Ultimele materiale

Mai mulți moldoveni care au rude în diasporă spun că susțin parcursul european al Republicii Moldova pentru că astfel țara noastră va ajunge «în rând cu lumea». Ei au vorbit despre despărțirea de cei dragi și speranța că aceștia vor reveni acasă, în cazul în care Moldova va adera la

Filmul CARBON, deținătorul a șase trofee obținute la Gala Cineaștilor 2024 și a mai multor premii la concursuri internaționale, a împlinit doi ani de la premiera națională. Producția cinematografică a fost lansată pe 4 octombrie 2022, la Palatul Național, iar de atunci, filmul a reușit să stabilească patru recorduri naționale.

Capitala se pregătește să reunească locuitorii și vizitatorii săi în două zile pline de activități care reflectă bogăția culturală și diversitatea orașului. Atmosfera festivă va cuprinde fiecare colț, oferind tuturor ocazia de a se reconecta cu tradițiile și de a celebra spiritul autentic al Chișinăului. Pe lângă concertele spectaculoase, programul

Datorită succesului campaniei expres-testarea vederii din primăvara, anul curent, unde aproximativ 5 000 de persoane au beneficiat de testare, am decis să prelungim această inițiativă și în luna Octombrie, celebrând astfel ZIUA MONDIALĂ A VEDERII. Astfel, Optica Familiei (Farmacia Familiei) organizează, în perioada 10 — 13 octombrie, în incinta Shopping

În spațiul public, inclusiv în mass-media și pe rețelele sociale, sunt multe informații despre procesul de integrare europeană, unele adevărate, altele – false. Odată cu avansarea integrării în UE, sunt distribuite diferite «sperietori», care de care mai înfricoșătoare, cu scopul clar de a ne dezinforma. De noi depinde dacă acceptăm

Șase grupuri de inițiativă din diverse colțuri ale țării s-au unit pentru a aduce o schimbare în satul lor de baștină. Împreună cu asociația obștească „Primăria Mea”, au reușit să implementeze cu succes un proiect de reabilitare a unui obiectiv local. Un exemplu inspirațional este localitatea Brînzeni, raionul Edineț, unde

„Vinurile noastre pot fi găsite pe aproape toate continentele” Directorul general al Chateau Vartely, despre aniversarea de 20 de ani și „surpriza” pregătită pentru vizitatori de Ziua Vinului Anul acesta, compania vinicolă Chateau Vartely sărbătorește 20 de ani de la înființare. În ajunul Zilei Naționale a Vinului, directorul general al

Farmacia Familiei, în colaborare cu Asociația «Viață Fără Leucemie», anunță finalizarea cu succes a campaniei dedicate sprijinirii copiilor afectați de cancer — «Puterea Omeniei». Această inițiativă, care a mobilizat peste 50.000 de oameni din întreaga țară, a reușit să adune suma impresionantă de 527.890 de lei. Fondurile colectate vor fi

În primul weekend al lunii octombrie Piața Marii Adunări Naționale va găzdui cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, un eveniment de referință pentru sectorul vitivinicol al țării. Sloganul ediției, „Vinul nostru uimitor de bun”, aduce în prim plan Vinul Moldovei, produsul mândriei naționale, care ne duce faima

Compania aeriană FLYONE vine cu o ofertă specială pentru toți pasagerii săi! În perioada 1-10 octombrie 2024, FLYONE lansează o promoție exclusivă, cu bilete la prețul unic de 19 euro pentru toate* zborurile din și spre Chișinău. Perioada de călătorie: 27 octombrie 2024 – 29 martie 2025 Fie că planifici

x
x