Duminică, 24 mai, în Chișinău va avea loc „Festivalul Tradițiilor” și cursa de ciclism „Velohora”. În acest context, vor fi instituite restricții de trafic pe anumite străzi, iar circulația transportului, inclusiv a celui public, va fi redirecționată. Unele restricții vor intra în vigoare din seara zilei de 23 mai și
Federația Rusă a fost obligată să achite unui bărbat din Camenca 7 500 de euro cu titlu de prejudiciu moral. Decizia a fost pronunțată pe 21 mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), care a constatat încălcarea dreptului la viață privată al acestuia, după ce un diagnostic psihiatric din
Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea depune cereri privind dobândirea cetățeniei ruse prin procedura simplificată, instituită recent printr-un decret al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, începând cu 25 mai. Anunțul a fost făcut de ambasada Rusiei la Chișinău. „Constatăm o creștere rapidă a numărului de solicitări din partea persoanelor care doresc
Troleibuzele care traversează centrul Chișinăului înregistrează întârzieri de până la 35 de minute, după un accident rutier produs pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, la intersecția cu strada Armenească. Circulația a fost între timp restabilită, anunță Regia Transport Electric. Anterior, zeci de troleibuze staționaseră în zona accidentului, iar mai
Deputații opoziției au blocat tribuna centrală a Parlamentului pe 21 mai și au părăsit ședința în semn de protest, după ce liderul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a rămas fără microfon pentru că și-a exprimat susținerea față de colegul său Alexandru Verșinin, sancționat cu interdicție de a lua cuvântul timp
Două cazuri în care militari în termen ar fi fost bătuți de alți soldați și au ajuns la spital sunt investigate de poliția militară, iar materialele au fost transmise procuraturilor teritoriale pentru examinare. Informația a fost confirmată pentru IPN de responsabili din cadrul Ministerului Apărării. Potrivit instituției, incidentele au avut
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea meteo va fi valabilă pe 21 mai, între ora 13:30 și 22:00. Potrivit SHS, în intervalul vizat, se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–25 l/m²)
Acordul semnat de Republica Moldova cu Fondul Monetar Internațional a împărțit Parlamentul în două tabere. Reprezentanții guvernării îl prezintă ca pe un semnal de credibilitate pentru partenerii externi și un instrument prin care Moldova va implementa reformele pe care și le dorește, recunoscând totodată că prognozele economice nu sunt îmbucurătoare,
Examinarea la Curtea de Apel Centru a dosarului privind accidentul fatal de la Boldurești din 2024 se apropie de sfârșit. Ex-primarul de Boldurești, Nicanor Ciochină, care a lovit mortal cu mașina un adolescent și a fugit, și complicele său, Ion Andronache, urmează să-și spună ultimul cuvânt la ședința de judecată
21 de persoane, printre care foști miniștri, jurnaliști, profesori universitari, un avocat și un fost ambasador, cer eliberarea pe durata anchetei penale a lui Victor Osipov, ex-vicepremier pentru reintegrare, deținut la Penitenciarul nr. 13. Semnatarii s-au adresat printr-un apel Avocatului Poporului, instanțelor judecătorești, procurorului general, inclusiv partenerilor de dezvoltare și