Ultimele materiale

Premierul Dorin Recean a declarat că remanierile guvernamentale vor continua și că a înțeles așteptările cetățenilor. „Iată eu am pus o sarcină de evaluare a diferitor agenții și altor instituții”, a comunicat Recean, adăugând că este gata acum să dea afară 10 persoane. Cu toate acestea, Recean a subliniat dificultatea

Premierul Dorin Recean a declarat că, în cazul în care Rusia nu va livra gaze naturale în stânga Nistrului, tarifele la energia electrică vor fi majorate. În acest sens, a adăugat oficialul, statul va acorda compensații suplimentare. „Trebuie să vedem cum vor evolua lucrurile. Atunci când vom avea cifrele pe

În contextul valului de nemulțumiri legat de declararea beneficiarilor efectivi, directorul Agenției Servicii Publice (ASP) Mircea Eșanu a spus că, pe lângă prelungirea termenului de depunere a declarațiilor, se va interveni pe tarif „ca să fie redus sau chiar eliminat complet”. Eșanu a adăugat că Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării

Jurnaliștii redacției Cu Sens au vorbit cu mai multe studente de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), care susțin că au fost victime sau martore ale hărțuirii sexuale. „Când am mers după explicații, ne-am ciocnit de un sistem inert, nepregătit să prevină și să reacționeze în astfel de situații”,

Îmbrânceli la ușa Guvernului, pe 18 decembrie. Mai mulți agricultori au ieșit la protest. Aceștia au anunțat despre cinci revendicări și au cerut discuții cu autoritățile. În fața manifestanților a ieșit ministra Agriculturii și Industriei Alimentare. Ludmila Catlabuga i-a chemat la discuții la minister, la ora 15:00. „O să mergem

După ce mai mulți antreprenori s-au plâns de dificultăți legate de declararea beneficiarilor efectivi, Agenția Servicii Publice (ASP) a venit pe 18 decembrie cu o declarație. Instituția a anunțat despre prelungirea termenului de actualizare a beneficiarului efectiv – până pe 31 decembrie 2025. Va fi prelungit, respectiv, și termenul de

Premierul Dorin Recean a îndemnat miniștrii să răspundă solicitării Ministerului Energiei, de a economisi energia electrică. „Să încurajăm și toată lumea”, a adăugat prim-ministrul la ședința Guvernului din 18 decembrie. Oficialul a dat asigurări că „va exista suficientă energie pentru malul drept, dar trebuie să ne pregătim pentru situații mai

La ședința Guvernului din data de 18 decembrie, cabinetul de miniștri a aprobat rechemarea din funcție a trei ambasadori. Totodată s-a votat pentru numirea în funcție a altor trei diplomați. Guvernul a decis și numirea reprezentanților Republicii Moldova în mai multe țări și organizații. S-a propus și aprobat rechemarea lui

Doi bărbați din Moldova, suspectați de contrabandă cu cinci mașini, au fost reținuți și plasați în arest. Aceștia figurează în dosarul altor șapte mașini de contrabandă, de peste 4 milioane de lei, raportat în iulie 2024. Cele cinci automobile ar avea o valoare de circa 2.000.000 lei și ar fi

Un tânăr sportiv din Moldova, specializat în lupte libere, a suferit o intervenție chirurgicală. S-a întâmplat după ce în timpul unui antrenament și-a fracturat două vertebre cervicale. Cazul a fost raportat de interpretul și sportivul din Republica Moldova Maxim Saculțan, cunoscut și sub numele de scenă „Magnat”. Potrivit lui Maxim

x
x