova este o țară iubitoare de pace și noi nu intenționăm să luptăm cu cineva. Nu vrem nici ca țara noastră să fie folosită în calitate de poligon pe care marele puteri își măsoară forțele”, și-a încheiat discursul Bolea.

Deputatul socialist a avut și câteva întâlniri bilaterale în cadrul vizitei oficiale în Marea Britanie: cu președinta AP OSCE Margareta Cederfelt și cu vicepreședintele AP OSCE Azay Guliev.

Am abordat problemele legate de derapajele de la principiile democratice pe care le face actuala guvernare în justiție, mass-media, în procesul de reformare a procesului de învățământ superior. Am primit asigurări că țara noastră va fi vizitată de Înaltul Comisar OSCE pentru drepturile omului, Înaltul Comisar OSCE pentru drepturile minorităților și reprezentantul special OSCE pentru mass-media pentru a se familiariza pe loc cu acele probleme care există”, a precizat Bolea.

Potrivit site-ului AP OSCE, din componența delegației Moldovei fac parte și deputatul PAS Vladimir Bolea (președintele delegației), dar și deputata PAS Ana Racu. Membri supleanți sunt deputații PAS Gheorghe Ichim și Igor Chriac, precum și deputatul BCS Grigore Novac. NM a solicitat un comentariu oficial din partea Legislativului, pentru a preciza din ce motiv la reuniune s-a deplasat un singur deputat, însă până în momentul publicării acestei știri nu am primit un răspuns.

La finalul ședinței AP OSCE va fi adoptată o declarație care va conține recomandări pentru legislative, executive și societățile civile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: