MSMPS

Avocatul poporului cere crearea unei liste de așteptare pentru imunizare

Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, cere urgentarea vaccinării anti-Covid. Într-o declarație publicată pe 15 martie, aceasta a cerut autorităților să asigure un proces transparent  cu privire la procurarea vaccinurilor, să-l gestioneze eficient astfel încât acestea să fie achiziționate în termeni optimi și la prețuri rezonabile. De asemenea, aceasta a venit cu mai multe propuneri, inclusiv lansarea unei platforme online pentru programare la vaccin.

Iată declarația avocatului poporului, în contextul campaniei de imunizare.

„Chem autoritățile de resort să urgenteze și să optimizeze, printr-o mai bună organizare,  procesul de vaccinare, inclusiv prin crearea unor liste de așteptare pentru imunizare: în caz de refuz a unor persoane să se treacă la următorii din listă, continuându-se în același timp  campania de informare a populației despre importanța procesului de imunizare anti COVID. Este salutabilă ideea instituirii unei platforme online de înregistrare pentru vaccinare.

În cazul în care se va reuși procurarea mai multor tipuri de vaccinuri, pledez pentru oferirea posibilității populației de a opta pentru vaccinul cu care preferă să se imunizeze, evident în funcție de disponibilitatea acestora în stoc.

Îndemn autoritățile să ia în calcul și necesitatea eliberării unui certificat de vaccinare, care să asigure șansa mobilității persoanei care s-a imunizat.

Recomand responsabililor din cadrul MSMPS să întreprindă acțiuni suplimentare pentru a reduce termenul de așteptare pentru testare a persoanelor suspecte de contaminare,  dar și pentru a supraveghea eficient și suficient evoluția stării de sănătate a  persoanelor care se tratează la domiciliu.

Recomand de asemenea asigurarea punctelor de testare cu oximetre, pentru a oferi posibilitatea măsurării saturației oxigenului în sânge. De real folos ar fi și dotarea farmaciilor cu aceste aparate, alături de tonometrele disponibile.

Fac apel la forțele de ordine să supravegheze cu strictețe respectarea cerințelor impuse de Comisia națională extraordinară de sănătate publică, în particular în transportul public, instituțiile publice, cele de comerț de agrement. Consider necesare acțiuni suplimentare pentru eficientizarea mecanismelor de sancționare a agenților economici care încalcă flagrant deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

Pledez pentru elaborarea unor recomandări clare și previzibile ce țin de procesul educațional pentru toate  treptele de învățământ, ca deciziile luate să fie rezonabile, necesare și proporționale riscului de infectare.

Vin cu un îndemn și față de politicienii din țară ca să acționeze în strictă corespundere cu interesul național și securitatea cetățenilor și să prezinte un model de urmare a regulilor sanitare”.

***

Maia Bănărescu, avocată al poporului pentru drepturile copilului, va îndeplini atribuțiile funcției de avocat al poporului, până la organizarea unui concurs. Precizăm că Mihail Cotorobai s-a stins din viață la începutul lunii ianuarie 2021, din cauza infecției COVID-19.

Pâmă pe 14 martie, în Republica Moldova, s-au vaccinat împotriva coronavirusului circa 13 mii de oameni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: