Андрей Мардарь / NewsMaker

„Bine că nu au majoritate constituțională, ar fi putut să facă și unirea”. Dodon, despre următoarele acțiuni ale BECS din opoziție

Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BESC) nu a decis deocamdată dacă va constitui una sau două fracțiuni similare. Totodată, formațiunea nu a luat o hotărâre cu privire la contestarea rezultatelor scrutinului. Liderul socialiștilor Igor Dodon a mai spus că nu intenționează să organizeze proteste decât în cazul în care Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va atenta la statalitatea țării.

„Aceasta este democrația. Când se schimbă cei care conduc țara – când unul trece la guvernare, altul în opoziție. Oamenii și-au dorit această mare schimbare, au obținut-o. Vreau să îi felicit pe cei din PAS, pe doamna președintă Maia Sandu pentru rezultatul obținut. Începând de azi au toată puterea în stat: parlament, guvern, președinție și Curtea Constituțională. Este un stat captiv, dar din alt punct de vedere”, a menționat Dodon.

Liderul PSRM a menționat că echipa sa monitoriza din opoziție ca PAS să-și îndeplinească toate promisiunile electorale.

„Este necesar repede să ne apucăm de lucru. Stimați oponenți politici și viitori colegi de parlament, vă îndemnăm foarte rapid să fie numit guvernul”, a mai spus Dodon și a menționat că responsabilitatea și așteptările „sunt foarte mari”.

Igor Dodon a declarat că, deocamdată, nu s-a decis dacă socialiștii și comuniștii vor constitui una sau două fracțiuni în parlament și nici dacă aceștia vor contesta rezultatele alegerilor.

„Am discutat dimineața la telefon cu dl Voronin. În timpul apropiat ne vom convoca. Colegii adună informația din teritoriu și urmează să decidem ce facem”, a răspuns Dodon.

Socialistul a mai spus că „oamenii au obosit de proteste”.

„Bine că nu au majoritate constituțională, că ar fi putut să facă și unirea. Apropo, noi vom apăra statalitatea. Prognozele nu sunt cele mai îmbucurătoare, dar trebuie să le dăm timp. Vom supraveghea să-și îndeplinească promisiunile. În caz că, doamne ferește, vor fi atentate la statalitate sau destabilizări în Transnistria, vom scoate oamenii în stradă”, a menționat Dodon.

Igor Dodon a mai spus că unii dintre membrii partidului său sunt de părere că PSRM și PCRM ar trebui să fuzioneze într-un singur partid, însă este prematur pentru o astfel de decizie.

În cadrul scrutinului parlamentar din 11 iulie, BECS a obținut un scor de 27,22% dintre voturi și poate miza pe 32 de fotolii de parlamentari.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Oksana Posmak

Post de radio dedicat locuitorilor din UTA Găgăuzia: TRM a lansat Radio Moldova Comrat

Pe 1 iulie a fost lansat postul „Radio Moldova Comrat” – un post de radio regional dedicat locuitorilor din UTA Găgăuzia. Acesta aparține companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM).

Reprezentanții TRM au declarat că stația regională va funcționa ca parte integrantă a companiei publice, având licență de emisie, grilă proprie și un profil generalist. Postul de radio are în grila sa 24 de emisiuni: programe de ştiri, emisiuni informative, educative, culturale şi de divertisment. Postul va difuza zilnic, în medie, 12 ore de emisie proprie în limbile găgăuză şi rusă, iar celelalte 12 ore vor consta în retransmisii ale programelor postului de radio al TRM, Radio Moldova.

Radio Moldova Comrat poate fi ascultat pe frecvențele 105.6 MHz – Comrat şi, respectiv 104.3 MHz – Vulcăneşti, dar şi online pe www.radiomoldova.md.

„Proiectul reflectă misiunea furnizorului public de a promova coeziunea socială şi de a oferi acces la informaţie echidistantă şi relevantă tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Postul va difuza emisiuni locale axate pe actualitatea din regiune şi va contribui activ la promovarea atât a limbii şi culturii găgăuze, cât şi la învăţarea limbii române, prin programele retransmise de la Radio Moldova. Pe termen mediu şi lung, compania „Teleradio Moldova” are în plan dezvoltarea unei reţele de posturi regionale, după modelul altor servicii publice de radio şi televiziune din statele europene. Lansarea Radio Moldova Comrat este un prim pas în această direcţie”, au comunicat reprezentanții TRM.

Despre lansarea postului „Radio Moldova Comrat”, reprezentanții TRM au anunțat pe 12 martie 2025. Amintim că, în aceeași zi, deputații PAS, Eugeniu Sinchevici și Natalia Davidovici, au anunțat intenția de a înregistra un proiect de lege prin care TRM ar putea lansa și un canal TV exclusiv în limba rusă. Între timp, inițiativa legislativă a provocat un val de critici pe rețelele de socializare. Unii comentatori susțineau că proiectul ar aduce avantaje electorale PAS-ului, în timp ce alții îl calificau drept o formă de promovare a ideologiei „ruskii mir”. În luna aprilie, proiectul de lege privind crearea unui post public național de televiziune în limba rusă a primit aviz negativ din partea Consiliului Audiovizualului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: