Ultimele materiale

Doi polițiști din Chișinău riscă de la 5 la 10 ani de închisoare și amendă de la 300 000 la 400 000 lei. Aceștia ar fi primit 400 euro mită. Polițiștii nu-și recunosc vina. Procurorii au declarat, pe 12 iunie, că cei doi polițiști au fost deferiți justiției. Procuratura Anticorupție

Compania Fly One continuă să anuleze zboruri. Pe 12 iunie, au fost anulate în total 5 zboruri spre capitala Republicii Moldova și 2 din Chișinău. În ajun, pe panoul online al Aeroportului se menționa că pentru 12 iunie au fost anulate următoarele 3 curse: zborul Bruxelles-Chișinău, planificat pentru ora 00:30;

Consiliul Audiovizualului a anunțat că Orizont TV a fost amendat cu 5 000 de lei „pentru abordare unilaterală și prezentarea neechilibrată a principalelor puncte de vedere aflate în opoziție” în cadrul unei emisiuni din aprilie 2023. Potrivit Consiliului, în cadrul programului informativ-analitic „Puls” din 19 aprilie – cu durata totală

Pe 12 iunie, rușii sărbătoresc Ziua națională a Rusiei. Cu această ocazie, fostul șef de stat Igor Dodon a felicitat „conducerea și oamenii prietenoși ai Federației Ruse” și a menționat că Moldova și Rusia au avut „diferite etape în relațiile de secole”, dar „marea majoritatea a cetățenilor Moldovei au fost,

Judecătorii Curții Constituționale au reluat examinarea constituționalității Partidului „ȘOR”. În același timp, în fața instituției, reprezentanții Partidului „ȘOR”, condusă de Ilan Șor – condamnat la 15 ani pentru corupție, desfășoară o acțiune de protest. NM transmite live manifestația. Pe 12 iunie, începând cu ora 10, Curtea Constituțională a revenit la

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Igor Grosu, președinte al Parlamentului, a spus că formațiunea este deschisă pentru a vorbi cu partidele proeuropene în vederea susținerii unui candidat unic de dreapta, în jurul lui Lilian Carp, în cadrul alegerilor pentru funcția de primar al Chișinăului. „Nu cu cameleonii”, a adăugat

Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și-au anunțat, pe 12 iunie, candidatul pe care îl propun la funcția de primar al capitalei. Lilian Carp va reprezenta partidul în alegerile locale generale din această toamnă. „Chișinăul are nevoie de un nou suflu în dezvoltarea sa. Noi înțelegem că problemele reale cu

Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”, susține că a venit în seara zilei de 11 iunie la Aeroportul Internațional Chișinău, la solicitarea unor cetățeni, pentru a întreba de ce mai multe zboruri sunt anulate. Potrivit lui, un polițist l-a lăsat fără telefonul mobil și a fost „arestat pe 3 ore

Înainte ca judecătorii Curții Constituționale să reia examinarea constituționalității Partidului „ȘOR”, reprezentanții celor din urmă au venit cu o declarație. Avocații Partidului „ȘOR” au precizat, în dimineața zilei de 12 iunie, că „nu există temei de declarare a neconstituționalității formațiunii” și că „sesizarea Guvernului nu este de competența Curții Constituționale”.

Trei turişti britanici au fost dați dispăruţi şi 12 au fost salvaţi, alături de alţi 12 membri ai echipajului şi ghizi egipteni, după ce un iaht a luat foc duminică, în largul coastei egiptene de la Marea Roșie, au declarat oficiali egipteni şi surse de securitate. Supravieţuitorii au fost aduşi

x
x