Însă adesea, știrea operativă sau articolul nu poate fi publicat fără un comentariu al instituției statului: de exemplu, funcționarii trebuie să confirme ori să infirme informația obținută de către jurnalist de la propria sursă ori să explice un comunicat de presă neclar, ori să răspundă la niște întrebări care, dacă rămân fără răspuns, fac ca textul publicat să fie incomplet și neclar pentru cititori.

În acest caz, este o singură soluție – jurnalistul să contacteze serviciul de presă al instituției statului și să spere că cei de acolo vor răspunde. Și aici, foarte mult depinde de purtătorul de cuvânt: cineva răspunde imediat, altcineva pur și simplu nu răspunde la apeluri. Sunt purtători de cuvânt care colaborează activ cu presa, dar sunt și dintre cei care, după ce ascultă întrebarea, îi cer jurnalistului să revină peste cinci minute, ca după aceasta să nu răspundă câteva zile. Se întâmplă adesea ca serviciul de presă, fără a asculta întrebarea până la capăt, cer să le fie transmis o solicitare scrisă oficială, deși ar putea să răspundă cu lejeritate la telefon. Comportamentul serviciului de presă depinde mult de nivelul de deschidere a instituției și a conducătorului acesteia.

Solicitările în scris sunt un subiect aparte. Acestea sunt deosebit de necesare dacă jurnalistul pregătește un articol analitic sau o analiză a unei situații de importanță pentru public. Și aici, adesea începe adevăratul calvar pentru jurnalistul la care „arde" materialul.

Potrivit Legii cu privire la accesul la informație, instituția statului este obligată să răspundă la solicitare în decurs de 15 zile lucrătoare din ziua înregistrării acesteia (iar dacă luăm în calcul zilele de odihnă, se ajunge la trei săptămâni). În cazuri mai rare, termenul de oferire a răspunsului poate fi prelungit cu cinci zile, dar solicitantul de informație trebuie să fie anunțat despre aceasta.

Însă în Legea cu privire la accesul la informație nu există o explicație clară, cât de complet ar trebui să fie răspunsul la solicitare. În lege se menționează doar care informație nu poate fi dezvăluită. De exemplu, dacă este vorba despre un secret de stat sau date personale. La fel, potrivit legii, oferirea informației poate fi refuzată pentru „a nu se admite lezarea reputației altei persoane". Astfel, după ce a așteptat trei săptămâni sau mai mult răspunsul la o solicitare, jurnalistul poate primi un răspuns formal: citate dintr-un comunicat de presă, propunerea de a se adresa către altă instituție după informație sau înștiințarea precum să informația nu va fi oferită.

Ne-au răspuns la 23 din aceste demersuri, la celelalte încă nu sunt răspunsuri și nu se știe dacă vor mai fi.

Din solicitările la care ne-au răspuns, doar în 12 cazuri instituțiile s-au încadrat în cele 15 zile prevăzute de lege. Niciuna dintre instituțiile statului care au răspuns cu întârziere nu ne-a informat despre faptul că nu se încadrează în termen. Dimpotrivă, jurnaliștii au fost nevoiți să sune personal și să reamintească, că răspunsul la solicitare nu a ajuns. Din această cauză, multe materiale operative au fost publicate cu întârziere, iar unele în general nu au fost publicate, pentru că răspunsurile instituțiilor statului au fost formale: nu conțineau informația solicitată.

La fel, din cauza carantinei, jurnaliștii nu au posibilitatea acum să adreseze întrebări direct funcționarilor, la conferințele de presă și la briefinguri. În schimb, au apărut mai multe informații care necesită precizare urgentă. Cel mai adesea, acestea se referă la situația epidemiologică și deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale. Astfel, în comunicarea cu serviciile de presă, „biletele câștigătoare" au devenit și mai puține. Unii purtători de cuvânt off the record spun: „Doar înțelegi – coronavirus, toți sunt ocupați, nu știu când îți vor răspunde".

Da, noi înțelegem. Însă în condiții de epidemie, când în rețea circulă atâtea fake-uri și dezinformări, operativitatea și veridicitatea materialelor jurnalistice este deosebit de importantă pentru cititori.

Polițiștii corupți
Unele „bătălii" ale jurnaliștilor NM cu instituțiile statului pentru informații devin „legende redacționale". De exemplu, pentru publicarea recentă a materialului «Почему полицейских-взяточников в Молдове не сажают» („De ce polițiștii corupți din Moldova nu sunt închiși"), NM a solicitat informații timp de trei luni, de la diferite instituții. La solicitarea despre numărul polițiștilor care au fost trași la răspundere din cei reținuți pentru corupție în ultimii cinci ani, nu au putut să ne răspundă nici cei de la poliție, nici de la Centrul Național Anticorupție (CNA). Cei de la Inspectoratul General al Poliției au spus din start că nu pot răspunde, iar CNA a avut nevoie de o săptămână. CNA ne-a sugerat să ne adresăm către Procuratura Anticorupție.

Am fost nevoiți să așteptăm răspunsul de la procuratură mai mult de o lună. Răspunsul conținea două pagini în care ne-au explicat detaliat, de ce nu pot să ne răspundă la fiecare întrebare inclusă în solicitare. Atunci, jurnalistul NM a recurs la un șiretlic: a divizat aceleași întrebări în câteva părți și le-a transmis către aceleași instituții. Timp de o săptămână, au venit răspunsurile de la toate instituțiile. Nu ne-au răspuns doar la o întrebare: câți polițiști într-adevăr au fost închiși din cauza mitei și cum au fost pedepsiți cei care au rămas la libertate. Parțial, doar Administrația Națională a Penitenciarelor ne-a oferit răspuns la această întrebare.

Cazul despre expulzarea profesorilor turci
Dosarul despre expulzarea ilegală a profesorilor turci este unul pe care NM l-a monitorizat încă de la bun început. În luna ianuarie curent, NM a solicitat serviciului de presă al Procuraturii Generale să precizeze, câți învinuiți sunt în acest caz și care este statutul procesual al Olgăi Poalelungi, directorul Biroului Migrație și Azil, și al celor doi adjuncți ai șefului Serviciului Informații și Securitate (SIS), care sunt vizați în dosar. Serviciul de presă ne-a promis ajutor, însă, în afară de asigurări că țin minte despre solicitare și că vor răspunde „imediat ce vor afla ceva", NM nu a primit nimic. Mai târziu, la Procuratura Generală s-a schimbat purtătorul de cuvânt și, se pare, solicitarea NM s-a pierdut pe undeva.

La începutul lunii februarie, procurorul general Alexandru Stoianoglo a comunicat că în acest dosar a rămas un singur acuzat – Vasile Botnari, fostul șef al SIS, iar dosarul a fost trimis în instanță. În următoarele două săptămâni, NM a încercat să afle, când va avea loc prima ședință în acest dosar, dar fără niciun rezultat. Și de fiecare dată a primit numărul de telefon al noului procuror care „cu siguranță, va anunța când va avea loc ședința de judecată". Până la urmă, redacției NM i-a fost transmis numărul de telefon al procurorului Victor Plugaru care instrumentează acest caz. Plugaru a spus că procesul se desfășoară „în regim secret" și a refuzat categoric să numească data ședinței. După aceasta, serviciul de presă al Procuraturii Generale a confirmat că dosarul a fost investigat în „regim secret" și în același regim va fi examinat în instanță.

Bugetul alegerilor prezidențiale
În luna decembrie 2019, a devenit cunoscut faptul că CEC a majorat cheltuielile pentru alegerile prezidențiale până la 167,35 milioane de lei. NM s-a adresat către serviciul de presă al CEC pentru a afla, de ce s-au majorat aceste cheltuieli. Cei din serviciul de presă au promis că se vor interesa și vor reveni cu un apel, însă nu au mai sunat și au încetat să mai răspundă la apeluri și mesajele sms. În luna februarie curent, NM a încercat din nou să afle răspuns la această întrebare și iarăși nu a primit niciun răspuns. Purtătorul de cuvânt al CEC, care și de această dată a promis că va reveni cu un apel, iarăși a încetat să răspundă la apelurile noastre. În luna martie, NM a scris un demers oficial la CEC în acest sens, dar nici până acum nu a primit un răspuns la el.

De exemplu, după ce a transmis o solicitare în scris, jurnalistul sună imediat la instituție și întreabă dacă demersul a ajuns la destinație și când vor oferi răspuns. Dacă nu veți face acest lucru, nu-i exclus că nici nu veți primi răspuns. Cu cât mai des veți suna, cu atât mai mari sunt șansele că instituția vă va răspunde. Dacă nu răspunde, trebuie să scrieți sms-uri și, totodată, să insistați că aveți nevoie de un răspuns operativ.

O altă modalitate eficientă este să transmiteți un mesaj despre solicitare către șeful instituției. Însă e prea puțin probabil că merită să contați pe un răspuns, deși situațiile sunt diferite. O jurnalistă NM, după ce a transmis o solicitare către serviciul de presă, nu a mai așteptat reacția, a expediat un mesaj despre aceasta șefului instituției. Ulterior, a fost contactată de serviciul de presă, spunându-i-se că pregătesc răspunsul și că nu era necesar să fie deranjată conducerea. Istoria unui demers expediat în altă instituție a fost cu totul alta: după solicitare, șeful instituției a sunat personal și s-a revoltat, de ce nu ne-am adresat către el direct.

Și purtătorii de cuvânt au propriile „ritualuri". Unii dintre ei, de exemplu, cer să sunăm o dată, apoi să scriem sms în care să includem întrebarea, apoi iar să revenim cu un apel. Dar chiar dacă ați respecta cu strictețe întregul „ritual", nu există garanția de 100% că veți primi răspuns.

„În cele trei decenii de independență, accesul la informație sau, mai degrabă, restricționarea acestui drept rămâne una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă mass-media și, respectiv, cetățenii Republicii Moldova", este concluzia autorilor studiului. Astfel, potrivit datelor lor, doar în anul 2017, instituțiile statului au ignorat o jumătate din toate solicitările de informații de interes public.

La fel, în studiu se menționează că baza juridică din Moldova, care reglementează accesul la informație, „nu corespunde realităților moderne". În special, este vorba despre faptul că în legislație, „publicațiile online nu sunt recunoscute ca fiind presă, iar aceasta înseamnă că solicitările de informații ale acestor publicații sunt examinate ca fiind solicitări din partea cetățenilor de rând". De asemenea, autorii studiului au menționat că din cauza formulărilor ambigue ale legilor, instituțiile statului pot clasifica solicitările mass-media ca „petiții" și pot răspunde la ele în decurs de 30 de zile lucrătoare (aproape 45 de zile calendaristice), așa cum prevede legea privind petițiile.

Autorii studiului au recomandat autorităților Moldovei „să actualizeze în regim urgent baza juridică". Ei au reamintit că anterior, ONG-urile și mass-media au elaborat un proiect de lege care include în legislație tipurile moderne de presă și reduce termenele de oferire a informațiilor de interes public solicitate de presă. De asemenea, în proiectul de lege sunt prevăzute amenzi pentru instituțiile statului și funcționarii care refuză să ofere informații. Autorii studiului sunt convinși că precedentele de sancționare a instituțiilor și funcționarilorar permite îmbunătățirea situației privind accesul presei și al cetățenilor la informații.