Regatul Țărilor de Jos intră într-o „carantină parțială” începând de miercuri, 14 octombrie. Premierul Mark Rutte a declarat în ajun că vor fi închise toate restaurantele și barurile, în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus, scrie France24. „Anunțăm măsuri noi și dure și, de fapt, ne întoarcem la o
Banca Mondială a aprobat un plan de ajutoare de 12 miliarde de dolari pentru a garanta ţărilor în curs de dezvoltare accesul rapid la vaccinuri când vor fi disponibile, scrie Agerpres. Această sumă va servi „pentru finanţarea achiziţionării şi distribuţiei de vaccinuri, teste şi tratamente COVID-19 pentru cetăţenii lor”. Finanţarea
Noul coronavirus nu ține cont de funcții, vârstă, sex sau poziție socială. Vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic a relatat despre experiența prin care a trecut legată de COVID-19. Despre sentimentele pe care le-a avut în timp ce aștepta rezultatul testului, tratamentul la domiciliu, iar ulterior internarea în spital, susținerea familiei
Alte 657 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 9 cazuri sunt de import (Turcia-8, Federația Rusă-1). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 63 275 cazuri. Total teste efectuate – 3116, dintre care primar – 2736
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie, începând cu data de 13 octombrie, alertă „Cod Roșu” privind starea de urgență în sănătate publică în mai multe unități administrativ-teritoriale. Dacă acum două săptămâni în raionul Leova era „Cod Galben”, iar în raioanele Briceni, Cantemir, Căușeni și Ceadîr-Lunga, Fălești, Glodeni, Hîncești, Râșcani,
284 de elevi din țară au fost testați pozitiv cu COVID-19 iar 7186 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. La fel, 373 de profesori au fost confirmați pozitiv cu noul Coronavirus. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 72 de persoane, iar alte
În Rusia a fost înregistrat un număr record de infectări cu noul coronavirus, timp de 24 de ore – aproape 14 000 de cazuri noi. Situația este alarmantă și în România și Ucraina. În ultimele 24 de ore, în Rusia au fost detectate 13 868 de cazuri noi de infecție
Peste 8500 de elevi din instituţiile de învăţământ din capitală, care provin din familii social-vulnerabile, vor primi măști de protecție din materiale textile. Banii vor fi alocați de Direcţia generală educaţie tineret şi sport, a anunțat primarul mun. Chișinău, după ședința din 13 octombrie a Comisiei extraordinare de sănătate publică.
Ideea obținerii imunității colective, potrivit căreia răspândirea infecției cu COVID-19 va fi stopată după ce o mare parte din populație va trece prin boală, trebuie să se bazeze pe vaccinare, nu pe circulația liberă a virusului printre oameni. Despre acest lucru a vorbit șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros
Alte 467 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 1 caz este de import (România). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 62 618 cazuri. Total teste efectuate – 1877, dintre care primar – 1647 şi repetat – 230.