Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat desfășoară astăzi, 21 octombrie, în clădirea Guvernului Republicii Moldova un exercițiu tactic comun. Scopul aplicațiilor ține de diminuarea riscurilor situațiilor de urgență și excepționale la obiectivele de importanță strategică, dar și ridicarea nivelului
În perioada anilor 2018 – august 2022, serviciile publice teritoriale și autoritățile administrației publice locale au înregistrat o scădere a numărului de nașteri din Republica Moldova. Informația a fost confirmată de către Agenția Servicii Publice (ASP). Astfel, în perioada menționată, primăriile au înregistrat următorul bilanț: anul 2018 – 31.954 acte
Un bărbat de 68 de ani a fost salvat după ce a căzut într-o cisternă industrială de păstrare a apei. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incidentul a avut loc pe teritoriul unei întreprinderi de pe strada Vadul lui Vodă, 5 din municipiul Chișinău. În jurul orei 09:03,
Începând cu 1 noiembrie, agenții economici autorizați din Republica Moldova vor fi recunoscuți de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Astfel, Republica Moldova devine prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată astăzi, 21 octombrie, de
Șefa statului, Maia Sandu, a participat la cea de-a treia ediție a „Tech Women Summit 2022”, care s-a desfășurat sâmbătă, 15 octombrie, la Chișinău. Evenimentul a avut drept scop să încurajeze femeile să fie cât mai implicate în domeniul tehnologiilor informaționale, dar și să aleagă joburi în industria IT. În
Tiraspolul a prelungit cu încă 15 zile Codul galben de alertă teroristă, până pe 5 noiembrie. Decretul a fost semnat astăzi, 20 octombrie, de liderul autoproclamat al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, scrie novostipmr.com. Ultima dată, Codul galben a fost instituit la data de 5 octombrie. Amintim că, la 25 aprilie,
Experții vor realiza o expertiză tehnică a lucrărilor de reparație din cadrul Liceului „Lucian Blaga”, unde o bucată de tencuială a căzut peste o elevă în timpul orelor. Informația a fost confirmată de către șeful Direcției de Educație a municipiul Chișinău, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței din 20 octombrie a
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețuri noi la carburanți pentru vineri, 21 octombrie. De această dată, atât benzina cât și motorina se ieftinesc. Pentru un litru de benzină, șoferii vor scoate din buzunar cu 5 bani mai puțin, iar pentru motorină – cu 9 bani. Astfel,
Parlamentul Republicii Moldova s-a convocat pe 20 octombrie în ședință plenară. În cadrul ședinței vor fi examinate mai multe proiecte importante, printre care cel cu privire la declararea unității publice de interes național a lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași, dar și cerințele de bază în securitatea radiologică. Membrii
În cadrul Parlamentului Republicii Moldova va fi constituit un grup parlamentar, care se va ocupa cu aprofundarea dialogului dintre Republica Moldova și mișcarea democratică din Belarus, Belarus Democrat. Decizia a fost luată de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au decis în cadrul ședinței de astăzi, 19 octombrie. Autorii