Bombă în sticla de vin, doborât cu o rachetă sau defecțiune tehnică? Ipoteze, suspecți și reacții despre accidentul în care ar fi murit Prigojin
Full Article 9 minutes read

Bombă în sticla de vin, doborât cu o rachetă sau defecțiune tehnică? Ipoteze, suspecți și reacții despre accidentul în care ar fi murit Prigojin

În seara de 23 august, un avion privat Embraer 600 s-a prăbușit în regiunea rusă Tveri. Autoritățile ruse au anunțat că cele 10 persoane, care se aflau la bordul aeronavei, au decedat. Avionul zbura din Moscova spre Sankt Petersburg. Ulterior, agenția rusă de aviație a informat că la bordul aeronavei se afla liderul mercenarilor Wagner Evghenii Prigojin și comandatul grupului Wagner Dmitri Utkin. Confirmarea oficială a decesului celor doi va fi anunțată după testul ADN. NM a adunat tot ce se știe în prezent despre accidentul aviatic. 

Un avion privat s-a prăbușit în Rusia

Un avion privat cu 10 persoane la bord s-a prăbușit în regiunea Tver din Rusia. Toate persoanele au murit. Avionul zbura din Moscova spre Sankt Petersburg. Canalele rusești de Telegram scriu că aeronava ar aparține lui Evghenii Prigojin.

Accidentul s-a produs la fix două luni din ziua când Prigojin a anunțat puciul care ulterior a eșuat.

Mai târziu, așa-zisul guvernator al regiunii ucrainene Zaporojie Vladimir Rogov a anunțat că la bordul aeronavei era Evghenii Prigojin, dar și unul dintre comandanții Wagner Dmitrii Utkin.

Ulterior, „moartea” lui Prigojin a fost confirmată de canalul de Telegram „Grey Zone”, apropiat grupului Wagner.

„Conducătorul „grupului Wagner”, Eroul Rusiei, adevărat patriot – Evghenii Viktorovici Prigojin a murit în rezultatul acțiunilor trădătorilor Rusiei”, se arată în mesaj.

În dimineața zilei de 24 august, corpurile celor 10 pasageri au fost trimise la expertiza medico-legală. Postul TV Al Jazeera susține că la locul accidentului a fost găsit și telefonul mobil a lui Prigojin.

Serviciul Flightradar a publicat  un raport cu privire la prăbușirea aeronavei RA-02795. Zborul s-a început la 17:46, iar la ora 18:19, avionul a început să se prăbușească brusc. Comunicarea cu avionul a fost întreruptă.

Bombă în sticla de vin, doborât cu o rachetă sau defecțiune tehnică? Ipoteze, suspecți și reacții despre accidentul în care ar fi murit Prigojin

Cine sunt cele 10 victime de la bordul avionului Embraer-135

La bordul avionului Embraer-135, care s-a prăbușit în regiunea Tver, se aflau:
— Propustin Serghei
— Makarian Evghenii
— Totmin Aleksandr
— Chekalov Valerii
— Utkin Dmitrii
— Matuseev Nicolae
— Prigojin Evghenii
Precum și membrii echipajului:
— Levșin Alexei, comandant
— Karimov Rustam, copilot
— Raspopova Cristina, asistentă de bord

«Фонтанка» a reușit să găsească informații despre persoanele decedate în accidentul aviatic:

Cristina Raspopova avea 39 de ani și activa în calitate de însoțitoare de bord pentru zboruri private cu business jet. În ziua accidentului, femeia a postat o fotografie pe rețelele de socializare, făcută probabil în aeroport înainte de plecare. Potrivit Baza, o însoțitoare de bord a spus familiei ei cu câteva ore înainte de plecare că zborul lor a fost întârziat dintr-un motiv oarecare. Potrivit sursei citate, Cristina Raspopova era sora procurorului adjunct din regiunea Celeabinsk, care a avut anterior un conflict cu Alexandr Bastrîkin, şeful comisiei investigative de la Procuratura Generală a Rusiei.

Valerii Cekalov avea 47 de ani și era supranumit „Rover”. Era strâns asociat cu companiile lui Prigojin. În serviciile pentru determinarea proprietarului numărului, el este frecvent notat sub numele „Valerii Evghenevici Cekalov de la Prigojin”, „Valerii Evghenevici Concord” (n.r Concorde a fost un avion supersonic de pasageri) și „Concord lunch box”.

Serghei Propustin, în vârstă de 44 de ani, este cunoscut ca lansator de grenade al grupului Wagner. Porecla lui este „Cedru”. Este membru al grupului Wagner din 2015.

Evghenii Makarian avea 38 de ani și anterior a fost polițist de sector. Din 2016 a luptat ca membru al Grupului Wagner în Siria.

Alexander Totmin, în vârstă de 31 de ani, este menționat pe site-ul pacificatorilor ca persoană care reprezintă interesele Grupului Wagner din Sudan. Acesta a fost condamnat anterior pentru furt.

De ce s-a prăbușit avionul? Versiuni

Una dintre versiunile pe care mass-media, inclusiv cea occidentală, a început să le răspândească este despre implicarea autorităților ruse în accident. La baza acesteia stau evenimentele de acum două luni, când Prigojin a organizat o rebeliune și a vrut să ajungă la Moscova.

„Putin nu ia prizonieri”, a declarat un oficial occidental pentru Financial Times. El susține că avionul a fost doborât de sistemul rus de apărare aeriană.

Mai multe canale de Telegram publică fotografii ale epavei care arată mici găuri, pe care le interpretează ca o dovadă că avionul a fost doborât de apărarea antiaeriană.

Avionul a început brusc să cadă de la o înălțime mare, piloții nu au semnalizat pericolul. Experții în domeniul investigației accidentelor aeriene, cu care a vorbit ziarul rus Kommersant, sugerează că avionul a fost doborât sau ar fi avut loc o explozie la bord.

O rudă de-a însoțitoarei de bord decedate susține că aceasta i-a spus că zborul a întârziat din cauza unor lucrări de reparații, a scris un canal de Telegram apropiat grupului Wagner. Aceeași sursă susține că la bordul avionului privat a fost încărcată o cutie de vin scump, care ar fi putut conține o bombă.

Un alt canal de Telegram scrie că un dispozitiv exploziv ar fi putut fi plasat în compartimentul șasiului.

Canalul Telegram „ВЧК ОГПУ” susține că a apărut și primul suspect- pilotul personal al lui Prigojin și fostul fondator al companiei care deținea avionul prăbușit «МНТ Аэро», Artiom Stepanov. Potrivit canalului, acesta a avut acces la avionul. Bărbatul ar fi căutat de organele de drept. Canalul mai scrie că Stepanov a plecat în Kamceatka înainte de accident. Potrivit fratelui său, Stepanov de trei zile este plecat cu cortul și nu răspunde la telefon. 

În după amiaza zilei de 24 august, la locul prăbușirii avionului au fost găsite muniții, grenade și o armă de calibru mic. Acestea ar fi aparținut luptătorilor grupului Wagner, care se aflau pe aeronavă împreună cu Evghenii Prigojin și Dmitri Utkin – Serghei Propustin, Evghenii Makarian și Alexandr Totmin. Din cauza acestei descoperiri, anchetatorii au o altă versiune a celor întâmplate: „păstrarea neglijentă a armelor”.

Cum a reacționat lumea „Wagner” la moartea lui Prigojin și Utkin

Majoritatea canalelor de Telegram, apropiate grupului Wagner, nu i-au numit direct pe cei care, în opinia lor, erau vinovați de prăbușirea avionului. Canalul Grey Zone a informat despre moartea lui Prigojin și a dat vina pe „trădătorii Rusiei” pentru aceasta.

Jurnalistul militar Roman Saponkov, apropiat cu Wagner, a scris că asasinarea lui Prigojin ar avea „consecințe catastrofale”, iar oamenii care au comandat moartea lui Prigojin „nu înțeleg deloc starea de spirit și moralul armatei”, dar nu a precizat la cine se referă.

Canalul de Telegram „Alex Parker Returns”, care l-a susținut grupul Wagner până la puciul lui Prigojin, l-au învinuit direct pe Vladimir Putin.

„Care este diferența dintre Azov și grupul Wagner? Pe primii Pîpa (n.r o poreclă de-a lui Putin) îi eliberează, iar pe al doilea îi ucide”, a scris canalul.

„Să fie o lecție pentru toți. Mereu trebuie să mergi până la capăt”, scrie canalul de Telegram al detașamentului de luptă al naționaliștilor  «ДШРГ Русич».

Canalul «Разгрузка Вагнера» a încercat să-și liniștească urmăritorii și le-a cerut să nu publice informații neverificate.

„Reverse side of the medal” a amintit că „războiul continuă”. Similar au reacționat și alte z-canale ale grupului Wagner: „Trebuie să continuăm să lucrăm”.

Cum a reacționat occidentul

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) Joe Biden nu s-a arătat surprins de informația cu privire la decesul șefului grupului Wagner Evghenii Prigojin. El a adăugat că în Rusia nu se întâmplă multe lucruri fără ca președintele rus să nu fie în spatele acestora.

„Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”, a spus Biden.

Întrebat de jurnaliști dacă îl consideră pe Vladimir Putin responsabil pentru accidentul aviatic, președintele SUA a răspuns: „În Rusia puține ce se întâmplă fără ca Putin să nu fie în spate. Nu am suficiente informații pentru a răspunde”.

De asemenea și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la moartea lui Prigojin. Liderul de la Kiev a spus că Ucraina nu are nimic de-a face cu moartea șefului grupului „Wagner”.

„Nu avem nicio relație cu asta. Toată lumea înțelege cine este implicat”, a spus Zelenski.

Totodată, președintele polonez Andrzej Duda este în permanență în legătură cu comandamentul militar al țării, după ce a aflat de accidentul aviatic. Despre aceasta a anunțat șeful Biroului președintelui polonez Pavel Shrot .

„Pentru președinte  acest eveniment nu a fost o surpriză. Mai degrabă, președintele este interesat de ceea ce se întâmplă acum în lagărele grupului Wagner din Belarus. Nu există nimic care să indice un fel de mișcare”, a zis Shrot.

Care va fi soarta grupului Wagner după moartea lui Prigojin?

The Guardian scrie că în urma rebeliunii lui Prigojin, rolul lui în cadrul grupului Wagner s-a redus puternic. Însă, în accident a murit și Utkin. Este clar că, Wagner așa cum a fost odată creat, nu mai există.

Potrivit rapoartelor recente, sute de luptători Wagner care fuseseră exilați în Belarus începuseră să părăsească acea țară, unii nemulțumiți de reducerea salariilor, alții relocandu-se pentru a lucra în Africa de Vest. Forța de acolo a scăzut în număr de la peste 5.000 cu aproximativ un sfert.

În Rusia, operațiunile grupului Wagner au fost puse pe pauză în ultimele două luni, așa cum se părea că Prigojin și aliații săi căutau un nou rol în urma nemulțumirii lui Putin.

Și din Ucraina Wagner a plecat după ce și-a trimis luptătorii pe post de carne de tun în Bahmut.

Deși au fost numite mai multe nume pentru înlocuirea lui Prigojin, care ar trebui să fie aprobate de Kremlin, este departe de a fi sigur că vreunul dintre ei va fi capabil să-l înlocuiască.

Citește și: Cine este Evghenii Prigojin? De la tâlhar, vânzător de hot-dogi și bucătarul lui Putin, la omul care pornește o revoltă militară în Rusia


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: