Pe 17 iunie 2025 are loc inaugurarea oficială a noului Inotek – EU Innovation Centre Cahul, cel mai mare centru de inovare și excelență tehnologică din sudul Moldovei. Centrul este creat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) și
Ați încercat vreodată o bere atât de proaspătă, încât pare că o bei direct de la fabrică? Chișinău la Tank oferă exact această experiență: bere nepasteurizată, livrată în câteva ore direct din fabrică, în tank-uri etanșe și răcite, care păstrează gustul și aroma sa originală. Acum un an am deschis
În cadrul ediției din acest an a concursului național organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Farmacia Familiei a fost premiată cu 8 distincții importante, care reconfirmă poziția sa de lider în domeniul farmaceutic. Distincțiile obținute: PREMIUL CALITĂȚII – ZEIȚA CALITĂȚIIReflectă angajamentul continuu al Farmaciei Familiei pentru
În iunie, SkyUp Airlines™ (U5) a lansat încă trei rute regulate din Chișinău — către Stockholm, Praga și Berlin. Primele zboruri au fost deja operate și ne bucurăm că și mai mulți pasageri au acum ocazia să experimenteze avantajele de a călători cu SkyUp™. Programul de zbor include plecări din
Pe 5 iunie 2025, iute Moldova marchează 17 ani de activitate – o etapă semnificativă pentru una dintre cele mai inovatoare companii de pe piața financiară nebancară din Republica Moldova. De la primele credite de consum acordate în format tradițional, până la transformarea într-un lider digital regional, parcursul iute Moldova
În perioada 16-20 iunie, Moldova va deveni centrul global al cercetării și inovațiilor în viticultură și oenologie, datorită desfășurării celui de-al 46-lea Congres Mondial al Viei și Vinului. Evenimentul, organizat pentru prima dată în țara noastră, va reuni peste 150 de experți, cercetători, viticultori, enologi, producători și decidenți politici din
Victoriabank oferă antreprenorilor din Moldova acces la acceptarea metodelor de plată pe platforma Shopify, una dintre cele mai cunoscute și folosite platforme de E-commerce din lume, devenind prima bancă din țară care integrează serviciile sale de plată cu Shopify. Acum, clienții Victoriabank pot lansa și accepta metodele de plată în
Pe 31 mai, în inima Moldovei, natura, mișcarea și spiritul de echipă s-au contopit într-un moment memorabil. Volvo Ultra Race 2025, cel mai reprezentativ ultramaraton al țării, devenit deja o tradiție anuală, s-a desfășurat într-un decor de poveste – printre vii, lacuri și păduri, în apropierea celei mai mari rezervații
Pe 7 iunie, la Arena Chișinău, transformăm viitorul digital al Moldovei într-o experiență de neratat. Tekwill Expo Day este evenimentul care reunește tehnologia, inovația și educația într-un singur loc, ca parte integrantă a Moldova Digital Summit 2025. Ediția din acest an este dedicată dezvoltării competențelor digitale pentru toate vârstele –
Conform datelor publicate de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), din cele 27 de destinații noi identificate pentru anul curent, FLYONE operează zboruri directe către 14 dintre ele, consolidându-și poziția de lider absolut pe piața aviatică din Republica Moldova: https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=122156279030460703&id=61563821114410&mibextid=wwXIfr&rdid=B0XrNevivf15aXsE Destinațiile deservite de FLYONE sunt:Alicante, Bremen, Copenhaga, Larnaca, Lyon, Nisa, Palma de