«Scandalul internațional», Tauber și KirkorovIeri a avut loc ședința de judecată în care magistrații Curții de Apel au examinat recursul depus de avocații Marinei Tauber privind modificarea măsurii preventive.Înainte de aceasta, un grup de deputați — de la «Șor» și de la PCRM, inclusiv Vladimir Voronin — au expediat către
Scandalul despre „federalizare” Subiectul privind federalizarea Moldovei a fost abordat, întâmplător, în țara noastră. Nicolai Țveatcov, șeful adjunct al Biroului politici de reintegrare, și-a expus o opinie în cadrul unei emisiuni televizate și aceasta, se pare, îl va costa scump. El a menționat că în Moldova, termenul „federalizare” a căpătat
Războiul din Ucraina, ziua 134: Odessa și regiunea transnistreană În cea de-a 134-a zi de la începutul invaziei în Ucraina, Rusia a anunțat o «pauză a luptelor» pentru «măsuri de completare a capacităților de luptă». Ministerul rus al apărării și-a lăsat trupele să se odihnească, să primească (dar, poate, și
Furtul miliardului, cu implicarea fostei conduceri a BNM După ce au trecut câțiva ani, procuratura a finalizat ancheta privind acțiunile fostului guvernator BNM Dorin Drăguțan și a adjunctului acestuia, Ion Sturza. Aceștia vor compărea în instanța de judecată pentru că l-ar fi ajutat pe Vladimir Plahotniuc în sustragerea a 2,5
Tragedie la 60 km de la granița cu Republica Moldova În dimineața de 1 iulie, am aflat cu toții despre o nouă nenorocire pe pământul ucrainean. Stațiunea Sergheevca, cunoscută mai multor moldoveni, a fost supusă unui atac cu rachete. În perioada sovietică, organizațiile sindicale din Republica Moldova au construit în
Energia electrică și gazele naturale — știri bune și rele Începem cu știrea proastă. N-a trecut nicio lună de la ultima majorare a tarifului la gazele naturale și acest subiect a revenit în discuție. Vadim Ceban, președintele «Moldovagaz», a fost nemulțumit și de majorarea precedentă a tarifului. Atunci, tariful a
Militarizarea sau modernizarea — iată întrebarea Trăiam în liniște și pace, ne apăram securitatea cu armamentul sovietic «de muzeu». Dar războiul s-a apropiat prea tare de granița noastră. Și autoritățile s-au gândit la modernizarea Armatei Naționale. În plus, din partea Occidentului au început să vină promisiuni și propuneri referitoare la
Integrarea europeană: sancțiunile împotriva Rusiei și participarea în CSI După obținerea statutului de țară candidat la aderarea la UE, în Republica Moldova au apărut întrebări privind aderarea la sancțiunile anti-ruse, dar și cum rămâne cu apartenența la CSI. Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, a precizat că UE
Comisia Electorală Centrală de la Moscova a publicat rezultatele finale ale celor mai recente alegeri legislative. Astfel, în Duma de Stat, au acces cinci formațiuni. Cele mai multe voturi le-a acumulat partidul pro-prezidențial „Rusia Unită”, care a obținut majoritatea constituțională. În același timp, rezultatele arată că 76,42% dintre cetățenii ruși
În acest an, în Republica Moldova vor crește tarifele pentru gazele naturale. Declarații în acest sens au fost făcute de directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în platoul emisiunii „Persona” de la postul de televiziune NTS. Ceban a explicat că necesitatea ajustării tarifelor este determinată de redresarea economiei globale și creșterea prețurilor