Guvernul Republicii Moldova

Biroul de reintegrare se disociază de declarația șefului-adjunct al instituției, despre federalizarea Republicii Moldova

Biroul politici de reintegrare se disociază de declarațiile făcute de șeful-adjunct al instituției, Nicolae Țveatcov, care a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că nu ar trebui să ne temem de cuvântul „federalizare”, or, potrivit lui, doar astfel ar putea fi soluționat diferendul transnistrean. Contactat de NM, Biroul de reintegrare a menționat că modelul de reglementare a conflictului transnistrean „în mod obligatoriu” trebuie să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a țării, în limitele frontierelor internațional recunoscute.

„Opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau a Biroului politici de reintegrare și în acest sens funcționarul public vizat urmează personal să vină în spațiul public cu precizările de resort”, au precizat reprezentanții Biroului pentru NM.

Biroul de reintegrare a reiterat, de asemenea, abordarea „de principiu” a autorităților publice ale Republicii Moldova, care se rezumă la faptul că modelul de reglementare a conflictului transnistrean, „în mod obligatoriu”, trebuie să respecte prevederile constituționale în vigoare și ale Legii nr.173/2005.

„Modelul trebuie să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a țării în limitele frontierelor internațional recunoscute, cu atingerea unei soluții pașnice și politice care să contribuie la restabilirea spațiilor unice între ambele maluri ale Nistrului, democratizarea și demilitarizarea regiunii transnistrene, consolidarea statalității, implementarea plenară a angajamentelor strategice de politică internă și externă a țării, și desigur obținerea unui suport politic, social și internațional larg pentru modelul de reglementare propus și promovat de către autoritățile constituționale”, a mai menționat Biroul.

„Un proiect de federalizare ar presupune că punem sub semnul întrebării întreaga arhitectură a Republicii Moldova. Asta nu vrem în niciun fel. Nu discutăm despre viitorul Republicii Moldova în procesul de negociere privind statutul regiunii transnistrene”, a explicat vicepremierul Oleg Serebrian la Radio Chișinău.

De precizat că invitat la emisiunea „Tema” de la canalul TV Primul în Moldova, șeful adjunct al Biroului pentru reintegrare Nicolae Țveatcov a declarat că este „nedrept” să „calomniezi” cuvântul „federalizare”. Potrivit lui, cuvântul a căpătat, în zadar, o tentă de „limbaj abuziv” în Republica Moldova, or, spune Țveatcov, repartizarea puterilor în țara noastră va avea, totuși, un anumit caracter de distribuție federală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: