Război în Ucraina

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este gata să oprească invazia din Ucraina prin negocierea unui armistițiu care să fixeze pozițiile actuale de pe linia frontului. De asemenea, liderul de la Moscova este pregătit să continue războiul dacă Kievul și Occidentul nu sunt de acord cu o încetare a focului în

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că armata rusă și-ar putea intensifica ofensiva din regiunea Harkov. În același timp, potrivit lui Zelenski, trupele de ocupație nu își pun ca scop cucerirea centrului administrativ al regiunii, orașul Harakov. Precizările au fost făcute într-un interviu pentru AFP, publicat pe 18 mai. Referindu-se

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a semnat o lege care permite trimiterea deținuților pe front în schimbul eliberării condiționate, scrie Unian. Nu vor fi mobilizați cei condamnați pentru omor premeditat, viol, inclusiv foștii oficiali corupți. Presa ucraineană a menționat că Zelenski a semnat o lege care permite trimiterea deținuților pe front

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, neagă faptul că armata rusă ar încerca să cucerească Harkov – al doilea cel mai mare oraș din Ucraina. Putin, care în urmă cu peste doi ani a ordonat invadarea țării vecine, a declarat că „în prezent nu există astfel de planuri”. Potrivit lui, vina

Ucraina are nevoie de două sisteme de apărare Patriot pentru regiunea Harkiv. Declarația a fost făcută de către președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, în cadrul unei întrevederi, la Kiev, cu secretarul american de Stat, Antony Blinken, care efectuează o vizită oficială, neanunțată public în prealabil. Blinken s-a întâlnit la Kiev cu

Ziarul italian La Repubblica a publicat, pe 5 mai, un articol despre cele două „linii roșii” stabilite în cadrul NATO, care dacă vor fi trecute Alianța Nord-Atlantică va interveni în invazia rusă din Ucraina. Potrivit sursei citate, care face trimitere la surse din conducerea blocului militar, NATO ar putea interveni

Armata rusă a atacat cu drone teritoriul Ucrainei în noaptea de 5 mai, de Paște. Militarii ucraineni au reușit să doboare majoritatea aparatelor de zbor. Totuși, din cauza căderii fragmentelor de dronă, șase persoane au fost rănite și au izbucnit incendii în mai multe locații, inclusiv case, relatează Nexta. Pe

Odesa a fost din nou atacată. S-a întâmplat și în seara zilei de 1 mai. 14 persoane au suferit răni, una din ele a fost transportată la spital. Sub atac au nimerit un depozit de sortare și o sucursală Nova Poshta – a raportat compania, atașând și imagini cu un

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. Atacul asupra Odesei a

Ucraina, care de peste doi ani se confruntă cu invazia rusă, nu intenționează să reîntoarcă forțat bărbații aflați la vârsta de recrutare din străinătate. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică, Olga Ștefanișina, într-un interviu pentru Deutsche Welle publicat pe 30 aprilie. Olga Ștefașina a declarat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x