Justiție

În timp ce pensionarii de rând iau cu asalt filialele Casei Naționale de Asigurări Sociale, în plină pandemie, sperând la recalcularea unor pensii mizerabile, judecătorii încearcă să obțină prin judecată majorarea pensiilor lor care și așa sunt consistente. Este vorba despre patru magistrați, din cauza cărora Moldova a pierdut de

O tânără în vârstă de 19 ani, originară din Soroca a fost reținută de poliție, fiind suspectată de trafic de copii. Aceasta este acuzată că a racolat două minore și o tânără din raionul Soroca, pentru a presta servicii sexuale contra plată, într-un apartament din capitală. Oamenii legii au stabilit

Un bărbat din Cahul a fost reținut, în dimineața de 22 iulie, în flagrant delict, de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins de la alt bărbat 500 de euro pentru a-l ajuta să-şi

Toți pasagerii care au fost luați ostatici într-un autobuz din orașul Luțk, Ucraina, au fost eliberați. Atacatorul care i-a ținut prizoneri timp de12 ore s-a predat. Potrivit agenției Interfax, nimeni nu a fost rănit. Un locuitor din Luțk a publicat pe internet imagini video cu momentul în care Maxim Krivoș

Doi tineri au fost reținuți într-un dosar de trafic de influență, informează Centrul Național Anticorupție. Aceștia ar fi pretins 15 000 de lei de la un bărbat, care figurează într-un dosar penal inițiat de MAI, pentru a-l ajuta să scape de răspundere. Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi pretins și

Șoferul care a provocat accidentul din satul Piatra, raionul Orhei, soldat cu moartea a trei persoane, este reținut pentru 72 de ore și urmează să se ceară în instanță arestarea lui, informează IPN. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pe baza articolului 264, alin 6 Cod Penal:

Un cuplu din capitală a fost condamnat pentru trafic de copii la câte 15 ani închisoare. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura Generală a demonstrat că cei doi au pus la cale o „afacere” cu modele minore, pentru spectacole pornografice. Cei doi inculpați își căutau „angajatele” prin intermediul mai

Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Iurie Reniță a expediat o cerere repetată procurorului general Alexandr Stoianoglo. Parlamentarul cere să fie revăzută decizia de neîncepere a urmăririi penale, pe baza imaginilor video în care fostul lider al PDM îi oferă o pungă neagră șefului statului. Reniță spune că dacă procurorii

Comisia juridică a parlamentului a votat împotriva numirii Vioricăi Puică în calitate de judecător al Curții Supreme de Justiție. Socialiștii și democrații au votat împotrivă fără a explica motivele. Hotărârea a provocat critici din partea comunității juridice și a opoziției care consideră că Puică este o magistrată onestă și incoruptibilă.

Judecătoarea Marina Curtiș încearcă deja de mai bine de doi ani să fie transferată de către Consiliul Superior al Magistraturii de la Taraclia la Chișinău. CSM refuză, deși ea trăiește la Chișinău și are cinci copii. Marina Curtiș a povestit pentru NM, de ce consideră netransparente concursurile pe care CSM

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x