Bani

Reprezentanții asociaților mari de producători din R. Moldova solicită parlamentului să excludă, la nivel legislativ, practicile neloiale ale rețelelor de comerț cu amănuntul întreprinse față întreprinderile autohtone. Pentru aceasta ar trebui aprobate amendamentele la Legea cu privire la comerțul interior, adoptată în anul 2018, în prima lectură. În cadrul unei

Termoelectrica a inițiat conectarea la încălzire a consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare. Procedura a început săptămâna precedentă, la solicitarea gestionarilor blocurilor locative și administratorilor instituțiilor publice. „Până acum au fost semnate 1037 de pașapoarte de pregătire a instalațiilor de încălzire, din numărul total de 4055. Aceste obiecte vor

De la 1 octombrie 2020, corporaţia ucraineană Energoatom a început în premieră să exporte şi pe piaţa Republicii Moldova energie electrică produsă la centralele nucleare din Ucraina. Astfel în urma unei licitaţii la Bursa de energie din Ucraina, firma Energoatom-Trading a vândut 14,9 milioane de kWh de energie electrică la

În urma unor controale inopinate efectuate de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au fost depistate mai multe nereguli la unele loturi de fructe și legume importate în țară. Astfel, un lot de varză de 250 kg a fost nimicit, iar un lot de 250 kg cartofi a fost

În premieră SA „Moldovagaz” a început înmagazinarea gazelor naturale în Ucraina prin intermediul tronsonului transbalcanic. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, zilnic se vor transporta de la 1,5 până la 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stocarea acestora în depozitele subterane, cu scopul să fie consumate

2000 de persoane din Chișinău care au vârsta de peste 70 de ani au primit câte 500 de lei din partea primăriei. Ajutorul material a fost oferit cu ocazia Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate, marcată anual pe 1 octombrie. Potrivit unui comunicat de presă emis de primăria capitalei, pentru

De la 28 septembrie, automobilele parcate neregulamentar pe străzile din Chișinău au început să fie evacuate la o parcare specială de la Trușeni. Numai în ultimele 24 de ore, internauții au publicat zeci de fotografii cu automobilele evacuate. De evacuare se ocupă compania privată „Magda Tur”, iar tarifele pentru autoturisme

Agricultorii din Republica Moldova care au fost afectați de secetă vor primi bani din contul ajutorului oferit de Rusia, și nu motorină, așa cum s-a vehiculat inițial. Despre acest lucru a anunțat președintele Igor Dodon, în cadrul ediției din 30 septembrie a emisiunii „ГЛАВНЫЙ ВОПРОС с Юлией Федоровой” de la

Aproape 1 500 de lucrători medicali, angajați din domeniul apărării, al afacerilor interne, justiției, precum și alți angajați din domeniul public care s-au infectat cu coronavirus în timpul serviciului vor beneficia de indemnizații în mărime de 16 mii de lei. Inițiativa a fost aprobată în cadrul ședinței de guvern din

10 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului vor beneficia de lucrări de restaurare din fonduri europene. Acestea au fost selectate prin intermediul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”. Pe malul drept al râului Nistru, obiectivele selectate sunt: Moara de vânt din satul Gaidar Proiectul de digitalizare a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x