Știm cum e să creditezi 100% online afacerile. Din 2022, peste 3 000 clienți maib business au optat pentru solicitarea unui credit online

Ce înseamnă centrare pe client, în viziunea maib?

Inclusiv creditarea 100% online și soluții smart pentru afaceri. De la lansarea sistemului de creditare 100% online în septembrie 2022, companiile din Republica Moldova pot accesa finanțare fără prezență fizică la maib și fără birocrație. E simplu.

Cererea se completează pe site-ul maib.md, documentele se pot semna cu semnătură electronică, iar mijloacele financiare se transferă direct în contul companiei.

Este mai mult decât o funcționalitate – este o cultură operațională. Iar cifrele vorbesc de la sine:

  • din 2022, maib a procesat peste 4 000 de cereri de creditare complet digitale;
  • 56% dintre toate creditele acordate sunt semnate cu semnătură electronică, inclusiv acordări în tranșe, din linii de credit;
  • 95% dintre garanțiile bancare sunt emise exclusiv online – de la solicitare până la semnare;
  • contractele pot fi semnate inclusiv din afara țării, în timp record.

Aceste date reflectă un sistem centrat pe client, fiabil și integrat profund în infrastructura operațională maib. Este un serviciu consolidat, care evoluează constant pentru a răspunde rapid cerințelor reale ale mediului de afaceri.

Victor Cojocari, Product Owner în cadrul Departamentului Creditare Business Banking, declară:

„Digitalizarea înseamnă procese optimizate, testate și scalabile. Este al treilea an de când le oferim clienților noștri business posibilitatea de a accesa finanțare, de a semna acte și de a gestiona creditele exclusiv online. Este mai mult decât o opțiune, a devenit o practică uzuală, care economisește timp, exclude birocrația și pune clientul în control.

Semnătura electronică le oferă companiilor flexibilitatea de a semna documentele atunci când și de unde le este comod, inclusiv din străinătate. Astfel, timpul nu mai este consumat pe drumuri, ci investit în ceea ce contează cu adevărat: dezvoltarea afacerii.”

3 pași pentru un credit 100% online:

  1. completați cererea direct pe maib.md;
  2. primiți oferta (examinată centralizat) și semnați actele cu semnătura electronică;
  3. primiți fondurile direct în cont – rapid, sigur și fără deplasări.

Și mai mult: puteți gestiona tot procesul de la distanță:

  • rambursarea anticipată – 100% digital;
  • acordare de tranșă din linie – 100% digital;
  • emiterea garanțiilor – semnate și livrate online;
  • semnarea documentelor adiționale – contracte de fidejusiune, acte confirmative etc.

Viziunea echipei maib business este de a le oferi antreprenorilor flexibilitate, viteză și autonomie în relația cu banca, astfel încât să-și investească timpul acolo unde contează cel mai mult: în dezvoltarea afacerii.

Tu conduci. maib 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Imagine simbol

Șapte avioane civile, afectate de închiderea spațiului aerian al Moldovei după pătrunderea unei drone. O aeronavă a aterizat la Iași

Șapte aeronave civile au fost afectate de închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova, instituită după survolarea unei drone. Trei avioane aflate deja în zbor au fost ținute în așteptare în spațiul aerian al României, alte trei au rămas la sol la Chișinău, iar un avion a fost redirecționat spre Iași. Precizările au fost făcute de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) într-un comunicat.

Potrivit instituției, cele trei aeronave care se aflau în aer au așteptat aproximativ 15 minute în spațiul aerian al României. Ulterior, acestea au fost ghidate în condiții de siguranță către aterizare pe Aeroportul Internațional Chișinău.

În același timp, trei aeronave au rămas la sol pe Aeroportul Internațional Chișinău. O altă aeronavă civilă a aterizat la Iași, decizia fiind luată de căpitanul acesteia.

Măsurile adoptate au fost orientate exclusiv spre gestionarea prudentă și coordonată a situației, cu prioritate absolută pentru siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor, în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de circumstanțe”, a menționat AAC.

Amintim că, în după-amiaza zilei de 8 septembrie, o dronă de tip Shahed, venită din direcția Ucrainei, a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul a traversat regiunea transnistreană, s-a îndreptat spre Chișinău și a ieșit din țară prin raionul Ungheni, continuându-și zborul spre România.

Ulterior, aparatul de zbor fără pilot a revenit din România și s-ar fi prăbușit în extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, provocând patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită.

Screenshot

Ex-vicepremier pentru reintegrare: Locuitorii din Transnistria trebuie să aibă garanția că nu-și vor pierde proprietățile sau veniturile

Locuitorii regiunii transnistrene trebuie să primească garanții clare că, în cazul reintegrării țării, nu-și vor pierde proprietățile, nu le vor scădea veniturile și vor beneficia de protecție socială și acces la studii. Declarația a fost făcută de fostul vicepremier pentru reintegrare Alexandru Flenchea, la prezentarea unui studiu despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și soluționarea conflictului transnistrean, din 8 septembrie.

„Sunt niște lucruri foarte simple, dar foarte importante pentru oameni: garanții că nu își vor pierde proprietățile – apartamentul, terenul, mașina – că nu îi va costa bani să confirme sau să reconfirme că acestea îi aparțin”, a declarat Flenchea.

Potrivit fostului vicepremier, locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului trebuie să le fie garantat și faptul că reintegrarea nu va duce la scăderea veniturilor. Garanțiile ar urma să vizeze inclusiv pensiile, protecția socială și accesul la educație.

„Și nu în ultimul rând, garanții unor eventuale drepturi colective dacă ajungem la statut special”, a precizat fostul viceprim-ministru responsabil de dosarul transnistrean în Guvernul Chicu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării studiului „Dilema strategică a Republicii Moldova: aderarea la UE, reintegrarea teritorială și lecțiile Ciprului”.

Autorii studiului – Dionis Cenușa și Alexandru Flenchea – au analizatmodul în care Republica Moldova poate avansa în procesul de aderare la UE în paralel cu eforturile de reintegrare teritorială, precum și lecțiile care pot fi desprinse din experiența Ciprului.

Printre recomandările formulate în studiu se numără oferirea unor garanții interne credibile, legale, politice, sociale și economice pentru locuitorii regiunii transnistrene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
modernbuyer.ro

„Discuția nu mai este dacă sunt esențiale”. 127 de organizații și persoane cer TVA zero pentru produsele menstruale

Un grup de 127 de organizații și persoane a făcut marți, 8 septembrie, apel către Guvern să introducă cota zero de TVA pentru produsele de igienă menstruală, după ce Executivul a decis să renunțe la majorarea taxei și să mențină cota redusă de 8%. Semnatarii susțin că măsura ar facilita accesul femeilor și fetelor cu venituri mici la produse esențiale.

Apreciem deschiderea de a recunoaște public eroarea și rapiditatea reacției. Organizațiile semnatare consideră însă că revenirea la cota de 8% readuce doar situația de dinaintea proiectului și nu răspunde problemei de fond, aceea a accesului femeilor și fetelor cu venituri mici la produse fără de care nu pot merge la școală, la muncă și în spațiul public”, se arată în adresare.

Autorii documentului susțin că menținerea cotei de 8% nu oferă o soluție reală pentru femeile aflate în dificultate financiară, într-un context în care o treime din populația Republicii Moldova trăiește sub pragul sărăciei absolute. Potrivit acestora, o femeie cheltuiește în medie aproximativ 900 de lei anual pentru produse de igienă menstruală, iar costurile cresc considerabil în familiile cu mai multe fete adolescente.

Organizațiile mai argumentează că accesul la aceste produse influențează direct participarea fetelor la educație. Ele citează date ale UNFPA care arată că, în școlile unde au fost instalate dispensere gratuite cu absorbante, ponderea elevelor care absentau în perioada menstruației a scăzut de la 55,2% la 12,5%.

Discuția nu mai este dacă aceste produse sunt esențiale, ci de ce continuă să fie impozitate ca și cum nu ar fi”, au subliniat semnatarii.

Pe lângă introducerea cotei zero de TVA, organizațiile cer eliminarea taxei vamale de import pentru produsele de igienă menstruală, includerea acestora în lista mărfurilor social importante și menținerea cotei reduse pentru prezervative și anumite consumabile medicale. Potrivit adresării, legislația Uniunii Europene permite aplicarea cotei zero pentru aceste produse, iar mai multe state membre au adoptat deja această măsură.

Amintim că, pe 6 august, premierul Vasile Tofan a prezentat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027. Documentul a fost supus consultărilor publice în aceeași zi.

Proiectul prevede, între altele, eliminarea produselor de igienă feminină din lista bunurilor pentru care se aplică cota redusă de TVA de 8% și taxarea acestora cu cota standard de 20%. După criticile apărute în spațiul public privind măsura, Vasile Tofan a anunțat că produsele de igienă pentru femei vor rămâne la cota redusă de TVA de 8%.

imagine simbol

O dronă a căzut într-un lan de floarea-soarelui din raionul Rîșcani. Au izbucnit patru focare de incendiu⚡️⚡️⚡️

O dronă s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, provocând patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Modelul aparatului de zbor urmează să fie stabilit de specialiști. La fața locului se deplasează echipele serviciilor specializate pentru a documenta cazul și a stabili toate circumstanțele.

Poliția le cere cetățenilor să nu se apropie de zona în care a căzut drona.

Incidentul are loc la scurt timp după ce sistemele Armatei Naționale au detectat o dronă de tip Shahed care a survolat ilegal, timp de 17 minute, spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția Ucrainei. Aceasta a traversat regiunea transnistreană, s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, continuându-și zborul spre România. Detalii – AICI. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă între cele două incidente există vreo legătură.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: