NewsMaker

Biroul politice de reintegrare: În regiunea transnistreană locuiesc 350 mii de cetățeni ai Republicii Moldova

Circa 350 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova. Dintre aceștia, aproape 322 de mii posedă pașapoarte moldovenești, iar aproximativ 287 de mii – buletine de identitate. Asta în condițiile în care, potrivit Agenției Servicii Publice, la data de 30 iunie 2022, în Registrul de stat al populației erau luați la evidență 355 013 locuitori domiciliați în stânga Nistrului și municipiul Bender.

Conform sursei citate, în primul semestru al anului, în privința solicitanților din regiunea transnistreană au fost emise 6030 documente de stare civilă de model național, eliberate ca rezultat al certificării și 2825 de duplicate eliberate la solicitare.

Concomitent, potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.815/2005 se atestă că 2312 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt înregistrați în Republica Moldova.

Potrivit Guvernului, în continuare se urmărește o tendință în creștere de solicitare a permiselor de conducere de model național în baza mecanismului de preschimbare oferit persoanelor cu domiciliu în regiunea transnistreană, posesoare de înscrise confirmative regionale și de acte de identitate. Astfel, potrivit sursei, pentru perioada anilor ianuarie 2017-iunie 2022 fiind obținute 26 395 de permise ale Republicii Moldova.

„Toate aceste cifre evidențiază faptul că locuitorii și întreprinzătorii ce desfășoară tranzacții comercial economice externe din raioanele de est ale țării sunt documentați în marea lor majoritate cu acte emise de autoritățile competente ale Republicii Moldova și se conformează la rigorile legislației naționale în vigoare”, anunță Biroul politici de reintegrare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cum va fi vremea pe 1 septembrie în Republica Moldova: datele meteorologilor

Marți, 1 septembrie, în nordul țării, mai exact la Briceni, se vor înregistra averse cu descărcări electrice. În centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil, la fel ca în sudul țării, la Cahul. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

Pe 1 septembrie, în nordul țării, la Briceni, vor fi averse cu descărcări electrice. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +27°C, iar noaptea de +13°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +28°C, iar noaptea între +13°C și +15°C. Pe lângă marți, sunt prognozate averse cu descărcări electrice pentru zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică.

Pe 1 septembrie, în centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C, iar noaptea de +17°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +32°C, iar noaptea între +16°C și +18°C.

Pe 1 septembrie, în sudul țării, la Cahul, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +32°C, iar noaptea de +18°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +33°C, iar noaptea între +18°C și +20°C. Pentru ziua de joi sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: