besthealthmag.ca

Care este starea de sănătate a femeii diagnosticate cu coronavirus. Precizările Ministerului Sănătății

Moldoveanca infectată cu noul tip de coronavirus se află într-o stare stabilită. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu în cadrul ședinței Comisie naționale extraordinare de sănătate publică.

„Prima adresare a persoane a fost realizată pe 28 februarie, când a debutat boala cu o febră de 38-39. Ulterior, la persoană a apărut tuse seci și la data de 4 martie ea se adresează cu starea agravată deja la medic, în Italia, fiind determinat tratament cu antibiotice. În dinamica stării sale, ea a luat decizia de a reveni în Republica Moldova și nu a prezentat nici o informație nici însoțitorilor de bord, nici când a urcat în avion despre starea precară de sănătatea”, a spus Dumbrăveanu.

De asemenea, aceasta precizată că actualmente, persoana este internată într-o instituție spitalicească strategică, iar starea ei nu s-a agravat și este stabilă. Totodată, ministra a informat că pe cursa respectivă au fost 145 de pasageri, dintre care 10 ucraineni.

„Noi suntem obligați ca persoanele cu risc înalt, cele care s-au aflat cu două scaune în față, în spate și lateral, să le tratăm ca persoane cu risc înalt. Pe parcursul nopții, noi am apelat un cerc mai mare de persoane, 45 de persoane, și am atenționat despre cazul înregistrat, despre obligativitatea și responsabilitatea de a nu părăsi domiciliu, că vor fi monitorizați zilnic de medicul de familie și să realizeze termometria. Toate fișele epidemiologice au fost transmite medicilor de familie pentru a realiza monitorizarea la domiciliu. În cazul în care apare un simptom sunt rugate să apeleze 112”, a mai precizat ministra Sănătății.

„Ea a pus în pericol mai multe persoane. Este o dovadă de iresponsabilitate. Medicii noștri se luptă pentru viața ei”, a punctat premierul Ion Chicu.

Menționăm că în Republica Moldova a fost confirmat primul caz de coronavirus. Este vorba despre o femeie, revenită din Italia, în vârstă de 48 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Momentul în care o bucată de beton se desprinde de pe podul de pe Ismail și cade pe carosabil. Reacția primăriei

O bucată de beton s-a desprins din podul de pe strada Ismail din Chișinău și a căzut pe carosabil, fără a provoca victime. Incidentul, surprins de o cameră de bord și devenit viral pe rețelele sociale, a stârnit îngrijorare în rândul șoferilor. Primăria recunoaște starea precară a podului și anunță că proiectul de reabilitare se află în prezent în faza de expertizare.

„Nu o dată conducerea Primăriei a vorbit despre importanța reparației podurilor din oraș, care nu au fost reabilitate niciodată de la construcția acestora”, precizează Primăria Chișinău.

Autoritățile municipale dau asigurări că, între timp, pe podul de pe strada Ismail au fost efectuate lucrări de conservare și mentenanță pentru a securiza structura. Potrivit aceleiași surse, după finalizarea procedurilor de expertiză, va fi lansată achiziția publică pentru lucrările de reparație.

Primăria avertizează, însă, că „aceste proceduri tehnice nu sunt simple”. Drept exemplu, municipalitatea amintește cazul podului de pe strada Mihai Viteazul, care a fost reparat și redeschis circulației în trei ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: