Război în Ucraina

Federația Rusă poate comite provocări în Transnistria pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva unui stat vecin, comunică Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, care nu exclude „acțiunile provocatoare ale armatei ruse pe teritoriul Transnistriei”. Informațiile se regăsesc într-un raport al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, prezentat

Gărzile de frontieră ucrainene au anunţat că au împiedicat aproape 2 200 de bărbaţi recrutabili să părăsească teritoriul Ucrainei, în condiţiile în care, de la începutul războiului cu Rusia, bărbaţii între 18 şi 60 ani au interdicţie de ieşire din ţară. „Femeile şi copiii părăsesc Ucraina cu sutele de mii,

La moment, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 97 570 cetățeni străini, dintre care 48.607 sunt minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul moldo-ucrainean). Autoritățile spun că în perioada 24 februarie – 10 aprilie, de către Biroul migrație și azil au fost preluate 6 205 cereri

Papa Francisc a făcut apel, pe 10 aprilie, la un armistiţiu de Paşte între Rusia şi Ucraina, care să ducă la negocieri de pace. El a spus că îndemnul său nu este pentru a reîncărca armele și a relua lupta – „un armistițiu pentru a obține pacea, printr-o negociere adevărată”,

Fiul lui John Lennon și-a încălcat promisiunea și a interpretat, în premieră, legendarul cântec al tatălui său, „Imagine”. Anterior, el a declarat că va interpreta cântecul doar dacă ar fi sfârșitul lumii. Pe contul său de Instagram, el a spus că „războiul din Ucraina este o tragedie care nu poate

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, consideră că Ucraina nu ar trebui să piardă ocazia de a opri războiul prin calea diplomatică. O declarație în acest sens a fost făcută pe 10 aprilie, într-un interviu pentru Associated Press. „Dacă să nu vorbim emoțional, deși este dificil, trebuie să înțelegem că orice război

Consilierul lui Zelenski, Mihail Podoleak, a spus că președintele ucrainean se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin după ce Ucraina va câștiga bătălii mari, inclusiv în Donbas, relatează Ukrainskaya Pravda. „Spunând doar că într-o săptămână-două ne vom întâlni la nivel de președinți… Nu. Se va întâmpla în felul următor.

Serviciile secrete britanice susțin că Rusia încearcă să recruteze soldați în Transnistria pentru a-și spori trupele. O declarație în acest sens a fost făcută de reprezentanții Ministerului britanic al Apărării, pe 10 aprilie. Ministerul a prezentat cele mai recente date cu privire la situația din Ucraina. „Ca răspuns la numărul

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat că până în dimineața zilei de 10 aprilie, 177 de copii au murit și alți 336 au fost răniți din cauza atacului rusesc. Cei mai afectați minori sunt în regiunile Donețk, Kiev, Harkov, Cernigov, Nikolaev, Lugansk și Zaporojie. Ultimele răniri ale copiilor au fost

133 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 56 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 1 840 teste. Datele sunt raportate pentru ziua de ieri, 9 aprilie. Din numărul total de cazuri două sunt asociate cu contact în afara țării, din Austria

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x