Imagine simbol

Bărbatul care ar fi încercat să constrângă prin șantaj o studentă să facă sex cu el va mai sta 30 de zile în arest

Bărbatul învinuit de șantaj sexual, după un video-chat cu o studentă din Chișinău, va mai sta 30 de zile în arest preventiv, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, pe 11 noiembrie, la solicitarea procurorilor.

„Investigațiile continuă, cu garantarea prezumției nevinovăției bărbatului, potrivit legii”, anunță PPCOCS.

Amintim că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, a fost reținut de oamenii legii pe 7 decembrie. Acesta este bănuit că a șantajat o studentă din Chișinău. Cea din urmă, susțin polițiștii, a fost șantajată de bărbat cu publicarea unor fotografii și video. Înainte de aceasta, victima a acceptat să comunice cu bărbatul pe internet, propunându-i-se o „conversație în format video”, însoțită de „gesturi erotice ale victimei”. Ulterior, acesta i-a cerut tinerei să vină la el în localitate. Între timp, studenta a depus o plângere la poliție și ajuns la Nisporeni însoțită de oamenii legii. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Stanislav Secrieru și Olga Roșca, promovați în funcții de consilieri principali ai președintei Maia Sandu

Stanislav Secrieru a fost numit în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova, în domeniul apărării și securității naționale, iar Olga Roșca – în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova pentru politică externă și afaceri europene. Ambele decrete au fost semnate de președinta Maia Sandu pe 16 octombrie, iar numirile intră în vigoare pe 19 octombrie, potrivit documentelor. Menționăm că cei doi făceau deja parte din echipa Președinției, în calitate de consilieri în aceleași domenii, însă numirile au loc în contextul introducerii funcțiilor de consilieri principali.

Potrivit unuia dintre decrete, Stanislav Secrieru este eliberat din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, pe care a deținut-o anterior, și numit, începând cu 19 octombrie, în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale. Menționăm că Secrieru deține și funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate, condus de președinta Maia Sandu.

Potrivit celui de-al doilea decret, Olga Roșca este eliberată din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru politică externă și afaceri europene, pe care a deținut-o anterior, și numită, începând cu 19 octombrie, în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova pentru politică externă și afaceri europene.

Menționăm că, anterior, pe 8 octombrie, Maia Sandu a semnat un decret pentru modificarea unor decrete ale Președintelui Republicii Moldova privind structura Aparatului Președintelui. Una dintre prevederi stabilește introducerea sintagmei „consilieri principali” după textul „șeful Cabinetului” în articolul 16 din Regulamentul privind structura Aparatului Președintelui. Menționăm că, până la această modificare, articolul prevedea că Cabinetul Președintelui este constituit din șeful Cabinetului, consilieri și alt personal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: