Stela Untila

Redactor-șef NewsMaker

[email protected]


La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.

Ultimele materiale

Președintele Partidului Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, susține că 11 sau 12 deputați ai formațiunii au fost la sfîrșit de august, început de septembrie, în Istanbul, Turcia. Potrivit acestuia, călătoria a fost necesară pentru ca parlamentarii să ia o decizie cu privire la campania electorală. În cadrul ediției din 15

În ultimele 24 de ore în Rusia a fost înregistrat un record de decese în rândul pacienților infectați cu COVID-19 – 286 de persoane. Situația este alarmantă și în România și Ucraina. Peste 1,35 de milioane de locuitori ai Federației Ruse au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, de la

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Igor Șarov a criticat atitudinea autorităților locale, în contextul desfășurării manifestărilor organizate cu ocazia Hramului Chișinăului. Într-o postare publicată în 15 octombrie pe pagina sa de Facebook, oficialul a îndemnat conducerea municipiului „să nu practice duble standarde”. De asemenea, el a atras atenția că decizia

Unul dintre profesorii turci care au fost expulzați ilegal din Moldova în 2018 a fost eliberat din închisoarea din Turcia. Potrivit surselor NM din cadrul Liceului „Orizont”, este vorba despre Huseyin Bayraktar. Bayraktar a locuit în Moldova trei ani. Acesta a a predat limba turcă în cadrul Liceului „Orizont”, filiala

Tot mai multe cazuri care pot calificate drept utilizare a resurselor administrative, dar și creșterea de 2,6 ori a numărului de cazuri de discurs de ură și instigare la discriminare. Sunt constatările semnalate de Asociaţia Promo-LEX, care a lansat pe 15 octombrie cel de-al patrulea Raport al Misiunii de observare

Din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19, în capitala Rusiei vor fi instituite restricții în activitatea cluburilor de noapte, a discotecilor și a altor localuri de divertisment, scrie Meduza.io cu trimitere la site-ul primarului Moscovei, Serghei Sobeanin. Măsurile vor intra în vigoare pe 19 octombrie și vor fi valabile

Primarul capitalei Ion Ceban susține că, în cadrul manifestărilor care au avut loc cu ocazia Hramului Chișinăului, au fost respectate toate măsurile de precauție în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit autorităților publice locale, au fost mobilizați circa 600 de voluntari, echipați cu măști și dezinfectanți, care au fost repartizați în

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) a publicat o adresare către președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu, prin care îi cere în mod public să se retragă din cursa electorală, să îl susțină în campania electorală pentru funcția de președinte al țării, dar și refacerea Blocului ACUM. În

Facebook a anunțat marți că lansează o nouă politică globală prin care interzice postările care descurajează oamenii să se vaccineze, releatează Euronews. Măsuri similare a anunțat și YouTube, care va interzice dezinformarea referitoare la vaccinurile pentru noul coronavirus, scrie BBC. YouTube, parte a grupului Alphabet, a anunţat miercuri că va

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul lui Năstase împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău, unde cauza a fost trimisă la rejudecare. Decizia a fost luată pe 12 octombrie. Cauza a fost examinată de către judecătorii Victor Burduh și Nina Vascan, iar președinta completului de judecată a fost

x
x